Sint sigura ca la vremea aceea, palmele stiau sa faca mai multe, coatele erau aeroplane, iar mustatile: “Cel care se vaita ca firea nu a dat mijloace nasului ca sa duca mirosurile pina la el nu are dreptate; caci ele ne ajung de la sine. Dar, mai ales la mine, imi slujesc mustatile care sint dese; daca-mi apropii de ele manusile sau naframa, mirosul imi tine o zi intreaga; ele ma dau de gol de unde vin. Imbratisarile tineretii, gustoase si lacome, mi se prindeau altadata de mustati si ramineau citeva ceasuri” (Cartea I, cap. LV, “Despre mirosuri”). “Feriti-va de mirosuri neplacute, parfumati-va mustata!” sau “Polaroidul a murit, traiasca mustata!” sau “Pastrati amintirea clipelor cu cei dragi imbibata-n mustata” sau “Spuneti-i c-o iubiti cu mustata!” – asa ar suna sloganurile salonului meu de mustati, daca as avea unul. Cum insa nu am (si n-am, slava Domnului, nici mustata), nu-mi ramine decit sa zimbesc citind si recitind destul de alandala Eseurile lui Montaigne. Daca nu le aveti deja in biblioteca, le gasiti la anticariat, cu 5, 10, 15 lei, depinde de norocul dvs. in ziua cu pricina.
Apoi e simplu, deschideti cartea la cuprins, va ginditi cam ce va intereseaza/doare in ultima vreme si sariti drept la capitolele care se ocupa de asta. Eu, de exemplu, am sarit in rapidul Iasi-Bucuresti direct la “Despre trindavie”, “Despre taria inchipuirii”, “Despre somn”, “Cum ridem si plingem de unul si-acelasi lucru”. Si m-am trezit ca incep sa adun fraze si povesti care ar imbuna pina si cele mai incruntate mustati. De pilda: “Broasca testoasa si strutul clocesc ouale lor privindu-le numai, semn ca ochiul le strabate” sau “Nora lui Pitagora spunea ca femeia care se culca cu un barbat trebuie sa dea rusinea peste cap deodata cu poalele si sa si-o capete din nou deodata cu fusta”. Pentru binele mustatii dvs., reala sau imaginara, cititi Montaigne!