La ora la care scriu acest text, festivalul e de-abia la jumatate si n-am o viziune generala, dar cred ca e cel putin un lucru care ii justifica existenta, pe linga faptul ca Mediasul e un oras superb (nu l-as compara cu Chitila sa ma pici cu ceara), iar el si zona Tirnavelor sint mai putin frecventate de turisti decit Sibiul si, sa zic, Marginimea Sibiului.
MECEFF are un specific anume: e consacrat cinematografiilor din Europa Centrala si include filme din Cehia, Ungaria, Austria, Polonia, Slovacia si Romania (mai putin Slovenia pentru ca negocierile pentru obtinerea filmelor au esuat). Fiecare tara mai sus mentionata a venit in competitie cu filmul desemnat cel mai bun anul precedent, de – pardon de expresie – Premiile Gopo nationale. Si anume: Romania cu Eu cind vreau sa fluier, fluier de Florin Serban, Ungaria cu Bibliotheque Pascal de Szabolcs Hajdu, Polonia cu Rozyczka/Little Rose de Jan Kidawa-Blonski, Cehia cu Pouta/Walking too Fast de Radim Spacek, Austria cu Vielleicht in einem anderen Leben/In Another Lifetime de Elisabeth Scharang, iar Slovakia cu Pokoj v dusi/Soul at Peace de Vladimir Balko. Alaturi de aceste filme din Europa Centrala, in fiecare an va exista o tara cu statut de invitat special. Acum a fost Israelul, la anul va fi Germania, pe urma Polonia. Asta inseamna nu doar filme de fictiune sau documentar reprezentative, ci si invitati care sa sustina conferinte. In acest an, pe linga romanii Adriana Babeti, Cornel Ungureanu si Adrian Lacatus care au conferentiat despre Mitteleuropa (oare cit i-a interesat pe medieseni acest subiect?), au venit din Israel specialistii in cinematografia israeliana Amy Kronish si Costel Safirman, iar din SUA Sharon Pucker Rivo, care a adus citeva superbe lungmetraje idis restaurate de centrul pe care il conduce, National Center for Jewish Film de la Brandeis University din Waltham, Massachusetts. Acestea au alcatuit o sectiune aparte – de departe cea mai interesanta –, pentru ca a fost prima data cind in Romania s-au aratat filme idis restaurate. O retrospectiva Jiri Menzel a fost intrepatrunsa cu una Copel Moscu, in sensul ca fiecare lungmetraj de Menzel era prefatat de un scurtmetraj documentar al cineastului roman (Jiri Menzel n-a venit, Copel Moscu – da), alte filme din Europa Centrala au alcatuit o sectiune paralela, s-au aratat si trei scurtmetraje de Adina Pintilie, iar presedintele festivalului a avut propria sa lista de preferinte de pe care n-au lipsit doua filme realizate de el, dar si Morgen de Marian Crisan, Medalia de onoare de Calin Peter Netzer, Manasse (filmul lui Jean Mihail din 1925) sau documentarul lui Alexandru Solomon, Kapitalism – Reteta noastra secreta.
Organizarea deschiderii, neinspirata
Ca sa fiu sincera, m-am simtit foarte bine la Medias, nu doar din pricina radacinilor, ci pentru ca atmosfera oraselului e foooaarte placuta. M-am concentrat pe proiectiile de filme idis de la sinagoga construita in 1896, al carei hol a fost varuit in 36 de ore (varul se poate da repede jos cind se va restaura) si mi-am virit nasul in registrele salvate de Fundatia Mihai Eminescu (cea patronata de Printul Charles), care a incheiat un contract pe trei ani cu Federatia Comunitatii Evreiesti si a inceput prin a renova casa rabinului, adapostind o parte din documentele si obiectele din sinagoga. Mai sint carti la etaj, mi-a spus “ghidul” meu, Vladimir Sargu care conduce A.D.I. Econord – Regiunea Tirnavelor, colaborind cu Mihai Eminescu Trust. Am beneficiat si de o “excursie cu clasa” la podgoriile de pe Tirnave unde se face vinul de Jidvei, si am avut parte de o degustare cu staif in pivnita castelului din Cetatea de Balta, care a fost cumparat de la urmasii proprietarilor dupa ‘90, iar fostul IAS de pe vremea comunistilor a fost refacut de la zero. Se spune ca atunci cind ultimul grof a plecat din castel, probabil pina la Marea Unire din 1918, oamenii din sat au dat buzna si au luat care ce a apucat. Restul l-au deteriorat pe parcurs.
Pentru ca miine ma intorc in Bucuresti, o sa ratez alte iesiri in regiune, dar daca festivalul se tine si la anul, as vrea sa revin. Radu Gabrea spune ca MECEFF o sa dureze, dar astept sa vad mai multe editii pentru ca mie, una, mi s-a parut ciudat ca un regizor de film sa organizeze un festival, stiut fiind ca cele doua meserii cer fiecare foarte mult timp, energie si o echipa serioasa. M-am gindit ca poate fi o ocazie pentru Radu Gabrea sa stringa la un loc prieteni din mai multe tari, iar filmele sa fie doar un pretext. Din experienta a jumatate de festival, cred ca MECEFF poate avea o viata daca va exista in spatele lui cineva care sa se ocupe serios de el si de selectie. Desi selectia lui mi s-a parut buna, filmul care a deschis festivalul, Mahler on the Couch de Percy Adlon si Felix Adlon, si care a fost proiectat in Piata Primariei, mi s-a parut foarte slab (am si plecat de la el), iar organizarea intregii deschideri a fost neinspirata deoarece concertul Fanfarei Zece Prajini a fost programat la ora 16.30, cind putinii spectatori au stat pe lateral, la umbra. Iar spectacolul cu Claudiu Bleont, pus intre concert si film, nu si-a gasit locul – ar fi fost mai bine sa fi fost programat in alta zi. Aceste lucruri pot fi scuzabile pentru o prima editie, dar pentru ca a doua sa mearga brici, trebuie ca mica echipa care e trecut stresul debutului si a muncit totusi pentru debut (catalog bine scris, flyere, afise, oameni-sandvis, angajati si voluntari amabili) sa fie convinsa ca vrea sa construiasca un festival de film serios si durabil.
Galerie foto
