Inceputul romanului ni-l infatiseaza pe scriitor in 1944, cu doi ani inainte de a muri, sfidator la adresa bombardamentelor naziste, care nu-l pot convinge sa paraseasca Londra, asa cum au facut toti vecinii sai, probabil mai tineri. Incapatinarea sa tine, evident, si de virsta, dar mai ales, sugereaza, hitru, naratorul lodgeian, de dorinta scriitorului de a experimenta pe viu implinirea profetiei facuta inca din 1908, cum ca “razboaiele viitorului vor fi dominate de puterea aeriana si vor implica distrugerea oraselor si a populatiei civile prin bombardamente neselective”. In plus, si daca ar vrea sa plece acum, nu prea mai are forta necesara, in ultimul timp puterile parasindu-l intr-un ritm accelerat. Nu doar puterile l-au parasit, ci si interesul publicului pentru cartile sale, si asta cam din 1930 incoace, scriitorul intrind intr-un accentuat con de umbra, dupa ce ani la rind, anii aceia frumosi de fin-de-siecle, dar si anii tumultosi dinainte si de dupa Primul Razboi Mondial, a fost mereu in centrul atentiei, fie prin romanele sale, fie prin faptele sale. A prezis multe lucruri care au devenit realitate (cum ar fi un razboi intre Germania si Anglia, fisiunea nucleara sau faptul ca al Doilea Razboi Mondial va incepe in ianuarie 1940 – o predictie aproape corecta), s-a inselat in multe alte privinte (nu mai conteaza care), a socat opinia publica prin viata sa amoroasa neconventionala, dar la sfirsitul zilei, cum spune englezul, sarmul sau, sarm provenit din inteligenta sa ascutita, iesea mereu victorios, iar oamenii, in special femeile, continuau sa-l iubeasca. Dar toate acestea s-au sfirsit acum, si in afara de familie (numeroasa, caci nu mai putin de trei femei – o sotie si doua amante – i-au daruit copii) nu mai primeste vizita nimanui.
Wells devine personajul principal
Rasfoind romanul, inainte de-al parcurge pagina cu pagina, atentia mi-a fost atrasa de prezenta constanta a unor fraze, mai lungi sau mai scurte, scrise cu litere ingrosate, intercalate intre ceea ce reprezenta, am intuit, raspunsurile la o serie de intrebari. Un amplu interviu, fictional, luat autorului? Curiozitatea mea n-a avut prea mult de asteptat, caci ele isi fac aparitia inca de la pagina 19 si nu se opresc decit spre sfirsit, la pagina 472. Despre ce e vorba? Nu un interviu, ci mai degraba un dialog intre Wells si vocea constiintei sale sau, daca vreti, a eului sau launtric care-i adreseaza intrebari incomode, il provoaca, nu-i da pace, iar uneori, foarte rar de fapt, il bate pe umar, prieteneste. Este o voce pe care, ne spune naratorul, Wells o aude din ce in ce mai des in ultima vreme (“iar a inceput batrinul sa vorbeasca singur”, se plinge sora medicala care il ingrijeste) si, desi nu-i face foarte mare placere sa-i raspunda, o va face totusi, pentru ca noi sa putem avea o imagine cit mai amanuntita a vietii si operei Domniei sale.
Viata, in cazul domnului Wells, a insemnat in primul rind viata amoroasa, care ramine, dupa atitia ani de la moartea sa, de notorietate mondiala. El este omul caruia ii era imposibil sa nu se-ndragosteasca mereu, sa nu se lase sedus de avansurile acelor femei suficient de emancipate sexual (desi virgine) ca sa fie dispuse sa-i devina amante (caci in afara de Isabel, verisoara cu care a avut un mariaj anost timp de trei ani, si de Jane, cu care a fost casatorit din 1895 pina la moartea acesteia in 1927, Wells nu a mai avut alte sotii), sau sa nu seduca la rindu-i, in caz ca domnisoara in cauza nu avea curajul sa faca primul pas. Se poate spune, fara exagerare, ca Wells a trait din seductie in seductie, complicindu-si enorm viata din cauza libidoului sau exacerbat, dar reusind in acelasi timp sa ramina generos si in relatii bune cu aproape toate femeile cu care a devenit intim.
In ceea ce priveste opera, ea are strinsa legatura cu viata, energia sa sexuala fiind egalata doar de cea creativa, intre prima si ultima carte publicata intinzindu-se nu mai putin de 44 de ani de scris incontinuu, materializati in 54 de carti publicate, dintre care doar patru nu au fost de fictiune.
Dar lucrurile nu au stat intotdeauna asa pentru Wells. Spre exemplu, copilaria si adolescenta scriitorului par desprinse dintr-un roman dickensian. Micul Bertie se naste intr-o familie relativ saraca, care il pregateste pentru un viitor de postavar, ceea ce lui ii displace profund. Se simte mizerabil in postura de ucenic si, desi inca nu stie ce-ar vrea sa faca in viata, cu siguranta nu doreste sa devina negustor de postavuri. Familia detine un mic magazin de bibelouri si de obiecte de sport care nu prea se vind. In afara de intretinerea magazinului, tatal sau este si jucator de crichet, lucru care-i mai suplimenteaza veniturile modice obtinute din comert. Intr-o zi, Bertie isi rupe piciorul si ramine imobilizat la pat citeva saptamini, perioada pe care si-o petrece citind din cartile pe care tatal lui i le aduce de la biblioteca oraselului Bromley, din comitatul Kent. Odata descoperite lumile paralele ale fictiunii, Bertie se va simti permanent atras de promisiunile lor secrete, pina cind, in 1895, va ajunge sa creeze una el insusi, cea din Masina timpului, in care, asa cum bine se stie, Calatorul in timp ajunge sa fie martorul luptei dintre eloi si morloci, iar mai tirziu chiar a mortii pamintului.
Anul 1895 este de altfel crucial in destinul scriitorului. Atunci ii apar nu mai putin de trei carti, receptate toate in mod pozitiv. Desi mai publicase nuvele si proze in diferite reviste, Wells nu era inca decis asupra viitorului sau, va fi scriitor sau poate profesor? Reusise intre timp sa termine o facultate de biologie si incepuse sa predea la o scoala privata, dar banii sint intotdeauna putini, iar lui ii este mereu foame. Foame de sex in primul rind, caci pentru Wells sexul tot timpul primeaza, dar si foame la propriu. Insa succesul neasteptat al Masinii timpului il determina sa abandoneze o cariera de profesor, chiar daca mai tirziu va conferentia la Oxford si Cambridge, universitati la care originea sa modesta nu i-ar fi permis sa aspire niciodata. Din momentul aparitiei Masinii…, se poate vorbi de o adevarata schimbare de destin in viata scriitorului. Va incepe sa publice aproape anual cite o carte, lucru ce se va rasfringe in mod pozitiv asupra averii si celebritatii sale, cele doua nemaiparasindu-l pina la moarte. Si desi momente mai putin fericite in viata sa vor continua sa existe (esecul reformarii societatii fabiene, esecul carierei sale politice – inexistenta practic, citeva scandaluri amoroase evitate in ultima clipa si unul pe care nu l-a mai putut evita, moartea prematura a celei de-a doua sotii, Jane, care i-a tolerat stilul de viata libertin aproape in mod inexplicabil, ruptura prieteniei dintre el si James in chiar anul mortii americanului, in urma publicarii unei carti in care il ironiza pe american), ele vor reprezenta mai degraba exceptia de la regula, citeva ploi pe un cer in cea mai mare parte senin si stralucitor. Wells a fost un norocos, vrea Lodge sa ne-arate, un barbat cu care soarta a fost blinda, un om pe care tragedia, asemenea bombelor care cadeau la intimplare pe strazile Londrei in 1944, l-a ocolit, lovind tot timpul linga el, dar niciodata atingindu-l.
Lodge reuseste sa ne tina captiv interesul
Scriind biografia fictionalizata a scriitorului (desi foarte putine amanunte chiar sint fictionale, in pofida caracterului lor, uneori aproape neverosimil, ca de exemplu interviurile pe care Wells le-a realizat cu cei doi mari lideri ai lumii, Roosevelt si Stalin), Lodge, ca si in cazul volumului sau despre James, ne ofera o adevarata fresca a vremurilor – victoriene mai intii, apoi edwardiene, si terminind cu cele inter– si postbelice – si a transformarilor sociale survenite in tot acest interval, totul insa trecut prin filtrul wellsian: inceputurile societatii Fabiene, inceputurile partidului Laburist, dezastrele Primului Razboi Mondial, “Razboiul care va pune capat razboiului”, cum l-a numit exaltat si naiv englezul, dreptul femeilor la vot, pentru care acesta a militat neobosit, obtinut de-abia in 1928, procesul criminalilor de razboi de la Nurnberg, la care asista Rebecca West, una dintre amantele lui de cursa lunga si mama a unui baiat din relatia cu scriitorul etc.
Jocul de cuvinte din titlul romanului, A Man of Parts, explicat de Lodge intr-o nota de inceput, speculeaza polisemia cuvintului parts, care inseamna talente, insusiri, dar tot el este adesea folosit si ca prescurtare pentru private parts, altfel spus, A Man of Parts ne poate duce cu gindul atit la un barbat cu multe talente, dar si la un barbat al partilor intime, dominat (inrobit?) de sex. Titlul, citind cartea, sintetizeaza foarte bine personalitatea lui Wells, un satir cult, un dionisiac creativ. Din aceasta perspectiva, traducerea romaneasca nu surprinde foarte elocvent caracterul scriitorului, trimitindu-ne mai degraba la ideea unei personalitati multiple, scindate, contradictorii. Ceea ce Wells nu pare sa fi fost. Probabil ca tocmai onestitatea lui evidenta, faptul ca n-a pretins niciodata c-ar fi ceva ce nu era in stare (sau nu-si dorea) sa fie, l-a facut pina la urma atit de apreciat, de barbati si femei deopotriva.
Inca o data, Lodge reuseste sa ne tina captiv interesul, facind dintr-un scriitor personajul sau principal. Romanul este, evident, un omagiu adus peste ani celui care la vremea lui a reprezentat o adevarata cometa, stralucind pe “firmamentul literaturii decenii in sir, trezind uimire, infiorare si spaima”, iar daca uneori acesta este critic – omagiul critic in carte fiind, poate nu intimplator, apanajul lui James care, la fiecare aparitie wellsiana, nu prididea sa-i scrie autorului o scrisoare in care combina intr-un fel unic elogiul cu zeflemeaua –, el este un omagiu pe deplin meritat.
David Lodge, Barbatul facut din bucati, traducere si note de Ona Frantz, colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «David Lodge»“, Editura Polirom, 2011
Galerie foto
