La Hollywood, cascavalul se imparte intre sase mari studiouri: Comcast NBC Universal, Disney, Fox, Viacom (Paramount), Sony si Time Warner. Fosnetul banilor este muzica pe care danseaza acestea si nu e cazul ca lumea sa arunce acuze de negustorie. La urma urmelor, Uzina de Vise nu e un institut de binefacere culturala, ci o industrie de produs bani din filme. Folosind mai multe sau mai putine calitati artistice. Si daca filmul in sine a fost dintotdeauna o afacere, in ultimii ani banii au trebuit privegheati cu mult mai multa atentie. Fiindca si Cetatea Viselor a fost serios afectata de recesiune.
Cum se vede criza de la Hollywood
In primul rind, studiourile si-au pierdut sursele de finantare traditionale (Wall Street, banci straine) si au fost silite sa scoata bani din buzunar. In al doilea rind, piata de DVD-uri, sursa masiva de venituri, s-a dus la vale, numarul de bilete de cinema vindute a scazut si continua sa scada serios. Asta s-a tradus in masuri de austeritate draconice: concedieri, reducerea salariilor si a valorii contractelor, taieri uriase de bugete.
Cu toate acestea, filmele americane domina si in acest an piata mondiala. 2011 nu este doar un an in care studiourile americane au aruncat pe piata 27 de continuari, ci si un an in care trei filme au reusit performanta de a trece peste limita de 1 miliard de dolari incasari. Harry Potter si Relicvele Mortii – Partea 2, in numai trei luni, s-a clasat pe locul 3 in topul celor mai mari incasari, cu 1,313 miliarde de dolari. Il urmeaza Transformers 3 si Piratii din Caraibe 4. Pe linga acestea, alte citeva filme au avut deja incasari de sute de milioane de dolari in intreaga lume.
Cum s-au putut realiza astfel de performante in conditiile crizei economice? Cu pretul unei metamorfoze necesare a studio-system-ului care astazi vede in si mai mare masura filmul drept un produs pur comercial. Marii jucatori ai Hollywood-ului n-au ezitat nici o clipa sa privilegieze proiectele care aduc incasari mari si au privit cu mult mai mare atentie piata internationala. Blockbusterele au devenit mai importante ca niciodata. Costa enorm, reprezinta un risc serios si sint lansate cu artileria grea a marketingului – daca au succes insa, aduc atitia bani si atit de repede incit pentru Hollywood aceste “tentpoles” (adica “stilpul de rezistenta al cortului financiar”) sint mult mai rentabile si salveaza Uzina de Vise pe timp de criza.
In ultimii ani, mai ales de cind Rusia si China si-au deschis piata pentru productiile de la Hollywood, filmele americane au inceput sa cistige mai multi bani din strainatate decit de pe teritoriul SUA (cam 67% din incasarile totale); prin urmare sint favorizate productiile cu subiecte care merg oriunde in lume. In ce priveste publicul de “acasa”, marile studiouri au fost foarte atente care este mai nou, structura publicului si au actionat in consecinta.
Inapoi in adolescenta
Prezent la Locarno pentru a promova Cowboy si Extraterestri, regizorul Jon Favreau a dezvaluit rationamentul din spatele noilor productii hollywoodiene. Practic, spune Favreau, caderea pietei DVD-urilor, in principal din cauza pirateriei, a facut ca salile de cinema (adica multiplexurile) sa domine din nou calculele financiare. Si cine merge regulat la cinema la mall? Publicul tinar – deci filmele trebuie sa fie facute in special pentru ei.
Publicul tinar vrea, spune Favreau, “spectacol, senzatie, morala simplificata, vrea sa vada un conflict fizic intre echipa cu care se identifica si un dusman lipsit de ambiguitati”. De aceea merg filmele cu invazii extraterestre atit de bine – un alien poate fi dusman atit pentru american, cit si pentru rus sau arab fiindca, spune regizorul, “astazi America nu mai face filme doar pentru ea”. Iar cowboy-ii poate nu mai spun mare lucru in SUA, dar in restul lumii, in special in Europa, sint inca foarte populari.
Constiente ca 47% din publicul de cinema este sub 25 de ani, marile studiouri investesc in filme pe mintea acestui public: productii inspirate din benzi desenate, din bestseller-uri juvenile (Harry Potter, Twilight etc.), jocuri video sau linii de jucarii (Transformers) ori parcuri de distractie (Piratii din Caraibe).
La moda sint acum “re-boot” – urile: se ia o franciza care a inceput sa oboseasca si se reface in alt stil si cu alti actori (cum e viitorul Spider-Man sau cum a facut Christopher Nolan cu Batman). O alta moda in voga acum la Hollywood este refolosirea povestilor cu zine clasice (pentru care nu trebuie platit copyright): au intrat deja in santier trei filme cu Alba ca Zapada, altele cu Hansel si Gretel sau cu Vrajitorul din Oz.
De asemenea, filmele de animatie continua sa ramina populare, desi pina si o masina de filme de calitate precum Pixar a inceput sa isi judece productiile in functie de merchendising (cu al doilea Cars a vindut mai multe jucarii decit Harry Potter).
Comediile sint si ele pe lista fiindca nu costa mult sa le faci. Atentie, nu este vorba despre comedii pentru un public matur si mai rafinat, ci pentru publicul de 17-25 de ani. Regula de baza a acestor filme este “cu cit se sare calul mai mult, cu atit mai bine”, ceea ce explica din plin succesul urias al unui festival de grobianism precum Marea mahmureala.
Refugiul pe micile ecrane
In fata acestui val de superproductii pentru adolescenti, restul filmelor, in special productiile independente si cele care se adreseaza unui public mai matur si mai cinefil, stau foarte prost. Succesul unui Black Swan sau Midnight in Paris, al lui Woody Allen, nu este de ajuns in actuala conjuctura economica. Sursele de finantare, distribuitorii au cam disparut – singura viata a unui astfel de cinema tinde sa devina circuitul festivalurilor care aduc premii si glorie, dar nu bani. E adevarat ca printre “tentpoles” Hollywood-ul produce si filme mai cu pretentii, dar ele sint putine la numar, iar rolul lor este foarte bine definit: sint productiile cu care marile studiouri se falesc la Oscaruri.
Din fericire, in ultimii ani, televiziunea si-a deschis larg bratele pentru astfel de cinema, fie pentru filme TV, miniserii sau seriale de nivelul unui Mad Men sau Mildred Pierce.
Tot TV-ul tinde sa devina un refugiu pentru marii actori si interpretarile de calitate. Schimbarile din ultimii ani au facut ca multi sa se intrebe daca faimosul “star system” chiar mai exista. In ultimii ani, vedete de prim rang, cu salarii uriase, au inregistrat esecuri la box-office, in vreme ce filme fara vedete au adus o tona de bani. Explicatia ar fi ca celebritati precum Tom Hanks, Julia Roberts sau Russell Crowe sint prea batrine pentru publicul de azi, iar vedetele tinere nu sint inca de calibrul celor vechi. Prin urmare, multi dintre marii actori – de exemplu, Al Pacino, Glenn Close sau Kate Winslet – au inceput sa gaseasca un teren mult mai fertil pentru meseria lor pe micile ecrane. Alte vedete, precum Angelina Jolie sau Leonardo di Caprio, au un succes mai mare in strainatate decit in SUA, si marile studiouri prefera sa “le tina in vitrina”.
Cum se traduce “box-office”?
Cind vine vorba despre filmele americane vorbim de incasari masurate in sume astronomice, dar adevarul ascuns in spatele cifrelor este mult mai complex, pentru ca profitul trebuie automat trecut prin prisma cheltuielilor.
In primul rind, cind numaram sumele incasate la box-office, trebuie sa scadem automat costul realizarii filmului. In cazul blockbusterelor, bugetele de productie sar, deseori, de 100 de milioane de dolari. La acestea trebuie adaugata o suma similara care reprezinta bugetul de publicitate fara de care blockbusterul respectiv ar fi mai greu sa isi gaseasca publicul. Aceste doua bugete, scazute din incasarile la box-office, reduc drastic profiturile.
Bugetele de productie ale blockbusterelor au crescut enorm in ultimele decenii. Primul Razboiul stelelor a costat in 1976 numai 11 milioane de dolari, plus 4 milioane pe copii si reclame. A adus 797 de milioane, un adevarat succes. In ultimii ani, nu este blockbuster de la Hollywood care sa nu fi iesit fara mai putin de 100 de milioane, buget de productie. Campioni absoluti sint, se pare, Piratii din Caraibe: La capatul lumii, care ar fi costat 300 de milioane, si Avatar, ale carui costuri totale s-au ridicat la uriasa suma de 450 de milioane de dolari.
Ce se stie mai putin
Exista un aspect al incasarilor la box-office pe care marile studiouri de la Hollywood se feresc sa il sublinieze. Cind se spune ca un film a avut incasari de, sa zicem, un miliard de dolari, lumea este tentata sa isi inchipuie ca toti acesti bani intra in buzunarul studiourilor producatoare. Adevarul este cu totul altul: acesti bani au intrat in buzunarele distribuitorilor – adica ai proprietarilor de cinematografe –, iar din aceasta suma studioul nu vede decit cel mult 50%, din care trebuie sa plateasca diverse cheltuieli – publicitate, taxe, salarii, cÙpii etc.
Iata un exemplu concludent, Harry Potter si Ordinul Phoenix (2007), analizat de jurnalistul american Edward J. Epstein in cartea The Hollywood Economist: The Hidden Financial Reality Behind the Movies (2010). Epstein spune ca a avut acces la rapoarte confidentiale din interiorul studioului Time Warner care i-au limpezit aceasta mecanica a cifrelor.
Impartirea prazii
Harry Potter 5 este al 14-lea in topul celor mai mari succese de casa din istorie. El a avut incasari totale de 938,2 milioane de dolari in intreaga lume, un succes fulminant la prima vedere. Realitatea e lejer diferita, spune Epstein.
» Din suma totala, proprietarii de cinematografe au remis diviziei de distributie a studioului “numai” 459,3 milioane.
» Din acestea, Time Warner a rambursat imediat suma de 182,6 milioane care a acoperit nota de plata pentru reclamele difuzate la TV, in presa scrisa etc. (131,1 milioane), costul a 7.000 de copii ale filmului – 29,2 milioane, impozite si alte taxe – 8 milioane, costul dublajului si subtitrarii pentru pietele straine – 5,6 milioane, transportul – 3,5 milioane.
» Din suma de 276,7 milioane ramasa, studioul a trebuit sa plateasca alte 46 de milioane reprezentind costuri “in house” (distributie interna, salarii pentru toti cei implicati in productie, de la PR la avocati etc.) Tragind linie la final, Epstein conchide ca un urias succes de box-office precum Harry Potter si Ordinul Phoenix inseamna in economia unui mare studio doar 23 de centi din fiecare dolar cistigat.
Atunci, de ce Hollywood-ul continua sa se impauneze cu faptele de arme de la box-office? In primul rind, gratie unei contabilitati foarte complicate, orice mare studio cistiga bani atit producind un film, cit si distribuindu-l. Aceasta balanta este periculoasa economic vorbind si, de aceea, tendinta este de a reduce costul superproductiilor si de a produce mai multe filme cu buget redus, dar care au incasari uriase, cum este, de exemplu, Marea mahmureala. Pe de alta parte, cifrele de la box-office dau bine la imagine, fac filmul sa se imprime mai bine in constiinta publicului si ajuta studioul in stabilirea unui pret mai mare pentru drepturile TV.
Salvarea din micul ecran
Cum scoate Hollywood-ul profiturile uriase cu care se lauda? “Secretul murdar”, spune Epstein, este televiziunea care genereaza asemenea venituri incit salveaza de la faliment marile studiouri.
Toti cei sase mari stapini ai Hollywood-ului au in componenta lor “studiouri” mai mici, specializate in productia de seriale si emisiuni TV. Acestea scot bani buni cind sint “vindute” spre difuzare alte statii TV. A doua mare sursa de venit o reprezinta uriasele biblioteci de filme, seriale si desene animate (Time Warner are 40.000 de titluri) care se afla in patrimoniul fiecarui mare studio si ale caror licente sint vindute statiilor locale, de cablu sau celor straine. A treia sursa importanta de bani: toate marile studiouri, in afara de Sony, detin citeva dintre cele mai mari retele TV de cablu, ceea ce inseamna sume imense din reclame.
In economia unui studio, un film nu te imbogateste numai din exploatarea lui la multiplex, ci si din editia DVD (piata in mare scadere) si din vinzarea drepturilor de difuzare la TV. Banii proveniti astfel inseamna profit pur, minus citeva costuri mici, cam 10,3%, care sint taxe percepute de diverse ghilde si sindicate. Chiar si filmele care nu au avut succes la cinema pot aduce bani studioului daca acesta le vinde la pachet cu succesele de casa. Time Warner, de exemplu, a cistigat, in 2010, 92 de milioane de dolari numai de la reteaua ABC Family care a cumparat un pachet Harry Potter ce mai continea alte 32 de filme.
Care sint campionii anului?
Printre productiile care au adus cel mai mare profit anul acesta se numara Black Swan al lui Darren Aronofski, care a cistigat peste 300 de milioane de dolari, o suma mai modesta fata de alte izbinzi de box-office. Secretul? A costat doar 13 milioane! Prin comparatie, Tron: Mostenirea a avut incasari de 400 de milioane, dar a costat 170 de milioane plus alte 120 de milioane consumate de marketing, adica un esec. Ceea ce inseamna ca interesul publicului pentru un film sau altul nu reprezinta neaparat un succes financiar. In istoria cinema-ului este cunoscut cazul filmului Cleopatra, superproductia cu Liz Taylor care a avut incasari uriase in anii ‘60, dar care a costat atit de mult incit era sa falimenteze studiourile Fox.
La fel, anul acesta, cele mai mari succese ale Hollywood-ului – Fast and Furious 5, Rio, Rango, Thor etc. – au produs incasari de sute de milioane, dar au costat zeci si sute de milioane. Pe hirtie nici unul dintre aceste succese nu este rentabil, ba chiar, mai mult, a facut studiourile sa piarda bani. Prin comparatie, comediile sau filmele horror de anul acesta, chiar daca au adus mai putini bani au costat foarte putin.
Marele campion ramine totusi ultimul Harry Potter al carui succes a transformat intreaga franciza intr-un aur mai curat decit cel al regelui Midas, succes tradus in vinzari uriase de DVD-uri (in ciuda pirateriei), drepturi TV, merchendising etc. Dar cel mai profitabil film din 2011 este Insidious, un mic horror realizat de autorii lui Paranormal Activity cu numai 1,5 milioane de dolari si care a avut pina acum incasari de 50 de milioane.
Galerie foto
