Temele lui, impreuna cu perspectiva moderna pe care o dezvaluie in raport cu scriitura si literaturitatea il fac interesant in Europa si Statele Unite, dar fondul mentalist asiatic, de la care se revendica, ii pastreaza, concomitent, legatura nealterata cu lectorii din Japonia natala. In realitate, se poate spune ca Haruki Murakami reprezinta un caz fericit, de melanj al civilizatiilor profund diferite. Constient de atuul sau, el a publicat mult pina in prezent, ajungind faimos in zonele cele mai indepartate ale lumii. Tradus semnificativ si in Romania (la Polirom), Murakami are toate sansele sa repurteze un succes imens de piata aici cu ultimul lui roman – 19Q4/19Q4 –, o alegorie epica fascinanta, unde se suprapun liricul cu fantasticul si parabolicul, intertextualitatea cu substratul ideologic subtil si erosul cu suspansul si horror-ul simbolic.
Personal, cred ca 19Q4 (2009) ramine cel mai bun roman al lui Murakami, ce preia idei si strategii din texte anterioare, combinindu-le insa in moduri neasteptate, absolut remarcabile. Bunaoara, problema cautarii (identitatii, sensului, adevarului etc.) din romanul In cautarea oii fantastice/Hitsuji o meguru bÜken (1982), unde protagonistul fara nume urmareste, obsesional, un ideal utopic, tema trecutului paralizant-insurmontabil din Padurea norvegiana/Norwei no Mori (1987), unde Tom Watanabe rememoreaza, aproape ataraxic, din cauza melancoliei, anii studentiei, ori compulsia existentei si, implicit, descoperirii femeii ideale din Dans, dans, dans/Dansu, dansu, dansu (1988), unde eroul isi pierde, practic, sinele dupa aventura cu iubita de o noapte, al carei nume nu il stie si pe care se teme ca nu o va mai regasi, se amesteca ingenios in 19Q4, creionind un decor narativ si estetic de o valoare fara precedent in opera scriitorului japonez.
Murakami, un scriitor total
Trimiterea la 1984 de George Orwell constituie, in romanul de fata, un truc epic mult mai complex decit si-ar imagina cineva la o familiarizare superficiala cu textul lui Murakami. Actiunea se petrece, intr-adevar, in Japonia anului 1984, iar personajele de prim-plan se refera, in citeva rinduri, la faimoasa parabola orwelliana, dar interactiunea genuina dintre cele doua naratiuni se petrece pe un palier mai degraba meta-textual. E vorba despre planul semnificatiei ultime din alegoria lui Haruki Murakami. Orwell, se stie, imagineaza un univers concentrationar, unde maleficul Big Brother controleaza tiranic destinele tuturor. Aparent, in 19Q4, un astfel de control psihedelic lipseste. Lipseste si cea mai neinsemnata aluzie la sistemul totalitar, anihilat dictatorial. Sintem confruntati, dimpotriva, cu imaginea societatii nipone contemporane, cu intregul ei set de libertati si practici democratice, care au propulsat-o in ierarhia statelor dezvoltate. Mesajul orwellian deriva totusi din alta parte. Stricto sensu, romanul lui Murakami este “povestea” simbolica a facerii si desfacerii literaturii, unde rolul atotputernicului Big Brother ii revine scriitorului insusi (la rindul sau, un construct demiurgic in raport cu lumea pe care o creeaza). De fapt, chiar mai mult decit atit, in 19Q4, Murakami se ocupa, bineinteles, cu instrumentarul estetic, de fuziunea inevitabila a realitatii cu fictiunea si de intregul set de transformari si mutatii ce rezulta de aici.
Romanul descrie, rafinat, maniera in care fictionalul “inghite” realul si, in consecinta, textul “invaluie” existenta. Adevaratul “despot” devine, in acest context, scriitorul. El e manipulatorul unor destine, autoritatea “din umbra” care “face” si “desface” nu doar literatura, ci si viata. Big Brother imbraca, in romanul lui Murakami, redingota prozatorului tipic, din orice timp si din orice spatiu. Universul sau “concentrationar” iese din magma textuala, acoperind treptat – si aici avem contributia ideologica fina a autorului japonez! – intervalul existential. 19Q4 “plaseaza” o asemenea tema sofisticata, cum spuneam, pe fundalul dinamic al unui thriller psihologic, cu excelente incursiuni metodologice in literatura politica sau in cea sentimentala. Murakami e de aceea, fara indoiala, un scriitor total. Si un cititor neatent la substitutiile ideologice ale textului ar fi incintat (doar) de povestea de suprafata din 19Q4.
“Jocul” cu literatura devine mai complicat decit pare
Ce avem in aceasta “poveste de suprafata” asa zicind? Intriga se deruleaza pe doua nivele narative, la inceput disjuncte, apoi tot mai apropiate, pina cind intervine suprapunerea propriu-zisa. Primul plan apartine tinerei Aomame, instructoare sportiva, oficial, ucigasa platita, in particular. Mai precis, ea se afla in slujba unei femei foarte bogate (Doamna) a carei fiica a disparut de mult, datorita abuzurilor sotului. Ca atare, Doamna si-a dedicat restul vietii reglementarii conditiei nefaste a sexului slab, intr-o societate falocentrica si obtuza. Aomame este trimisa in misiuni “umanitare”, unde, paradoxal, asasinarea cuiva (intotdeauna a unui barbat) inseamna salvarea uneia ori a mai multor vieti (mereu feminine). Remuscarile firesti ale tinerei criminale sint de aceea atenuate de explicatia “misionara” a rolului sau. In cel de-al doilea plan al cartii, il vedem pe Tengo, profesor de matematica si prozator (nepublicat inca), in virsta de treizeci de ani, solitar si taciturn, fara numeroase contacte sociale. Are o iubita mai batrina cu zece ani decit el, casatorita si mama, cu care se intilneste, adulterin, vinerea dupa-amiaza, in apartamentul lui. Colaboreaza si cu un editor celebru (care pare convins de valoarea scriitoriceasca a lui Tengo, promitindu-i debutul in literatura), Komatsu pe numele sau. Acesta, de altfel, ii si propune o afacere ce va schimba brutal viata protagonistului. Ii cere sa rescrie romanul unei fete de saptesprezece ani (Fukaeri), intitulat Crisalida de aer. Romanul in cauza contine o intriga fascinanta (unica in literatura japoneza, crede Komatsu), dar stilul redactarii sale lasa de dorit. Tengo, un excelent povestitor, ar putea remedia neajunsul, remodelind textul si facindu-l perfect. Desi ezita initial, considerind situatia nu numai ilegala, ci si imorala, tinarul profesor accepta in cele din urma, mai ales dupa ce o cunoaste pe Fukaeri, adolescenta dislexica si exotica, dupa toate semnele, tulburata comportamental si emotional.
Fata a fost crescuta de profesorul Ebisuno, prieten si coleg cu un celebru, in trecut, militant stingist, Fukada. Fukada s-a retras, impreuna cu tovarasii sai, renumiti, unde a creat un veritabil Falanster, o comunitate cu principii colectiviste (interesant, in timp, grupul politic se transforma intr-o ciudata secta religioasa, functionala dupa regulile organizatiilor secrete). Ebisuno nu si-a mai vazut prietenul de la intrarea lui in recluziune, dar, intr-o zi, linga usa sa a gasit o fetita cu o scrisoare ce demonstra ca tatal ei era nimeni altul decit vechiul amic Fukada. Ebisuno a primit-o si a crescut-o atent, alaturi de propria-i fiica. Fukaeri a devenit o tinara de o frumusete ireala, insa cu un trecut intunecat. Prezumtiv, acest trecut este prezentat in teribilul roman Crisalida de aer.
Cele doua planuri narative se intilnesc in punctul in care protagonistii Aomame si Tengo primesc noile misiuni: Tengo sa rescrie romanul, Aomame sa-l ucida pe Fukada. Da, ati citit bine, Fukada. Dupa decenii petrecute in sihastrie, aparent uitat de lume, prietenul lui Ebisuno ajunge, subit, indezirabil pentru Doamna care ii cere prietenei si angajatei sale de nadejde sa-l elimine fizic. Fostul activist pentru triumful miscarii de stinga e acum identificat drept conducator al amintitei secte religioase si i se spune Liderul. Doamna (dupa ce preia in grija o fetita agresata sexual, venita din munti, din organizatia lui Fukada) are convingerea ca Liderul intretine relatii intime cu fetele pre-pubere ale sectei, ca parte dintr-un ritual sacru. Aomame primeste sarcina de a opri acest masacru, lichidindu-l pe agresor. Ca si Tengo, ea va accede la o alta dimensiune existentiala, in urma noii misiuni. Constienta de schimbare, Aomame o “conceptualizeaza” drept “1Q84”, unde “Q” abreviaza expresia engleza Question mark/Semn de intrebare.
Personajul intra intr-o bizara forma de confuzie existentiala, nemaireusind sa distinga realitatea. La fel, Tengo, dupa publicarea Crisalidei de aer (modificata de el si cu un succes imens de public si critica, succes anticipat de Komatsu), pare sa fi deschis Cutia Pandorei. Isi pierde linistea vietii, participind, fara voie, la activarea unui carusel al dezastrelor personale, incheiate cu posibila sa moarte. Cel putin, asa incearca sa-l convinga personaje stranii, aparute brusc in existenta sa. In fond, pe acest palier se produce jonctiunea dintre fictional si real, pe care o descriam ceva mai devreme. Atit Tengo, cit si Aomame “ies” din viata pentru a “patrunde” in literatura. Realismul lui Murakami se termina acolo unde incepe simbolismul sau. Scriitorul vrea sa surprinda, ca in fotografia unei secvente infinitezimale, momentul cind individul real se transforma in eroul fictional. Acest lucru li se intimpla lui Tengo si lui Aomame care – fapt surprinzator – nu sint straini unul de celalalt. Au fost colegi in scoala primara si, desi istoria i-a despartit, au ramas etern indragostiti unul de celalalt (i-au unit de la inceput si propriile copilarii pline de traume). Povestea lor de dragoste (idealizata) constituie, de altfel, mobilul trecerii dinspre real catre fictional. Amindoi ajung captivi in universul lui “1Q84”, unde niste misteriosi Oameni Mici fac legea. Tot aici se “fac” si se “desfac” destinele tuturor. Inainte de a-l ucide pe Lider (care stie ca va fi ucis si doreste sa nu fie crutat!), Aomame converseaza, epifanic, cu el. Fukada ii marturiseste ca el insusi, ca Lider absolut, nu e decit un pion intr-un joc ce merge dincolo de barierele rationalitatii.
In acest “joc”, Oamenii Mici creeaza “clone” ale indivizilor reali (in “crisalide de aer”), cu care, ulterior, populeaza lumea. Mesajul “ideologic” al lui Murakami este, prin urmare, suficient de lizibil: Liderul e Scriitorul care se vrea omniscient si omnipotent in intervalul lui fictional, un Big Brother necrutator. “Jocul” cu literatura devine insa mai complicat decit pare. Textul capata, gradual, autonomie, eliminindu-si creatorul (uciderea Liderului poate fi citita ca “moartea” barthiana a “scriitorului”) si invadind existenta. Oamenii Mici sint mesagerii sai enigmatici intr-o lume anihilata pe care o cloneaza si apoi o dizolva. Tengo si Aomame – in postura de prizonieri ai fictionalului – inteleg, ultimativ, aceasta lectie. Dar noi?, pare sa intrebe, indirect, Haruki Murakami.
Haruki Murakami, 1Q84, traducerea din limba japoneza si note de Iuliana Oprina si Florin Oprina,
colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «Haruki Murakami»“, Editura Polirom, 2011
Galerie foto
