Danut: Stai un pic. Da inapoi!
Dan: Ce, Doamne iarta-ma, e acolo in spate?!
Vlad: Blocul Turn.
Dan: Oau! Da’ ce i-au facut? L-au zugravit?
Danut: Nu era portocaliu? L-au vopsit alb.
Vlad: Nu l-au vopsit, l-au termoizolat!
Dan: Hai da-ma dracului!
Danut: Sigur nu l-ai photoshopat tu?
Vlad: Da, ca altceva mai bun n-am de facut decit sa colorez blocuri in photoshop. Si hai ca un brush ii dadeam eu cu magic wand-ul daca ma plictiseam groaznic, da’ termopane chiar n-avea sens sa-i desenez la fiecare geam.
Dan: I-au pus termopane?! Mareste un pic!
In camera intra un al patrulea baiat.
Alin: Salut. La ce va uitati?
Vlad: Hei. Blocul Turn. Vrei sa vezi?
Alin: Ce-i aia?
Cei trei baieti intorc laptop-ul spre Alin.
Danut: Ia spune tu, Spinule: vazut-ai asemenea minunatie de cind te afli pe aiasta lume?
Alin: Blocul ala? Nu inteleg ce-i asa frumos la el.
Dan intoarce laptop-ul inapoi inspre ei.
Dan: Blasfemie!
Alin: Noi in Sibiu avem blocuri mult mai frumoase. Ce-i asa de special la el? E un bloc si atit. Nici nu-i asa fain.
Dan: Hai afara sa ne batem.
Danut: Lasa-l. Are dreptate. Omul nu e capabil sa pretuiasca ce-i prisoseste. Un bob de orez inseamna altceva pentru un chinez satul decit pentru unul flamind.
Dan: No, Alin, ideea e in felul urmator: Blocul Turn a fost construit cu sudoarea parintilor nostri.
Danut: Da, si legenda spune ca atunci cind il construiau, nu le iesea nimic. Se darima totul. Muncitorii cadeau de pe schele…
Dan: Ploua…
Danut: Mortarul se intarea prea repede si n-aveau timp sa aseze caramizile…
Dan: Si arhitectul sef nu putea sa doarma noaptea, ca nu stia ce sa faca, cum sa construiasca blocul…
Danut: Dar intr-o noapte a visat ca daca o zideste pe nevasta-sa in soclu, atunci o sa reuseasca sa termine constructia.
Alin: Aha… Daca nu putea sa doarma, cum a reusit sa viseze?
Dan: Matrix, frate!
Vlad: Nu, Alin. De fapt, e altceva cu blocul asta. Ai auzit de Beiu de la Dorohoi?
Alin: Nu. Tot un fel de Manole?
Vlad: In Dorohoi, pe vremuri, se ascundea o mare ceata de banditi, condusi de unul foarte fioros pe nume Bei. Asta pentru ca bea foarte mult. Erau foarte rai, violau, ucideau, erau cunoscuti in toate judetele din jur si-n sudul Ucrainei. Cind potera a pus mina pe ei, i-au spinzurat pe virful unui deal. Acelasi deal pe care s-a construit, multi ani mai tirziu, Blocul Turn. Oamenii care locuiesc acolo au si acum cosmaruri. Se aud tipete, batai in usi. Unii spun ca noapte pornesc lifturile singure. In sus si-n jos…
Dan: Mai mult in jos.
Danut: Da, si oamenii ar vrea sa se mute de acolo, da’ chestia e ca fiind un bloc inalt si amplasat pe virful dealului, se creeaza un curent de aer in jurul lui…
Dan: Ascendent.
Danut:…care e foarte bun pentru uscat rufele. Scoti rufele ude pe balcon si in juma’ de ora-s gata.
Dan: Un fenomen fantastic, unic in lume.
Danut: Mai e unul asemanator si-n Chicago, dar nu despre asta-i vorba.
Alin: Ha ha… Bine, m-am prins. Asa funny sinteti toti la Dorohoi?
Danut: Nu, numai noi.
Dan: Si aia de la Fara Zahar.
Danut: Da, da’ noi mai mult un pic.