(Daca tot am inceput asa, as prefera sa dispar in acest film in loc de, sa zic, Visele lui Kurosawa, unde Van Gogh-ul interpretat de Martin Scorsese se pierde in peisajul pe care il picteaza. La Woody Allen materia e elastica, granitele sint mobile si ai senzatia ca n-o sa te simti niciodata prizonier. Mereu se deschide alta fereastra.) Imi amintesc de un haiku pe care l-am invatat cind eram mica (sper ca l-am tinut bine minte): “Tiriitul unui greier/ Corpul lui s-a mistuit in cintec cu totul”.
Woody Allen nu cred ca si-a pus atitea probleme despre artistul care se mistuie in opera (tocmai el, care s-a imaginat in Tot ce ati vrut sa stiti despre sex, dar v-a fost teama sa intrebati in postura de spermatozoid cu caciulita alba, caruia ii e teama sa se arunce in necunoscut?). Aici, prin intermediul unuia dintre cele mai credibile alter-ego-uri ale sale, Owen Wilson, si la al 41-lea film al sau, ne comunica urmatoarele: “Filmul/fictiunea sint un bun paliativ la un prezent banal, dar nu ramineti acolo pentru ca o sa va plictisiti de moarte. Daca va duceti in trecut, o sa dati peste niste oameni la fel de blazati ca voi, care viseaza la vremuri si mai vechi, crezind ca acolo e adevarata viata”. Mesajul mi se pare foarte tonic mai ales ca vine din partea unei persoane de 76 de ani neimpliniti si care anterior facuse un film despre cit de naturala e moartea (in Vei intilni strainul din visele tale/You Will Meet a Tall Dark Stranger).
In 2011, Woody Allen se scalda insa in umori de densitatea sampaniei. Owen Wilson e un scenarist hollywoodian care se vrea scriitor si care se duce la Paris cu logodnica sa (Rachel McAdams) sucombind farmecului orasului si dezvoltind o fascinatie pentru anii ‘20. Convins ca anii ‘20 au fost anii de aur ai civilizatiei, cind oamenii chiar traiau, si dezamagit ca logodnica nu il pretuieste, ci prefera compania unui pseudo-intelectual (Michael Sheen) umflat ca un cocos, el reuseste (prin metode care prea putin conteaza) sa se intoarca in trecut unde toate personalitatile intilnite – de la Francis F. Fitzgerald pina la Ernest Hemingway, Gertrude Stein sau Salvador Dali – il fac sa se simta important. Nu e doar faptul ca filmul e foarte bine scris si ca replicile sar de la un personaj la altul ca in vremurile bune ale lui Woody Allen, dar actorii distribuiti in rolurile acestor personalitati sint extraordinari. Filmul e foarte agreabil si te tine in forma stirnindu-ti curiozitatea. Oare pe cine o mai intilni acum? Owen Wilson, cu candoarea lui innascuta, e atit de convingator in felul in care se mira incit aceste scene retro devin foarte credibile. Pare foarte posibil sa calatoresti in timp – iar acesta e unul dintre marile cistiguri aduse de cinematograf.
…Si cosmarul ca-n viata
Cred ca si personajele din Rabbit Hole (titlu devenit la noi Trezirea la realitate) ar dori sa ramina in trecut, in visul in care sint impreuna cu baietelul familiei Corbett inainte ca acesta sa iasa in strada si sa fie calcat de o masina. Filmul lui John Cameron Mitchell este adaptarea unei cunoscute piese de teatru, dar nu ar fi avut nici un zvic daca actorii n-ar fi fost foarte buni, adica Nicole Kidman, Aaron Eckhard si Diane Wiest. Ca orice film despre un copil care e foarte bolnav sau care moare, Rabbit Hole pleaca cu un cec de simpatie in alb. Esti gata emotionat cind afli subiectul, dar, chiar daca acest lucru se intimpla si chiar daca actorii sint foarte buni, tot remarci ca desfasurarea actiunii e tratata destul de conventional si ca – cu citeva fericite exceptii – filmul evolueaza stiind de la bun inceput unde vrea sa ajunga. Exceptiile fericite tin de un moment de descarcare energetica printr-o scena de un umor incredibil si de alte citeva scene care suna adevarat si uman. Rabbit Hole, pentru care Nicole Kidman a fost nominalizata la Oscar, nu e un film “de Oscar” sau unul pe care sa vrei sa-l revezi, dar nu e nici de lepadat gratie actorilor.
Miezul noptii in Paris/Midnight in Paris. Regia: Woody Allen. Cu: Owen Wilson, Rachel McAdams, Kurt Fuller, Mimi Kennedy, Michael Sheen
Trezirea la realitate/Rabbit Hole. Regia: John Cameron Mitchell. Cu: Nicole Kidman, Aaron Eckhart, Diane Wiest, Sandra Oh