Toate locurile si monumentele de acest tip fac parte din asa-numitul patrimoniu tangibil. Exista insa si un patrimoniu intangibil, care include realizari reprezentative ale spiritului uman: cintece, obiceiuri, practici traditionale ale unui popor etc. Iar fiecare natiune se straduieste – sau ar trebui sa se straduiasca – sa includa in patrimoniul intangibil al UNESCO tot ceea ce considera reprezentativ pentru identitatea sa si semnificativ pentru spiritualitatea umana.
Daca la patrimoniu tangibil Romania sta cit de cit bine (desi, de exemplu, Rosia Montana nu e inclusa pe lista), cu patrimoniul intangibil se pare ca inca nu ne-am lamurit. Sau nu ne-am complicat.
Anul acesta, in Split, in camera inchiriata unde stateam, am gasit o brosura de promovare a turismului croat. Acolo aparea la un moment dat o lista cu elementele incluse de croati pe lista UNESCO drept patrimoniu national intangibil. Erau (sint) zece. Romania, o tara cu o populatie si un teritoriu de vreo cinci ori mai mare si cu o diversitate culturala comparabila, are pe lista doar doua elemente: doina si ritualul calusului.
N-o sa insir acum toate cele zece mostre de patrimoniu intangibil croat. Citeva insa mi-au atras atentia si se va vedea imediat de ce.
Unul din ele este cel al asa-numitilor zvonciari din regiunea Kastav, cete de flacai care umbla pe ulite in pragul Postului Mare, purtind masti zoomorfe din piele de capra si mai multi clopotei la briu, insirati pe o cingatoare sau sfoara. Daca va suna cunoscut, nu-i de mirare, fiindca in Romania exista obiceiul echivalent al “mascatilor” ce umbla prin sat in aceeasi perioada a anului, obicei ce se inscrie in traditia carnavalurilor dinainte de Postul Mare. Doar ca romanii nu si-au inscris “mascatii” (nici multe alte obiceiuri) pe lista despre care vorbim.
Pe aceeasi lista apare procesiunea Za Krijen (a Crucii), care se organizeaza in noaptea de Pasti pe insula Hvar. Grupuri de oameni din sase sate din Hvar fac un tur simbolic al insulei, mergind in urma crucii, cu luminari si prapuri. Cind am citit despre ea, mi-am amintit imediat de ocolul satului, facut in Banat in aceeasi noapte sfinta de toti credinciosii, in frunte cu preotul, in timp ce in ferestrele caselor stau aprinse luminari, iar pe ulite se aprind ruguri. Dar, desigur, pentru romani asa ceva nu tine de patrimoniul intangibil. Pentru croati da.
Mai exista apoi cipka, dantela ori macrameul – de fapt arta ori mestesugul ca atare. In Banat i se spune cipsa si, dincolo de anumite amanunte ce tin de material sau modele, e in esenta acelasi lucru cu traditia de patrimoniu croat – dar nu si romanesc.
O sa inchei cu mestesugul traditional al producerii jucariilor de lemn pentru copii, practicat in Croatia. In Romania il practica secuii de cel putin la fel de mult timp – si zau ca se pricep sa modeleze lemnul! Sint convins ca foarte multi dintre noi am avut in miini jucarii cioplite si vopsite in culori vii de mesterii secui. Sint minunate. Mestesugul e, bineinteles, acelasi cu cel considerat de croati (si de UNESCO) patrimoniu al umanitatii. Si al Croatiei. Stiu, se vor gasi unii care sa spuna ca secuii n-ar fi tocmai romani – desi stau aici de cel putin un mileniu. Cumva, la fel sint si grupurile de zvonciari de etnie istro-romana din Croatia – daca se-ntelege ce vreau sa zic.
Poate insa ca e drept asa. Poate ca patrimoniul unei tari e constituit din ceea ce locuitorii acelei tari considera a fi patrimoniu, ceea ce simt ei ca ii reprezinta si ii identifica, ii semnifica si ii valorizeaza. Numarul redus al elementelor de patrimoniu intangibil al romanilor spune ceva despre importanta pe care o acordam trecutului, valorilor si identitatii nationale. Nu prea mare, dupa cum se vede. O tara mica, cu asteptari mici si destin asijderea.