Momentky
Atunci cind va avea montajul final, Momentky (regia Veronika Janeckova, producator Eliza Zdru, imagine Inese Tikmane, montaj Gabi Bazalici) va bubui prin festivaluri. E cinema adevarat – nu conteaza daca documentar ori fictiune. Initial, realizatorii au avut in vedere un singur personaj. N-au mai putut sa-l filmeze, s-au speriat ca nu mai au timp, dupa care a aparut ideea de a-i filma pe calatorii trenului de epoca din programul “Pelerin in Bucovina”. Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, e sarea si piperul filmului, desi nu apare decit foarte putin. Cehoaica Veronika Janeckova si lituanianca Inese Tikmane nu stiau cine e, dar au banuit ca e un politician din moment ce e primit cu deferenta, le imparte piine si iaurt calatorilor, iar conductorul il lasa sa actioneze fluierul locomotivei, in vreme ce ii prajeste fleici in lopata de carbuni. Momentky (titlul din ceha inseamna fotografii la minut) e un film despre viata, iar trenul ii imprima o oarecare miscare temporala, desi pare altfel cu totul rupt de realitate. Te intilnesti aici cu un cuplu de tineri timizi (dialogul lor e fabulos, desi absolut spontan), cu un cuplu de oameni in virsta care isi arata iubirea prin tachinari afectuoase, cu o bunica a carei grija pentru nepotica ei adormita e tradata de delicatetea cu care ii face umbra cu mina, cu un politician care se vrea popular sau cu doua femei care discuta numai despre bani, boli si morti.
Intuitia de a “citi” un moment in lipsa unei limbi comune cu personajele (regizoarea si DOP-ului au beneficiat initial de traducerea producatoarei Eliza Zdru, dar mai bine s-au inteles cu oamenii fara vreo traducere) e meritul principal al filmului. Imaginea e calda si nostalgica, iar montajul combina fragmentele de viata ca intr-un caleidoscop. Filmul are umor, naturalete si o poezie a faptului cotidian care te trimite cu gindul la documentarele lui Krzysztof Kieslowski. La prima vizionare (a unei variante inca in lucru) ai senzatia ca filmul e atit de bogat incit spune mai mult decit si-a propus.
Gutuiul japonez
Gutuiul japonez (regizor Mara Trifu, imagine Radu Gorgos, producator Biljana Dolevska, montaj Paula Onet) a primit o Mentiune Speciala la sfirsitul atelierului, fiind – dupa Momentky – filmul asupra caruia au convers cele mai multe preferinte ale membrilor juriului. Era cel mai cuminte din toata recolta acestui an, dar avea o imagine foarte frumoasa si un montaj care iti facea o oarecare idee despre personalitatea si viata eroinei. Filmul e portretul unei doamne venerabile care locuieste singura intr-o casa veche, frumoasa. Sotul i-a murit, fiul la fel. Singuratatea nu i-a domolit ascutimea mintii – nu vorbeste prea frumos nici despre Mihail Sadoveanu (pe care l-a cunoscut), nici despre politicienii pe care-i vede la televizor. Filmul e frumos si calm. Poate ca, daca ar fi avut mai mult timp, realizatorii ar fi aflat mai multe despre eroina si s-ar fi concentrat pe un subiect anume, renuntind la ideea de portret.
Tomorrow
Tomorrow, filmul pe care Marios Chatziprokopiou si Serghei Trofimov l-au facut dupa ce si-au terminat mai repede filmul lor, e mai interesant si mai riscant ca abordare decit Gutuiul japonez. Nu e un film etnografic si nici un documentar observational, ci incearca (in limitele impuse de cele doua saptamini in care a fost facut) sa aprofundeze nivelul de spectacularitate al unei inmormintari cu sau fara bocitoare. Marios Chatziprokopiou e fascinat de bocitoare, de faptul ca acestea joaca durerea, se fac ca sufera. In film, fiica moartei o si boceste, dupa care se urca pe scuter, iar un zimbet ii infloreste si i se stinge pe fata. Tomorrow e un film scurt (ca un proiect al unui film mai mare) despre limita dintre viata si moarte, infatisind inmormintarea ca pe o repetitie generala in vederea unui alt eveniment, si mai important. E de asteptat ca Marios Chatziprokopiou sa aprofundeze subiectul intr-un film mult mai amplu.