Dar nu asupra unor generalitati vreau sa ma opresc in acest articol. Ci asupra unui alt aspect, punctat si dezvoltat intr-o discutie de un profesor universitar din capitala Republicii Moldova, care, in numele aceluiasi “romanism”, era indignat de o decizie luata demult de statul roman si perpetuata, sub considerentul unei “faceri de bine” care pe termen lung se poate constitui intr-o imensa greseala. Iar in aceasta privinta, desi la inceput nu i-am inteles argumentatia, nu mi-a luat mult timp pina sa fiu de acord cu el.
Statul roman ofera numai anul acesta, mi-a spus, cinci mii de burse pentru studentii basarabeni. Asta in conditiile in care numarul total de studenti din Chisinau abia depaseste douazeci si cinci de mii. O cincime pleaca deci in Romania. Si care cincime? Imi permit sa-l citez exact aici: “Pe 1 septembrie sn.m.: e data de incepere a anului universitar in Republica Moldovat, in fiecare an, am patru-cinci studenti mai rasariti, cu care ma simt in largul meu sa vorbesc. Nu-mi fac insa iluzii, stiu din anii trecuti ce se va intimpla: in doua-trei saptamini, nu vor mai veni la cursuri. Sint cei care au si-au depus intre timp dosarele si in Romania si care vor disparea curind, mergind sa invete dincolo de Prut”. E firesc, mi-a spus, sa se intimple asta: statul roman le ofera o bursa, le ofera cazare in camin, in timp ce in Chisinau nu au parte, in majoritatea cazurilor, de asa ceva.
Pina-n acest punct al discutiei, am privit lucrurile doar prin prisma amaraciunii acelui profesor universitar, care-si pierde cei mai buni studenti. Continuarea a schimbat insa sensul convorbirii noastre: “Stiti cite burse ofera in timpul asta Rusia? O suta! “. Daca ne simtim bine ca romani cu acest raport de cinci mii la o suta, intram exact pe gindirea guvernantilor nostri. Caci din miile de bursieri basarabeni care vin la studii in Romania, conform aceluiasi profesor universitar, daca se intorc in Chisinau 5%. Restul, cetateni romani, aleg sa-si petreaca viata aici sau in alte tari europene.
Consecintele fenomenului sint deja cit se poate de vizibile. Elita Basarabiei paraseste tara, in numar mare, an de an. “Si-apoi, voi va mirati ca in Moldova ramin cei care voteaza constant cu comunistii”, a adaugat amarit profesorul. Statul rus, pe de alta parte, si-a dat seama la timp ca n-are nici un interes sa goleasca Republica Moldova tocmai de acei oameni care, prin forta intelectuala, pot misca lucrurile in directia convenabila Rusiei. Statul roman, facind un act de generozitate la prima vedere, loveste tocmai in interesele acelui “romanism” de care am pomenit mai sus.
Solutia? Sigur ca n-o avem pe cea garantata. Dar una logica a fost oferita de acelasi profesor: Romania, aratind aceeasi generozitate, ar putea acorda o mare parte din cele cinci mii de burse acelor studenti care raman sa studieze in Republica Moldova. In plus, pe un program bine conturat si coordonat, ar putea trimite profesori romani sa tina cursuri in universitatile moldovene. Fara a renunta complet la bursele in tara noastra, ar putea contribui masiv astfel la binele pe termen lung al celor doua state de limba romana, altfel decit dind pe banda rulanta cetatenii si golind Basarabia de cei mai buni studenti ai sai.
Din pacate insa, politica Romaniei fata de Republica Moldova n-a fost niciodata, in ultimele doua decenii, una care sa straluceasca prin strategii coerente. Guvernata fie de interese electorale in anumite perioade, mai ales in ultima vreme, fie de o indiferenta ce a ascuns teama de Moscova, aceasta politica n-a avut, pina astazi, nici un fel de consecinte pozitive. Macar la nivel spiritual, Republica Moldova continua sa fie o tara rupta in doua, cu animozitati care tind sa izbucneasca oricind, cu exclamatii patriotarde de-o parte si de alta, cu mii de probleme care, in loc sa se rezolve, se inmultesc de la o zi la alta.
Nu stiu daca “romanismul” se gaseste in stare pura dincolo de Prut si in stare de adormire aici, la noi acasa. Si, netraind intr-un loc in care divergentele de ordin etnic, dezvoltate pe planul constiintei nationale, sint acute, ma simt obligat, in numele tolerantei, sa resping extremismele de orice gen. Stiu insa ca, dincolo de orice vorbe mari, un stat bun trebuie sa urmareasca interesul national. Iar impresia mea e ca actualii conducatori ai statului roman par sa confunde interesul national cu interesul electoral.