Spectatorii prezenti in holul sinagogii, varuit special pentru festival, au beneficiat de informatii inedite despre filmele idis si imprejurarile in care au fost realizate. I-am pus si eu citeva intrebari lui Sharon Pucker Rivo, unul dintre cei cinci angajati ai unicei arhive de filme idis din lume si al celei de-a doua arhive (ca marime) de film evreiesc din lume. Am aflat, de pilda, ca anual, filmele de la NCJF beneficiaza de 500 de proiectii in intreaga lume si ca centrul a reusit sa reconstituie si sa restaureze – de la infiintarea din 1976 – 38 de lungmetraje (uneori refacindu-le ca pe un puzzle din bucati gasite prin lume). “Jumatate dintre filmele realizate intre 1896 si 1920 in intreaga lume pe nitrat s-au pierdut cu totul. Ne ramin 50 de filme de recuperat”, spune Sharon Pucker Rivo.
De unde stie cu atita exactitate? Cu ajutorul unor istorici de film recunoscuti (ca Jim Hoberman de la Village Voice) sau a unor colaboratori de pe alte continente, evaluarea articolelor si cronicilor de intimpinare publicate inca de la aparitia filmelor idis a condus la numarul 50. Dintre acestea, 12 se vor restaura cind centrul va avea bani, deoarece restaurarea nu e deloc ieftina. Desi centrul si-a inceput activitatea ca institutie independenta, non-profit si fara nici un ban, nu a putut lucra decit prin granturi de la organizatii guvernamentale si contributii ale unor fundatii private. Restaurarea unui film costa in jur de 100.000 de dolari. “Dar in colectia noastra de aproximativ 15.000 de role nu avem doar filme idis, ci si, de pilda, filme mute. Lucrez acum impreuna cu Arhiva Austriaca de Film la restaurarea a patru lungmetraje importante din anii ‘20, realizate in Germania si Austria pe subiecte evreiesti, nu idis. Aceste filme au o extraordinara bogatie a imaginii. Restauram, de asemenea, si filme mute americane, ca Nathan the Wise sau City Without Jews”, spune Sharon Pucker Rivo.
Filme idis nu s-au facut la Hollywood, ci la New York
Filmele idis au fost realizate incepind cu anul 1896 in doar patru locuri din lume: SUA (New York), URSS (Odessa), Austria (Viena) si Polonia. De ce? Pentru ca teatrul idis era puternic in aceste orase, iar filmele idis adaptau nu doar literatura, ci si piese de teatru idis. In plus, actorii din filmele idis erau actori de teatru. Sharon Pucker Rivo: “Intre 1922 si 1924, actrita Molly Picon (n.r. – care a trait pina in 1992) si altii au venit din SUA in Europa ca sa faca teatru si au facut un parteneriat cu regizori evrei din Austria pentru ca acestia sa adapteze cinematografic munca lor de pe scena, in filme mute. Austria avea o situatie ciudata in anii ‘20: era foarte antisemita, dar avea in acelasi timp o puternica emigratie poloneza venita dupa Primul Razboi Mondial, deci o mare comunitate de evrei est-europeni vorbitori de idis, aproximativ 200.000 de persoane. In URSS filmele idis s-au realizat in special la Odessa, in Ucraina, avind la baza teatrul si opera lui Sholem Aleichem sau Isaac Babel. Filme idis nu s-au facut deloc la Hollywood, ci doar la New York, acesta fiind, ca si azi, in avangarda miscarii intelectuale. La fel ca Sidney Lumet care a lucrat numai in New York, Peretz Hirschbein, autorul piesei de teatru dupa care s-a facut in 1937 Grine Felder/Cimpuri verzi, a trait si lucrat numai in New York”. Sharon Pucker Rivo n-a putut insa explica de ce nu s-au facut filme idis si in Romania, unde se infiintase in 1876, la Iasi, primul teatru idis din lume si care avea in anii ‘20 si o industrie cinematografica.
Opt filme aduse la Medias
Filmele idis prezentate la Medias au fost: Benia Krik (URSS, 1926) de Vladimir Vilner, Der Purimspiler/Bufonul (Polonia, 1937) de Joseph Green si Jan Norwina Przybylski, Grine Felder/ Cimpuri verzi (SUA, 1937) de Edgar G. Ulmer si Jacob Ben-Ami, Der Dibuk/Dibuk (Polonia, 1937) de Michal Waszynski, Ost und West/Est si Vest (Austria, 1923) de Sidney M. Goldin si Ivan Abramson, Yidl mitn Fidl/Evreiasul cu vioara (Polonia, 1936) de Joseph Green si Jan Norwina Przybylski, Evreiskoie Schastie/Noroc evreiesc (URSS, 1925) si A Brivele der Mamen/ O scrisoare catre mama (Polonia, 1939) de Joseph Green si Leon Trystand.
Cind am vazut aceste filme nu am fost atenta la poveste cit la tot felul de amanunte, pentru ca stiam ca in mare parte decorurile erau naturale; m-am uitat prin spatele actorilor la case, la mobile, la strazile din shtetl, la legumele din piata, la pisicile din curti, dar si la figuranti care erau neprofesionisti si filmau in propriile haine. Aceste filme par azi cu atit mai melancolice cu cit stii ca pofta de viata a culturii idis (aproape toate aveau antrenante momente muzicale) a sfirsit intr-un dezastru. De pilda, mare parte dintre cei care au facut Der Purimspiler in Polonia, in 1937 (mai putin regizorul si actorii principali) au murit in Holocaust. A Brivele der Mamen a fost unul dintre ultimele filme evreiesti turnate in Polonia inaintea invaziei naziste. Premiera sa a avut loc la New York, la doar doua saptamini dupa invadarea Poloniei, iar filmul (o melodrama plasata in saracia de dupa Primul Razboi Mondial cind toata lumea vroia in America) a fost un mare succes de casa in SUA. Urmatoarea miscare dupa Medias ar trebui sa fie ca aceste filme, care deja au traducere in romana, sa fie aratate si in alte orase din Romania.
Galerie foto
