Creatii originale sau reinterpretari de piese clasice, tineri artisti polivalenti si companii franco-romane sunt ingredientele pe care mizeaza Institutul Cultural Roman de la Paris pentru a contura si impune noul val al teatrului romanesc in mediul cultural francez, sedus deja in ultimii ani de noul val al cinematografiei romanesti. „Festivalul de teatru organizat de ICR Paris e in fata unui pariu inedit, fiind pentru prima oara cind teatrul romanesc se pezinta in grup, in formatie de lupta“,apreciaza Mirella Patureau, critic de teatru, traducatoare si autoare in Franta a mai multor studii despre artele spectacolului si despre teatrul romanesc contemporan.
Festivalul a debutat pe 22 septembrie cu piesa Mode d’emploi/Mod de intrebuintare produsa de compania romano-francezaEurope’artes, scrisa si regizata de Alexandra Badea, nume deja cunoscut publicului francez. Nascuta in Romania, absolventa a Universitatii de teatru din Bucuresti, tinara autoare si regizoare traieste si lucreaza din 2003 la Paris, continuind sa fie prezenta si pe scenele din Romania. Dupa Controle d’identite, text abrupt despre teama viscerala de control si identitatea ca incertitudine, pus in scena la Teatrul de la Villette, cu Mode d’emploi Alexandra Badea desfasoara pe scena Salii Bizantine o noua poveste-puzzle despre experienta unei tinere emigrante, in exil parizian. Mode d’emploieste un poem teatral sofisticat, care pare ca se face si se desface pe scena, in vazul tuturor, o colectie turbulenta de tabuuri si instructiuni de folosire a lumii contemporane, cu acide exemple din societatea romaneasca si cea franceza. „E un puzzle despre regulile atit de multe si de constringatoare, incit individul nu mai inacape nicaieri“, explica Alexandra Badea. Este si o radiografie a fricii ca stare naturala a emigrantului hartuit pe de o parte de absurditatea si dezumanizarea societatii birocratizate de fenomenul exilului, iar pe de alta de aluviunile de acasa, traumatizante fiindca provin dintr-o educatie prin interdictie, frica si umilire. „E un spectacol despre multiculturalism, dar despre partea lui tensionata“, marturiseste un francez la sfirsitul reprezentatiei. „La Paris, sau la Bucuresti, spectacolele Alexandrei Badea continua sa «zgindare» fara incetare, fara concesii, ranile lumii contemporane“, comenteazateatrologul Mirella Patureau.
Artileria tinara a microstagiunii de la Paris
Microstagiunea de la Paris ilustreaza forta unei noi generatii teatrale romanesti, care nu e atit una biologica, cit presupune o ruptura estetica. „Spectacolul «pivot» de la Paris este semnat de unul dintre cei mai prestigiosi regizori romani, Victor Ioan Frunza, format inainte de 1989, premiat adesea in festivalurile din tara, dar extraordinar de tinar in alegeri, in stil de lucru, niciodata «inghetat», argumenteaza criticul de teatru. El isi propune cu patru tineri actori sa dinamizeze, sa agite «valurile» Furtunii lui Shakespeare.“ Impartit, o parte a publicului parizian a savurat registrul deloc academic al montarii romanesti, bascalia si zeflemeaua decomplexata, decorul si costumele postapocaliptice, o furtuna shakespeariana, „inedita si surprinzatoare“. O alta parte a publicului a apreciat ca latura burlesca a piesei a fost prea accentuata, sketch-urile prea ingrosate. „On aime ou on n’aime pas“ sintetizeaza o tinara la sfirsitul reprezentatiei, care-si recunoaste sensibilitatea de factura clasica. „Shakespeare pop-art e fascinant“ obiecteaza alt spectator.Pentru cei patru actori care au jucat toate personajele a fost un tur de forta, nu doar la figurat, ci si la propriu. Sarabanda tablourilor impunind iesiri si intrari rapidein scena din puncte cardinale opuse, actorii au facut sprintprin culisele Palatului de Begague, a caruisala de teatru, spectaculoasa prin volume si aura istorica, are nevoie de prefaceri tehnice moderne si restaurare. Festivalul de teatru organizat de ICR Paris eo buna ocazie de a face cunoscut atit teatrul romanesc actual, cit si de a sensibiliza opinia publica in privinta unui loc mitic aflat la doi pasi de Turnul Eiffel, in care merita investit pentrua intra, cu un succes garantat, in circuitul cultural parizian.
9 grade la Paris…
9 grade la Parisde Peter Kerek, productie a teatrului Act, a oferit publicului parizian o poveste de iubire si de parasire si mai ales performanta actoriceasca a Alinei Berzunteanu care, multiplicata multimediatic, isi da replica siesi, cind pe scena, cind pe ecran. Monologul interior al eroinei, pe punctul de a-si parasi sotul si copilul pentru iubitul francez, se petrece pe scena in fata publicului, in timp ce pe ecranul desfasurat pe scena defileaza acelasi personaj feminin, filmat in carapacea gesturilor cotidiene din preziua actului dramatic al parasirii familiei. Dispozitivul imaginat si realizat de Peter Kerek functioneaza cu finetea unor rotite de ceas si incarca emotional receptarea povestii. „Excelent spectacol“ apreciaza o spectatoare, jurnalista la RTBF-televiziunea belgiana – care, in trecere doua zile prin Paris si aflind din presa franceza despre festivalul de teatru romanesc, se bucura ca a ales „bine“. Actrita Alina Berzunteanu si personajul ei sunt „o Madame Bovary la ora internetului si a manipularii video“, sintetizeaza Mirella Patureau.
Bobi Pricop a fost invitat la Paris cu piesa israeliencei Edna Mazya, Jocuri in curtea din spate. „O poveste simpla, care loveste ca un pumn in burta: patru adolescenti violeaza o adolescenta, intr-o mizerabila «curte din spat», actiunea pivoteaza brusc intre sala tribunalului – baietii joaca avocatii apararii, iar fata, procuroarea – si jocurile inocent perverse de pe maidan, un joc intre cele doua realitati, la fel de violent, de concis, condus cu o siguranta uimitoare pentru niste debutanti“, subliniaza Mirella Patureau. „E un subiect dur, iar actrita Ioana Manciu are forta“, rezuma un spectator.
Otinara companie franco-romana, Compania 28, animata de Eugen Jebeleanu si Yann Verburgh, a propus in cadrul festivalului un spectacol-lectura dupa piesa Poimiine alaltaieri,scrisa de Gianina Carbunariu in 2008. Textul piesei – o falsa utopie despre absurditatea lumii contemporane – a fost de altfel publicat recent in Franta la Editura L’Espace d’un instant. La lansarea volumului Avant hier, après demain (nouvelles du futur) au participat la ICR Paris Beatrice Picon-Vallin, director de cercetare la CNRS, Dominique Dolmieu – director al Maison d’ Europe et d’Orient si teatrologul Mirella Patureau, traducatoarea piesei. In prefata volumului Christian Benedetti, cunoscut actor, regizor si profesor de teatru francez, apreciaza ca dupa Sarah Kane, romanca Gianina Carbunariu se numara printre rarele personalitati din mediul teatral international care se impun prin vocea lor singulara, nelinistitoare si problematizanta.
Declar pe propria raspundere…
Sali pline la Palatul Behague a facut pentru doua seri si spectacolul document Declar pe propria raspundere, al carui subiect e, in Franta, de o actualitate tulburatoare. Scris dupa jurnalul Alinei Serban, tinara actrita de etnie rom, care e si unica interpreta, pus in scena de David Schwartz, cu aranjamente muzicale si originale creatii sonore de Catalin Rulea, spectacolul scandeaza povestea adevarata a unei copile care si-a dorit toata copilaria o minune, sa fie romanca si nu tiganca, pentru a asuma pina la urma alchimia unei asumari. Umbra de rigiditate din interpretarea autobiografica a Alinei Serban se transforma in atu si poezie bruta prin dubla calitate a acestei reprezentatii, de creatie artistica si de document uman. „Un spectacol, scurt, percutant, emotionant, cu mijloace simple si eficace“,apreciaza criticul teatral Mirella Patureau. Presa Frantei – cotidiene, site-uri culturale si posturi de radio precum elitistul France Inter – a vibrat la aceasta poveste romaneasca de teatru, emotionant contrapunct artistic la actualitatea social politica a Frantei unde subiectul „romi“ e declicat si nu odata instrumentalizat politic.
Festivalul „Nopti teatrale la palatul Behague: noul val al teatrului romanesc“, organizat de Institutul Cultural Roman de la Paris, cu sprijinul Ambasadei Romaniei in Franta, a facut parte din a 10-a editie a „Sapaminii culturilor straine la Paris“, un eveniment FICEP (Forumul institutelor culturale straine de la Paris).
9 grade in Palat si 24 in Paris. Dialog cu Alina Berzunteanu
E o zi de toamna indiana la Paris, cu 24 de grade, dar spectatorii au preferat cele 9 grade pe care le propuneti prin titlul spectacolului. Care este forta spectacolului?
Dincolo de faptul ca e atit de romantic sa joci la Paris, Sala Bizantina a Ambasadei Romaniei este una din cele mai frumoase locatii in care am jucat. Forta spectacolului tine si de combinatia facuta de regizor intre film si teatru.Eu ma sprijin pe film si filmul se sprijina pe ceea ce fac eu in scena. Si acest lucru da spectacolului o frumusete stranie.
V-a speriat la inceput un astfel de proiect care combina milimetric teatrul si filmul, fiind unica protagonista in amindoua deodata?
Nu, fiindca Peter Kerek este si sotul meu, stiam ce sa ma astept de la el, el stia la ce sa se astepte de la mine si am fost de fapt foarte fericiti sa pornim acest proiect. Cel mai dificil a fost sa gasim echilibrul intre teatru si film, sa stim cit teatru se suporta la un film si invers. Ca sa nu se asfixieze reciproc. Dupa doua vizionari am schimbat mult, textul in sala, in direct, a cistigat in amploare.
Eroina e pe punctul de a-si parasi familia din Romania, sotul si baiatul, pentru iubitul sau parizian. Finalul e ambiguu, dar prin dumneavoastra ea ajunge in sfirsit la Paris… Cum arata Parisul Alinei Berzunteanu?
Am fost dimineata la Notre Dame si era slujba de duminica. Eu stiu franceza, dar nu cit sa inteleg toate cuvintele. Dar faptul ca eu am fost acolo ca orice parizian m-a facut sa ma simt bine… ca acasa. Am iesit apoi si am alergat pe linga alti parizieni in parcul de la poalele Turnului Eiffel. Un actor se hraneste din gesturile de fiecare zi. Da, femeia care nu stim daca face ce spune isi paraseste sau nu sotul si copilul, eroina mea ajunge la Paris…
Galerie foto
