Pornind de la faptul ca Tudor Arghezi, in „Bilete de papagal”, referindu-se la palatul „Ramuri” spunea ca acesta are o atitudine de bazilica si il numea „biserica din Ramuri”, Gabriel Chifu, redactorul-sef al publicatiei, considera ca insasi revista este o biserica, biserica din Ramuri.
Cu ocazia centenarului au aparut lucrari cu caracter monografic sau aproape monografic dedicate revistei, dintre care mentionam: cartea Ramuri. O suta de ani de nesinguratate, vol. I. (coordonatori Gabriel Chifu si Florea Miu), care cuprinde articole omagiale si de sinteza, precum si o selectie a unor importante colaborari din perioada 1905-1947; Destinul unei reviste. Ramuri, vol.II (1964-2005), autor Florea Firan (mentioneaza toate articolele cu caracter literar aparute in acest interval. Volumul III este in pregatire, iar primul volum a aparut in 2004); Jurnal cultural-literal craiovean (2005), autor Mircea Moisa (cuprinde unele colaborari din „Ramuri” comentate si analizate, cu precadere cele ale lui Emil Cioran).
Perioada Marin Sorescu, deosebit de fasta
Primul numar apare pe 5 decembrie 1905, prin stradania lui Constantin Saban Fagetel si Dumitru Tomescu, la acea data elevi la Liceul „Traian” din Turnu-Severin. Orientarea initiala a revistei a fost pe linia autohtonist-traditionalista promovata de „Samanatorul” lui Iorga, care este si redactor-sef in perioada 1915-1924.
Istoria acestei reviste este deosebit de bogata si interesanta. Dintre colaboratorii din perioada interbelica ii amintim pe Iorga, Goga, Sadoveanu, Cioran, Slavici, Agarbiceanu, Toparceanu, ElenaFarago, Blaga, Pillat, Radu Gyr, Vulcanescu, Eugen Ionescu si multi altii. Aceasta succinta insiruire de colaboratori atesta calitatea revistei din acea vreme. Perioada in care Marin Sorescu a fost redactor-sef (1997-1991) a fost deosebit de fasta, revista capatind o alura europeana. Aceasta caracteristica este continuata cu succes si de actuala conducere, compusa din Gabriel Chifu (redactor-sef), Florea Miu (redactor), Valentin Bazaverde (secretar de redactie), Gabriel Cosoveanu, Catalin Davidescu, Bucur Demetrian, Ioan Lascu,Victor Olaru, Marcel Voinea (red. asociati). Colegiul revistei este format din Marin Besteliu, Ana Blandiana, Dan Cristea, Gabriel Dimisianu, Nicolae Prelipceanu, Mihai Sora si Eugen Uricaru.
Revista „Ramuri”, publicatie ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, este onorata de contributiile unor nume prestigioase ale culturii romanesti. Ea este, in acelasi timp, un coagulant al creatiilor cultural-artistice ale intelectualilor olteni si al preocuparilor culturale ale acestora.