– Fragment –
Declaratie de Intentie a Sobolanilor catre Specia Umana
Noi, sobolanii, ca specie dotata cu ratiune, dorim sa intram in comunicare cu omul. Noi il insotim pe om de foarte multa vreme, inca din epoca numita preistorie. In acel moment, de altfel, speciile noastre s-au separat apucind pe drumuri diferite, chiar divergente. Omul a evoluat in spiritul individualismului absolut, in sensul ca fiecare individ hominid s-a dotat cu propriul sau creier. Noi, sobolanii, am ales o alta cale sugerata de natura, mai precis cea a creierului unic pentru toata specia. In ciuda diferentelor fundamentale dintre noi si om, noi credem totusi in sansa intrarii intr-un dialog.
Data fiind capacitatea noastra de a rationa, noi ne putem compara acum cu omul. Si consideram ca scenariul creierului individual a fost o catastrofa pentru planeta. La ce serveste, de fapt, ca fiecare individ sa aiba propriul sau creier, propria sa capacitate de judecata, propriile sale emotii si propria sa evolutie? La nimic, iata raspunsul nostru. Indivizii de tip hominid nu inceteaza, de cind au ales aceasta cale, sa se ucida intre ei si sa extermine si celelalte forme de viata de pe planeta. Noi ii propunem prin urmare omului sa reflecteze mai serios la avantajele creierului unic si comun pentru toata specia. Creierul comun evita farimitarea emotionala si comportamentala. Un creier unic si comun intregii specii este expresia insasi a rationalitatii. Un singur centru de emotii pentru toti indivizii, un singur centru de tratare a informatiei, un singur centru de decizie privind supravietuirea speciei… iata singura maniera de a evita risipa existentiala, ontologica si metafizica.
Noi, sobolanii, sintem convinsi ca modelul nostru este singurul susceptibil sa conserve viata pe pamint si in univers in general. Un singur centru al placerii, dar milioane de receptacole ale acelorasi pulsiuni, un singur vis pentru miloane de specimene care dorm: iata doar citeva avantaje gigantice in slujba prezervarii vietii. In timp ce omul se epuizeaza prin multiplicarea viciilor sale si a surselor sale de nefericire, noi, sobolanii, printr-un efort colectiv tacit, am creat matricea ideala a existentei.
In Evul Mediu niste povestitori macabri au inventat mitul Ghemului Regal de Sobolani. Daca ar fi sa le dam crezare, un ghem regal de sobolani ar fi un fel de colonie gigantica de sute sau chiar de mii de sobolani legati intre ei prin cozile lor si deci obligati sa traiasca impreuna. Imagine sinistra, chiar morbida, intrucit aceste gheme de sobolani erau asociate de asemenea cu ideea de murdarie si de excrement, ca si cum cozile sobolanilor ar fi fost sudate intre ele prin solidificarea noroiului in care traiau sobolanii sau a materiilor lor fecale. Este uluitor ce a putut sa-si imagineze omul in privinta noastra, este uluitor ce ne atribuie uneori omul ca trasatura negativa si defect.
Dar metafora ghemului regal de sobolani merita totusi retinuta… Adevaratul ghem regal este creierul nostru unic, nascut din conexiunile in numar infinit pe care am stiut sa le cream intre centrii nostri nervosi individuali in decursul lungii noastre istorii.
Printre avantajele creierului unic: el nu dezvolta nici o forma de frica sau de angoasa in fata mortii, nu se proiecteaza in persoana niciunei divinitati si conserva suta la suta memoria noastra comuna. Creierul unic pentru o intreaga specie nu este niciodata agresiv. De retinut si acest aspect. Voi, oamenii, sinteti in cea mai buna pozitie pentru a constata ca, in ciuda indirjirii cu care ne-ati vinat si exterminat, specia noastra nu a dezvoltat nici o forma de ura fata de specia voastra, nici o forma de violenta sau de instinct de razbunare. Creierul nostru comun nu contine, este limpede, ingredientele violentei si ale agresivitatii.
Un creier comun mai inseamna reducerea la neant a oricarui reflex legat de politica, sau, daca vreti, inseamna eradicarea oricarei nevoi potentiale de accesare la acest tip de activitate. Prin natura sa, creierul comun al speciei este sublimarea insasi a ideii de organizare sociala. Raporturile dintre indivizi si creierul comun sint de o claritate si de o sinceritate care nu lasa nici un loc manipularii unora de catre altii, sau ideii de ambitie personala. Nimeni nu doreste deci sa se ridice deasupra altora atunci cind face parte dintr-o specie cu creier comun.
Alte avantaje: chiar daca durerea ramine un avatar individual, ea este mai usor de suportat, dat fiind ca gestiunea durerii se face prin creierul comun care joaca si rolul de vindecator universal centralizat; creierul comun este, pe de alta parte, incompatibil cu ideea de proprietate si avaritie (ceea ce comunismul nu a reusit la voi, la oameni, a reusit la noi, la sobolani, prin punerea in comun, intr-un mod organic, a neuronilor nostri si a materiei noastre cenusii).
Noi mai avem, de asemenea, un cu totul alt raport fata de timp, fata de placere si fata de creatie. Timpul nu mai este o dimensiune existentiala indurata, el devine un pur spectacol al duratei. In ce priveste domeniul placerii, aflati ca noi urmarim de multa vreme evolutia (sau mai degraba involutia) voastra, si sintem stupefiati de mecanismul adoptat de voi, in virtutea caruia orice placere implica o suferinta (iar uneori placerea unora implica suferinta altora). Zau, camarazi umanoizi si semeni ai nostri, trebuie sa incercati creierul unic pentru a intelege sensul placerii intense gustata efectiv in comun. Iar in ce priveste creatia artistica, aflati ca si noi sintem atasati de ea, dar nu sub forma unei multiplicari la infinit a obiectelor inutile. Noi avem un singur ochi creator, care se deschide ori de cite ori simtim nevoia dialogului cu impulsul artistic. Cind ochiul se deschide, ceeace capteaza el devine mesaj artistic unic, forma de voluptate absoluta. Cind ochiul se reinchide, creatia este stearsa imediat si memoria noastra comuna ramine astfel libera pentru o noua aventura. In felul acesta evitam orice acumulare de tip muzeistic, nu avem nevoie de arhive si nici de confruntari valorice. Ochiul creatiei isi deschide pleoapele de doua sau de trei ori pe an, ne hraneste pe toti cu emotie si apoi ne elibereaza. Viata noastra nu este deci parazitata de constructii sau idei inutile. Muzeele noastre sint neuronii nostri comuni, iar fiecare membru al speciei resimte exact aceeasi cantitate de placere in fata unei experiente artistice.
Ar mai trebui sa va precizam un lucru: in momentul cind am decis sa va contactam proiectind direct in creierul unora dintre oameni propunerile noastre, am ales printre voi cam o suta de creiere care, intr-un fel sau altul, incepusera sa functioneze in spiritul unui dezgust total fata de specia umana, fata de informatie si fata de creatia artistica. Ne-am proiectat, de exemplu, gindurile in creierul unui om care si-a luat inca din copilarie obiceiul de a scrie poeme si de a le sterge imediat. Acest om tinar, jurnalist de profesie, ni s-a parut foarte apropiat de modul in care concepem noi insine poezia si emotia artistica.
Am mai contactat si o alta persoana, tot un jurnalist, al carui dezgust fata de modul in care isi exercita meseria devenise compatibil cu viziunea noastra asupra informatiei. Din nefericire, acest domn, care intretinea de altfel relatii de prietenie cu noi si incerca sa intre in dialog direct cu unii membri ai speciei noastre, acest domn deci s-a sinucis. Sintem deci in masura sa recenzam prima sinucidere printre oameni din motive de dezgust metafizic pur. Aceasta noua forma de dezgust vorbeste de la sine despre impasul in care a ajuns rasa umana, precum si despre parcursul sau devenit o calamitate. Sinuciderea acestui om care intelesese totul a devenit pentru noi un simbol intrucit el incerca sa se apropie de creierul nostru comun sperind sa gaseasca in el o salvare pentru om si planeta. Ne aflam deci intr-un moment de rascruce, consideram ca aceasta sinucidere deschide o noua pagina in istoria constientizarii esecului uman de catre om. Noi salutam acest lucru, faptul ca in sfirsit omul este pe cale sa inteleaga totusi ceva, si anume ca singura solutie la problemele sale, la mizeria sa metafizica si la murdaria sa morala, este creierul comun…
Pe de alta parte, noi ne dam seama ca explicarea modelului nostru si a eficacitatii sale nu este un lucru usor. Din acest motiv, in loc de explicatie, v-am propus sa punem la dispozitie serviciile noastre. In felul acesta veti putea medita ceva mai adinc la ideea de similitudine, veti intelege ca noi, sobolanii, sintem semenii vostri, la fel ca si celelalte specii existente pe aceasta planeta.
Noi sintem deci in masura sa va facem sa avansati usor, incet dar sigur, spre modelul creierului comun pentru intreaga voastra specie. Aveti toate sansele de reusita dat fiind ca, dupa calculele noastre, 30% dintre voi resimt deja aceasta senzatie de dezgust metafizic evocata mai sus.
Si de fapt voi ati inceput deja sa faceti niste mici pasi in directia creierului unic prin creea ce numiti globalizare, concept destul de nebulos pentru moment, dar mai ales prin gestiunea informatiei exclusiv pe baza de imagine si intr-o maniera centralizata. Faptul ca informatia este in prezent concentrata doar in citeva redactii planetare care practica aceeasi ierarhie a stirilor este un imens progres. Din acest motiv esential ne-am adresat cu prioritate unor jurnalisti in momentul in care am decis sa luam contactul cu specia umana, si am sugerat organizarea acestui summit de buna vecinatate globala.
Semnat: Creierul comun al sobolanilor.
41.
Cel putin citeva mari santiere ale dezordinii preventive se profileaza la orizont pentru viitoarele doua decenii. Vom avea nevoie deci de oameni dispusi sa lucreze in aceste zone ale lumii de unde ne vom hrani cu totii. Da, putem deja inlocui cuvintul informatie cu termenul hrana. Ca si hrana, informatia este un moment de emotie (nu ne extaziem deseori in fata unui fel de mincare atunci cind papilele noastre gustative exulta?). Ca si hrana, informatia este un moment de convivialitate (ni se intimpla sa luam masa si singuri, dar e mult mai placut sa o iei cu prieteni sau in familie). Pe viitor va trebui sa ne construim astfel jurnalele televizate incit oamenii sa-si doreasca sa le vada impreuna, ca atunci cind urmaresc meciurile de fotbal sau diverse filme: vizionarea in comun provoaca dialog, comentarii, pe scurt, socializare. Ca si hrana, informatia creeaza o dependenta, omul maninca de trei ori pe zi iar intre mese mai rontaie ceva, cite un fruct sau cite o gustare. Majoritatea masei noastre de consumatori de informatie are deja reflexul de a se hrani cu informatie, intr-un mod mai consistent, dimineata, la prinz si seara, precum si in orice moment al zilei, dar mai pe fuga, cind i se face pofta.
In ce priveste marile santiere planetare ale dezordinii. Ele sint distribuite in mod relativ egal pe cele cinci continente precum si pe cele doua emisfere simbolice ale globului (nordul si sudul). O enorma destabilizare umana, sociala si culturala se anunta in Mexic, unde statul va fi tot mai cangrenat de retelele de narcotraficanti. Intre 2006 si 2011 violenta pe acest santier al dezordinii a provocat 40.000 de morti, iar focarul se va extinde treptat si in sudul Statelor Unite. Atentia lumii se va deplasa deci, in deceniul viitor, dinspre Irak si Afganistan spre granita dintre America latina si Statele Unite.
Un alt santier promitator este Pakistanul, unii experti l-au numit inca de la sfirsitul deceniului trecut drept “butoiul cu pulbere” al planetei. Venirea la putere a talibanilor in Pakistan si mai ales faptul ca vor avea in dotare bomba atomica reprezinta pentru noi un gigantic rezervor de hrana mediatica, din acest filon vom scoate mii de reportaje, milioane de minute de emotie, 50% din angoasa viitorului isi va avea sursa in acest subiect.
Revolutiile din 2011 din lumea araba, culminate cu caderea lui Gaddafi in Libia si cu razboiul civil din Siria, ne-au deschis si ele perspective sublime, mai ales ca experienta democratiei in Maghreb are loc la frontiera cu Europa, iar aceasta din urma va incasa intr-un fel sau altul toate socurile istorice ale marelui sau vecin, lumea musulmana. Europa inca nu stie, in paralel, dar fuziunea ei cu islamul si occidentalizarea lumii musulmane sint cele doua mari fenomene contradictorii si ireversibile ale acestui secol, un adevarat spectacol socio-uman si socio-cultural din care nu vor lipsi episoade violente.
In paralel, vom urmari evolutia altor santiere ale dezordinii preventive, dar mai mult de ordin spiritual si moral, cum ar fi epuizarea treptata a puterii de atractie a democratiei occidentale si revenirea in prim-planul peisajului politic a curentelor religioase. Inca de prin 2012 si 2013 transformarea democratiei in mascarada era evidenta in unele tari europene. In tarile Europei de rasarit vom urmari spectacolul incredibil al aliantelor dintre biserica, mafie si putere. Inca de la sfirsitul deceniului trecut talibanizarea spirituala a acestei zone a fost evidenta, la reuniunile politice au inceput sa apara reprezentanti ai bisericii, in limbajul politic au inceput sa fie tot mai frecvente referintele la biblie si la Dumnezeu, nici un om politic nu a mai indraznit sa se declare ateu… Vom urmari deci, in urmatorii 20 de ani, cum religiile vor recupera teritoriul pierdut din Evul Mediu si de dinaintea revolutiei franceze. Adaptarea religiei la globalizare si modernitate, precum si revenirea Inchizitiei in plin secol XXI vor fi doua teme cultural-polemice de o mare intensitate, din care vom hrani milioane de ascultatori, telespectatori si consumatori de presa.
Si mai fascinant va fi insa santierul deschis de dezastrele ecologice ale viitoarelor decenii si de mutatiile genetice. Transformarea omului intr-un monstru al consumului, sau mai bine zis intr-un mutant, va fi o sursa de dezordine susceptibila sa ne furnizeze materie mediatica pentru cel putin jumatate de secol. Cu atit mai mult cu cit, pentru prima data, omul-mutant va intra in dialog cu alte fiinte-mutante pe care le va descoperi cu stupoare pe planeta. Primul pact ecologic semnat intre om si animal va fi un eveniment de o amploare spectaculara considerabila.
(Agentia mediatica DP. Document intern. Grad de confidentialitate AAA.
Sursa: Sicklyleaks.)
AUTORUL SI CARTEA
Cunoscut in anii ‘80 ca poet, mai tirziu ca dramaturg, Matei Visniec incepe sa-si publice in ultimii ani si romanele. Cafeneaua Pas-Parol, primul sau roman scris in 1983, a aparut abia dupa caderea comunismului. Un alt roman, scris de autor imediat dupa instalarea sa la Paris, in 1987, Domnul K. eliberat, a fost publicat in 2010. Matei Visniec este un romancier care nu se grabeste, dar care scrie proza cu aceeasi pasiune cu care a scris poezie si teatru. Romanul sau publicat in 2009, Sindromul de panica in Orasul Luminilor a fost extrem de bine primit de critica si recompensat cu premiul revistei “Observatorul cultural”. Acum, poetul, dramaturgul si jurnalistul Matei Visniec ne surprinde cu un roman despre delirul mediatic al epocii noastre. Nimic mai normal, insa, traind intre doua culturi si intre doua tari, intre limba romana si limba franceza, Matei Visniec este in primul rind un observator atent al aventurii umane, al spectacolului social si al contradictiilor care ne hranesc fiinta.