Cei 30 de “ani «Pilote»“ au insemnat o perioada in care s-a dat unda verde oricarei indrazneli artistice si editoriale, oricarui experiment posibil, ani in care aveau sa apara cele mai cunoscute serii, aveau sa se lanseze numele cele mai mari si in care scenaristii si autorii de BD aveau sa isi cistige statutul de autori, incetind a mai fi doar simpli angajati ai unor studiouri.
Aceasta perioada de glorie a BD-ului european avea sa inceapa undeva spre sfirsitul anului 1958 cind sase oameni de presa si banda desenata din Franta au luat hotarirea de a crea un periodic, un soi de “Paris Match” pentru cei mici in paginile caruia benzile desenate sa se amestece cu marile subiecte de actualitate. Cei sase erau Raymond Joly, Francois Clauteaux, Jean Hebrard si trei lucratori ai BD-ului: scenaristul Jean-Michel Charlier, desenatorul Albert Uderzo si scenaristul Rene Goscinny. Ultimii trei erau toti “transfugi” de la marea revista belgiana “Spirou” unde Charlier crease seria Buck Danny, iar Goscinny si Uderzo, care se cunoscusera in 1951, lucrasera impreuna pentru Tintin (erau deja autorii unor serii de mai mic succes).
Cei trei autori plus Jean Hebrard au infiintat companiile Edipresse si Edifrance in 1955, iar patru ani mai tirziu se lansau in aventura “Pilote”. Dupa mai multe proiecte si numere pilot, echipa redactionala (in cadrul careia Charlier avea sa fie numit redactor-sef) a descoperit formula de baza a acestei viitoare reviste careia i se facea deja reclama la radio. Ce lipsea era doar un erou emblematic pentru aceasta noua initiativa editoriala. Iar acesta avea sa fie… vulpoiul Renart, la ale carui aventuri se inhamasera deja duo-ul Goscinny-Uderzo. Fals start: mai exista o banda desenata similara! Trebuie gasit altceva. Iar acel altceva avea sa se numeasca Asterix!
Prin “Pilote”, BD-ul a trecut la virsta adulta
Inca de la primul numar, care avea sa iasa pe piata in octombrie 1959, “Pilote” se deosebea de “concurenta”: realizatorii optasera pentru un format mare, pe coperta trona o poza cu un numeros colectiv redactional (era fals, fiecare din redactie adusese si amicii sa pozeze pentru a da impresia unei echipe mari), iar sumarul combina articole pe diverse subiecte, jocuri, un interviu cu un mare fotbalist al zilei si BD. Banda desenata nu era majoritara, dar ocupa un loc important. Debutau acum serii noi – Asterix, Barbe-Rouge de Charlier si Hobinon si “Tanguy et Laverdure” de Charlier si Uderzo care aveau sa devina bestseller-uri in anii urmatori. Iar primul numar avea sa fie un succes: pina la sfirsitul zilei de 29 octombrie aveau sa se vinda nu mai putin de 300.000 de exemplare.
In anul care avea sa urmeze, “Pilote” si-a consolidat pozitia de excelenta revista pentru tineri, mentinind acel sumar in care BD-ul se amesteca cu articole. In ciuda succesului insa, revista are cheltuieli mari, unii finantatori se retrag, distribuitorii intirzie platile, iar falimentul incepe sa isi arate coltii. Va fi salvata de Editura Dargaud.
Cu ajutorul acestui nou editor dedicat benzii desenate, “Pilote” a continuat sa creasca, iar BD-ul a inceput sa capete o tot mai mare importanta in economia sumarului, mai ales cu Goscinny si Charlier pe post de redactori-sefi. S-au lansat serii noi si de mare succes, au continuat seriile deja incepute, in jurul redactiei s-a format incet-incet o adevarata pepiniera de mari autori de BD precum Gotlib, Mandryka, Claire Bretcher, Tardi, Alexis, Christin si Mezieres, Jean Giraud-Moebius, Phillipe Druillet, Greg etc. Multe dintre numele mari ale celei de a noua arte aveau sa faca primii pasi in meserie in paginile “jurnalului lui Asterix si Obelix”. Spre sfirsitul anilor ‘60, tonul revistei tinde sa se maturizeze odata cu cititorii sai – umorul devine tot mai adult, apar unele serii (precum Legendes d’Aujourd’hui de Christin si Bilal) cu teme sociale si politice.
Aceasta tendinta avea sa duca la o criza serioasa chiar la inceputul anilor ‘70 cind multi autori au ajuns la concluzia ca “Pilote” a devenit prea mic si restrictiv pentru intentiile lor artistice. Multi au plecat pentru a forma noi reviste care au ramas si ele in istorie (“Hara-Kiri”, “Charlie Hebdo”, “L’Echo des Savanes”, “Metal Hurlant”), spre marea suparare a lui Rene Goscinny care, in scurta vreme, s-a retras. Revista a devenit lunar, noi autori s-au adaugat celor loiali, au inceput sa fie publicati autori straini (printre care celebrul Hugo Pratt). Vinzarile au inceput din nou sa creasca pentru a scadea in anii ‘80.
Dupa o fructoasa cariera in care a marcat enorm banda desenata, “Pilote” si-a dat obstescul sfirsit in octombrie 1989, dar numere speciale, tematice au continuat sa isi faca din cind in cind aparitia pe piata. “Raul” insa fusese deja facut: prin “Pilote”, BD-ul trecuse la virsta adulta, iar o noua generatie de vedete se pregateau sa intre in scena.
Rene Goscinny, regele comediei si “meseria pentru imbecili”
“A fost pentru banda desenata ceea ce este turnul Eiffel pentru Paris, ceea ce este Balzac pentru romanul francez, intr-un singur cuvint ceea ce este Obelix pentru Asterix”, scria “Le Monde” pe 8 noiembrie 1977, cind Rene Goscinny inceta din viata, in plina glorie, la numai 51 de ani. Un deces care a fost consemnat de intreaga presa ca o clipa de doliu national in intreaga Galie.
Cit de important a fost Goscinny pentru BD se poate vedea cu usurinta in uluitoarea popularitate a eroilor sai, in tirajele de sute de milioane vindute in intreaga lume. Mai mult decit atit, Rene a fost un scenarist umoristic genial (tradus in 107 limbi) care a revolutionat BD-ul si care a dat titlul de noblete meseriei de scenarist. Opera lui si-a lasat marca asupra culturii populare franceze, tara in care veti intilni deseori, in conversatiile de zi cu zi, expresii (precum “vreau sa fiu calif in locul califului”) extrase direct din albumele realizate de acesta. Nu e de mirare ca vreo 20 de strazi din Franta ii poarta azi numele.
Goscinny a ajuns un reprezentant al culturii franceze in lume in ciuda faptului ca se nascuse (in 1926) intr-o familie de evrei emigranti din Polonia si ca isi petrecuse copilaria in America de Sud. Cind s-a intors in Franta, in 1951, a inceput prin a desena, atit pentru agentii de publicitate, cit si pentru reviste de BD. S-a indreptat insa repede spre scrierea de texte pentru BD, “meserie” foarte putin respectata pe atunci, un scenarist fiind considerat doar un simplu acolit al desenatorului si platit in consecinta.
“Cind mi s-a spus ca meseria de scenarist e la indemina oricarui imbecil am stiut ca mi-am gasit calea in viata”, povestea, mai tirziu, Goscinny.
Rene Goscinny avea sa creeze o multime de personaje, peste care troneaza Asterix si Obelix (cu Uderzo) si vizirul Iznogoud (cu Tabary), fara a uita ca a fost si principalul scenarist al seriei Lucky Luke, impreuna cu Morris. Un Dictionar Goscinny, publicat in 2003, identifica nu mai putin de 2.120 de personaje rasarite din fertila lui imaginatie. Iar succesul gigantic al lui Asterix a facut ca banda desenata sa treaca de la statutul de “productie pentru copii” la cel de arta serioasa…
Ca director la “Pilote”, el a stiut sa se inconjoare numai de mari talente (Cabu, Reiser, Gotlib, Bretecher, Mandryka, Druillet, Tardi, Giraud, Mezieres, F’Murr, Fred, Bilal etc.), ale caror cariere le-a ajutat sa demareze. La fel ca multi altii de la “Pilote”, isi vedea regulat caricatura publicata in propria lui revista si era, de asemenea, personaj important in seria Achille Talon a lui Greg.
In ultima parte a vietii, regele trist al comediei avea sa vada cum multi dintre colaboratorii sai aveau sa se desprinda de “Pilote” (pentru a forma alte reviste importante), avea sa traiasca o dureroasa despartire de Morris, desenatorul lui Lucky Luke, iar in 1977 avea sa intre intr-un violent conflict cu editorul Georges Dargaud pentru o chestiune de drepturi de autor.
BD NEWS: Darren Aronofsky, versiunea roman grafic
A fi un regizor american foarte respectat nu este de ajuns pentru Darren Aronofsky – el este si un autor (scenarist) de banda desenata. Dupa marele succes critic si financiar al lui Black Swan, regizorul isi va pune semnatura pe mai multe proiecte: Hobogoblin, un pilot pentru o serie HBO despre un grup de magicieni si escroci care il infrunta pe Hitler) un film horror, XOXO, pe care il va produce si un film de mega-buget (100 de milioane de dolari), Noah/Noe, care l-ar putea avea pe Christian Bale in rolul titular.
Inainte de film insa, banda desenata Noe, realizata de echipa Aronofsky – Ari Handel (scenariu) si Niko Henrichon (desen) –, a fost lansata de Editura Le Lombard si in Franta, pe 7 octombrie. Primul volum dintr-o serie de patru, Noe propune cititorilor o relectura a mitului biblic in cheie dark-fantasy.
Nu e prima oara cind Darren Aronofsky (care, la 13 ani, a cistigat un premiu ONU cu un poem despre sfirsitul lumii vazut prin ochii lui Noe) isi face filmele intii sub forma de roman grafic; cind proiectul The Fountain s-a prabusit odata cu plecarea vedetelor Brad Pitt/Cate Blanchett, Aronofsky l-a convins pe pictorul Kent Williams sa ii adapteze scenariul sub forma unei impresionante benzi desenate, publicate in 2005.
Al doilea tata al lui Asterix a predat stafeta
Co-creatorul celebrului personaj de BD, Albert Uderzo, a anuntat la sfirsitul lunii septembrie ca iese, in sfirsit, la pensie, la 84 de ani, dar ca a gasit destui autori demni de a-i fi succesori.
La doar o zi dupa ce Editura Hachette anunta ca seria Asterix a atins cifra de 350 de milioane de albume vindute in intreaga lume, Uderzo a declarat public ca “e putin obosit” dupa 52 de ani de munca pe altarul BD si ca este timpul ca seria sa fie continuata de alti autori. Uderzo scrie si deseneaza singur albumele cu Asterix din 1977, de la moartea partenerului sau, Rene Goscinny. Nu se stie inca care vor fi autorii care se vor incumeta sa realizeze, de acum inainte, o serie de un asemenea succes.
Nu e prima oara cind in lumea BD-ului european, mai putin industrializata decit cea americana, stafeta trece de la creatorii unei serii la o noua echipa. Blake si Mortimer a continuat cu mare succes si dupa decesul lui Edgar Jacobs, iar pentru celebrul Corto Maltese al lui Pratt se cauta inca un autor capabil sa continue seria (deja s-au facut mai multe incercari despre care s-a vorbit in presa de specialitate, dar care nu au fost facute publice). Doar Herge, taticul lui Tintin, a interzis ca opera sa sa fie continuata de altcineva.
Galerie foto
