“Femeile viseaza la Chanel 5; tinerii, la un disc cu Elvis; batrinii, la o sticla de Dom Perignon. Nimic grav, cu conditia ca lucrurile sa se opreasca aici. Intr-o frumoasa dimineata de august, cinci tovarasi mascati si inarmati pina in dinti ataca masina Bancii Nationale si dispar cu echivalentul unui milion de dolari in lei romanesti. O lovitura demna de cele mai «tari» filme politiste americane. Dupa o luna de cercetari, Securitatea reuseste sa-i aresteze pe vinovati. Stupoare totala… Cei cinci «gangsteri» (patru barbati si o femeie) sint toti intelectuali; mai mult, personaje cu functii importante in ierarhia de partid. Unul dintre ei e insusi cumnatul ministrului de Interne. In plus, au fost cu totii activi in timpul razboiului, in cadrul actiunilor conspirative antifasciste. In fine – sint cu totii evrei… Intr-o «tara de tovarasi», unui profesor de istorie al Universitatii, unui astrofizician celebru, unui ziarist reputat si unui sef al departamentului judiciar din Militie nu le-ar lipsi ocaziile de a-si umple buzunarele fara riscuri. Si atunci, de ce ar recurge la un atac armat?”
Aceasta dilema precum cea enuntata in sinopsisul filmului primit de la Mandragora Movies i-a incercat si pe interpretii majoritar britanici ai filmului, si pe Vera Farmiga, care a venit din Statele Unite. Dilema l-a incercat si pe Nae Caranfil, dar poate mai mult tentatia ramelor, a filmului in film, cu care a flirtat in aproape toate creatiile sale de pina acum. Ea ii este servita de-a gata de istorie. Dupa arestarea vinovatilor, Securitatea ii pune sa-si joace propriile roluri intr-un documentar-reconstituire destinat mai-marilor partidului. Daca rideau cind filmau (reconstituirea s-a pastrat pina azi) era pentru ca li se promisese ca n-o sa fie omoriti in schimbul participarii la filmare (iar ei crezusera). Jucindu-se cu ramele, Nae Caranfil s-a si fotografiat pentru posteritate alaturi de cel care il joaca pe regizorul reconstituirii, iar operatorul de camera din zilele noastre, George Dascalescu, a stat alaturi de cel care il joaca pe operatorul reconstituirii (iar cel care il joaca pe secretarul de platou al reconstituirii a stat linga secretara de platou a filmului de fata). In plus, actorii ii spun lui Nae Caranfil Naestro, dupa regizorul reconstituirii caruia i se mai spune Maestro. Iar pentru ca regizorul le-a cintat intr-o seara, la restaurant, My Way, ca in Filantropica, i-au botezat si piesa-fetis care acum se numeste Nae Way.
Gestatia a fost lunga
Nae Caranfil recunoaste ca a ajuns la formula unui film cu actori de limba engleza si dintr-o pornire adolescentina, pentru ca a vrut sa restituie ceva cinematografului anglo-saxon care l-a format. Recunoaste ca planuia acest lucru de ceva vreme. A avut noroc sa-l cunoasca acum trei ani, cind au fost in acelasi juriu la Salonic, pe producatorul american Michael Fitzgerald care, dupa ce a produs filme de John Houston, Bruce Beresford sau Bertrand Tavernier, s-a aratat interesat sa se implice in acest nou proiect al romanului (despre al carui scenariu a spus ca e fermecator).
Faptul ca Nae Caranfil s-a nascut la un an dupa atacul bancii, in 1960, se adauga sirului de elemente care faceau necesara realizarea acestui film. Gestatia a fost insa lunga. Primul scenariu a fost scris in romana in 2004 si se numea Alice in Tara Tovarasilor. Pentru ca n-a avut toate finantarile, proiectul s-a oprit si regizorul a rezolvat intre timp o alta restanta, Restul e tacere. Acum, Alice e Vera Farmiga si se uita cu ochii ei albastri din Sus, in aer/Up in the Air la noi, jurnalistii romani, aflati la citiva metri distanta. La aceeasi masa e britanicul Mark Strong, mult mai sexy in realitate decit in filmele in care se uriteste cu buna stiinta (Syriana, Sherlock Holmes, Green Lantern: Protectorul Universului sau The Way Back). De asemenea, Nae Caranfil, producatorii Bobby Paunescu si Michael Fitzgerald, actorii Harry Lloyd, Joe Armstrong, Christian McKay si Tim Plester, scenograful Cristian Niculescu (directorul de imagine Marius Panduru, persoana foarte discreta, a sters-o englezeste mai devreme, probabil ca sa nu dea ochii cu presa). Sintem invitati in ultima zi petrecuta de echipa in cel mai spectaculos platou al filmului, care arata ca un studio adevarat, desi e amenajat intr-o curte interioara a Institutului Politehnic din Bucuresti de pe strada Polizu (pentru care Nae Caranfil nu uita sa-i multumeasca Ecaterinei Andronescu). Scenograful Cristian Niculescu a ramas aproape interzis cind a gasit acest loc (pe care il compara acum cu o scena de teatru) pentru ca avea tot ce trebuie si, in plus, dimensiunile exacte pentru piateta din cartierul Giulesti unde a avut loc jaful asupra Filialei 16 Februarie a Bancii Nationale a Romaniei. A acoperit ce trebuia acoperit si a construit de la zero carcase de cladiri, magazine, o frizerie, o florarie, Cantina Victoria si Maternitatea Filantropia, dar nu prea iti dai seama ce e real si ce e mucava. Inclusiv piatra cubica e pusa pe jos special pentru film. De miine, decorul se va strica, pentru ca echipa se muta in alte locatii unde va filma pina pe 7 noiembrie (filmarile au inceput pe 5 septembrie). La jumatatea lui noiembrie filmul intra in montaj, iar Nae Caranfil spera sa-l aiba gata in aprilie 2012 sau putin mai devreme, oricum pentru a-l trimite la Cannes. Bobby Paunescu vorbeste despre “asteptari mari” de la aceasta coproductie Romania-Franta-Italia-Polonia-SUA care costa sapte milioane de dolari, ceea ce inseamna ca nu e vizat numai Cannes-ul, ci se spera si vinzarea lui in cit mai multe teritorii. Doar de aceea e facut in engleza si cu doi actori foarte cunoscuti in capul distributiei. Daca aceste lucruri se vor intimpla, e posibil ca filmul nici sa nu ajunga anul viitor in salile din Romania sau sa ajunga spre iarna lui 2012.
Primele impresii
Deocamdata aflam primele impresii. De fapt, e putin devreme si pentru actori sa vorbeasca despre personajele lor (si noi care credeam ca un actor isi cunoaste personajul imediat ce a invatat replicile…). Vera Farmiga, care a fost nominalizata la Oscar pentru rol secundar pentru din Sus, in aer/Up in the Air si care a mai jucat in Cirtita/The Departed de Martin Scorsese sau The Boy in the Striped Pyjamas, spune ca are senzatia ca n-a facut decit sa zgirie suprafata personajului si ca inca n-a reusit sa-l inteleaga in intregime. Venind din America insotita de cei doi copii ai sai (un baiat nascut in 2009 si o fetita nascuta anul trecut), actrita se simte legata de Alice mai ales prin postura de mama. De la maternitate la sacrificiu trecerea se face firesc. Monica Saveanu a vrut sa le ofere un viitor mai bun copiilor sai – s-ar parea ca pe aceasta explicatie merge Vera Farmiga. Faptul ca bunica actritei s-a nascut in Ucraina (ambii sai parinti sint, de fapt, ucraineni) i-a dat un atu in plus in fata celorlalti actori, dar nu i-a oferit si cheia personajului. “M-a ajutat faptul ca am venit aici pentru a putea intelege ravagiile pe care le-a facut comunismul – lucru pe care, nascuta fiind in America, nu-l intelegeam la inceput. Ma duc in Cismigiu si stau de vorba cu mamicile de acolo, iar ele imi povestesc despre copilaria lor si despre cum se traia pe atunci, si asta e o documentare foarte importanta pentru mine.”
Nici Mark Strong, care il joaca pe Alexandru Ioanid – al carui nume in film va fi Max Rosenthal (nu sint folosite numele reale) – nu cunostea de dinainte istoria atacului Bancii Nationale Romane. Cind a primit scenariul, povestea i s-a parut incredibila, de aceea a tot repetat-o cunoscutilor si, cu cit o spunea mai mult, cu atit dorea mai mult sa faca rolul. Actorul britanic spune ca ce i s-a parut ciudat la scenariu era felul cum comedia se transforma in tragedie, ceea ce nu e deloc o chestie “British”. “Cred ca unul dintre motivele pentru care am tinut mult sa fiu prezent in acest proiect e ca intr-un film de acest tip te simti mai aproape de izvorul creatiei. In marile filme americane – si am avut aceasta experienta recent –, esti un element foarte mic intr-o masina mare, lucru care te poate demoraliza.
In marile productii americane esti separat de acest proces de creatie, nu iei parte la dezbatere. Esti asteptat doar sa apari, sa-ti faci treaba si sa taci din gura.” Intrebata de “Suplimentul de cultura” cit de important e pentru ea sa echilibreze marile productii cu filmele mici, independente, Vera Farmiga a fost de aceeasi parere cu colegul ei, dar a nuantat putin raspunsul: “Nu ma gindesc la o echilibrare. In general, ma duc dupa povestile care ma inspira si ma motiveaza, care ma fac sa evoluez, deschizindu-mi noi perspective. Nu ma gindesc: «Vai, trebuie sa fac acum un film nu stiu de care». Sigur, ca un familist care trebuie sa aduca bani in casa – mai ales ca, cu doi copii, cheltuielile au crescut, e si ipoteca, in fine – stiu din experienta ca cel mai stimulativ e sa lucrezi in cinematograful independent. Mai ales acolo am gasit personaje feminine care sa ma faca sa-mi sucesc gitul dupa ele, pentru ca sint complexe. Am observat ca muncesc mai greu la Hollywood ca sa dau mai multa dimensiune unui personaj, dar nu mi-am propus niciodata un anume rol. Cred, in schimb, in magnetism, cred ca povestile vin singure la mine si ca, daca am ceva de invatat dintr-o poveste, ma va gasi ea pe mine. Intotdeauna mi-am urmat instinctul”. Actrita a debutat in acest an si ca regizor de film, cu Higher Grounds, un lungmetraj independent care a facut-o, spune, sa dea mult mai multa atentie continuitatii si postproductiei. De fapt, Nae Caranfil a dorit-o in rolul principal pe Uma Thurman, dar cind vezi fotografiile de platou ai senzatia ca Vera Farmiga era de departe mult mai potrivita si te intrebi cum de nu s-a gindit regizorul la ea.
Referindu-se si el la cit de bine e pentru un actor sa joace in filme independente, cel mai tinar actor din distributie, Harry Lloyd (care il joaca pe cameramanul reconstituirii), i-a facut un compliment romanului: “N-am mai vazut nici un regizor ca Nae Caranfil in Marea Britanie”, adaugind ca nu e vorba doar de stil, dar si de libertatea pe care o ai de a-ti lucra personajul si de a participa la procesul de creatie. Pentru tinarul actor englez, care e stra-stra-stranepotul scriitorului Charles Dickens si care il joaca pe Viserys Targaryen in serialul HBO Razboiul tronurilor, timpul petrecut in Romania e o continua documentare: “Mi s-a parut foarte interesant si a fost o premiera pentru mine pentru ca n-am mai mers niciodata intr-o tara straina ca sa joc un personaj din acea tara. Mi se pare fascinant sa fac asta in Romania, unde orice te ajuta pentru rol – de la trenul pe care il iei pina la oamenii cu care vorbesti. Totul e important. Nu trebuie sa te scufunzi in carti, trebuie doar sa iesi in strada si sa ii intrebi pe oameni cum a fost. Asta iti da un soi de incredere pentru ca atunci cind ai ajuns aici, nu credeai ca ai vreun drept sa fii in aceasta poveste. Si, cu cit petreci mai mult timp aici, cu atit esti mai increzator in tine”. Dupa aceste cuvinte, Nae Caranfil ne-a spus ca Harry Lloyd a dus pregatirea pentru rol atit de departe pina la a-si imagina cam cum ar fi trebuit sa arate scrisul personajului sau dintr-o scrisoare care, oricum, nu se vedea bine la camera, pentru a le face la final un compliment actorilor spunindu-le: “Motivul pentru care am organizat, de fapt, aceasta conferinta de presa e pentru a va spune cu martori ce bucuros sint sa va am alaturi de mine”. Imi dau seama ca am uitat sa pun o intrebare importanta: dat fiind titlul Closer to the Moon, vom asculta Fly Me to the Moon cu Frank Sinatra in film? Punem pariu?
Nae Caranfil: “Mi se pare foarte interesant sa lucrez in cadrul unor conventii clar asumate”
In primul rind, e foarte clar ca acest tip de poveste in care o intreaga lume renaste intr-un spectacol cinematografic de anvergura ar fi fost condamnata sa ajunga la un public extrem de restrins daca ar fi fost spusa in limba romana. Din pacate – dar asta e realitatea –, traim intr-o lume in care, pentru ca un film-spectacol sa aiba expunere, trebuie sa fie in engleza.
Pentru mine nu e usor, pentru ca trebuie sa gindesc cu imensa viteza formulari, ginduri, observatii, diagnostice sau idei de terapie rapida. Dar probabil ca multi ani in care am scris scenarii in engleza, in care am trait in tari straine unde de multe ori trebuia sa ma descurc in engleza in situatii nu intotdeauna relaxante ma ajuta azi sa fac fata acestei provocari. Cind am facut Dolce far niente eram delocalizat total. Era un film franco-italian in care se vorbea in ambele limbi, pe un subiect strain de Romania. Acolo era si mai greu pentru ca nu aveam nici macar o echipa care sa ma inteleaga in limba materna, ci, dimpotriva, se vorbea mai ales in italiana, iar eu nu stapineam italiana prea bine (cum n-o stapinesc nici azi).
Cred ca acest film se preteaza acestei conventii de a adapta povesti care se petrec in alte limbi si de a le asuma in limba engleza. E foarte amuzant ca, atunci cind au inceput filmarile, pe indieWIRE.com a aparut un articolas care anunta proiectul si care se termina cu: “Thick Eastearn European accents guaranteed”. Ei bine, in acest film incercam sa pastram o engleza neutra. Nu incercam sa parodiem, sa distorsionam engleza pentru a fi mai aproape geografic de locul unde filmam.
Cit despre scenariul care a fost initial scris in romana si gindit pentru un casting de actori romani, schimbarea are mai degraba aspecte pozitive. Mi se pare foarte interesant sa lucrez in cadrul unor conventii clar asumate. Exista o lunga traditie a cinematografului anglofon sa preia niste universuri ne-anglofone, de la Dr Jivago pina la titluri foarte recente. Sigur ca savoarea replicilor in romana se pierde, dar se cistiga alte lucruri, in special prestatia acestor actori, si nu vorbesc de citiva, ci de o mica armata de 30 si ceva de oameni veniti din Marea Britanie, cu exceptia Verei Farmiga, care vine din America. Lucrul cu o asemenea echipa e o experienta formidabila, de nepovestit.