Unul dintre punctele forte ale Regelui Leu, dintre cele apreciate de critici, a fost povestea, primul subiect al unui film Disney care sa nu fi fost o adaptare a unei carti – un succes ce a fost pus de multa lume pe seama unei “formule de succes” a filmelor care circula in spatele scenei, la Hollywood.
Povestea acestei “formule de succes” incepe cu George Lucas, in 1973, pe vremea cind era un biet regizor sarac ce visa sa realizeze o imposibila odisee spatiala. Daca ati avea rabdarea si curiozitatea de a citi primele trei versiuni ale scenariului de la primul Razboiul stelelor v-ati pune, cu siguranta, miinile in cap, intr-atit de chinuita pare povestea care refuza cu incapatinare sa se “nasca” din pana regizorului. Salvarea i-a venit acestuia din cursurile de antropologie pe care le urmase in timpul facultatii, cind Lucas intrase in contact cu opera lui Joseph Campbell (1904-1987).
Campbell a fost un cunoscut profesor universitar american, specialist in mituri si religii comparate, autor, in 1949, al unei carti, Eroul cu o mie de fete, destul de contestate de catre savantii traditionali, dar care avea sa faca multe valuri mai tirziu. In paginile ei, profesorul american sustinea teoria ca majoritatea miturilor omenirii, cele mai importante dintre ele, au o structura fundamentala comuna, numita de el monomit, un sir de etape pe drumul spre desavirsire al oricarui erou. Campbell rezuma in prefata cartii aceasta schema: “Eroul se aventureaza din lumea comuna, obisnuita, intr-un tarim al minunilor supranaturale; intilneste forte fabuloase si o victorie decisiva este cistigata. Eroul se reintoarce din misterioasa lui aventura cu puterea de a face bine semenilor sai”.
Aceasta schema a “cautarii eroului” avea sa fie cheia pe care o cauta George Lucas: ordonindu-si ideile pe etapele descrise de Campbell, cineastul avea sa obtina, in sfirsit, povestea pe care avea sa o transforme mai apoi in film. “Fara aceasta carte”, spune, “probabil ca as lucra si azi la scenariu.”
Razboiul stelelor, un succes monumental
Urmarea se stie: Razboiul stelelor avea sa se dovedeasca un succes monumental, avea sa zguduie si sa rescrie din temelii industria filmului si, mai mult, sa aiba magnitudinea unui adevarat seism de 9 grade Richter in cultura populara. Recunoscator maestrului sau, Lucas a facut public ajutorul primit de la Campbell. Si brusc, fiecare producator si sef de studio a ordonat asistentilor sa puna mina pe Eroul cu o mie de fete, convinsi ca au descoperit, in sfirsit, formula pietrei filosofale care sa transforme orice pelicula in aur curat. Intre timp, s-a aflat ca tot mai multe personalitati artistice s-au declarat influentate de ideea monomitului, de la Tori Amos la Grateful Dead, Bob Dylan, Jim Morrison, iar Stanley Kubrick, in timp ce filma 2001, i-a recomandat cartea lui Arthur C. Clarke.
Al treilea personaj isi face aparitia in poveste: Christopher Vogler, scenarist si analist pentru marile studiouri americane. Vogler, care l-a intilnit pe Campbell la un curs de cinema, a redactat un celebru memo de sapte pagini pentru studiourile Disney in care explica teoria monomitului si felul in care aceasta se poate aplica cu succes in industria filmului. Documentul a picat sub ochii lui Jeffrey Katzenberg, pe atunci mare sef la Disney, si i-a atras automat atentia.
Pe baza acestui document, Vogler a scris apoi o carte, foarte apreciata in industria filmului (a fost tradusa deja in zece limbi), The Writer’s Journey, un manual de aplicare a schemei monomitului la constructia scenariilor de film si romane, manual ce a stat la baza mai multor filme sau in industria jocurilor video. Se stie ca la Hollywood toti jura cu mina pe structura in trei acte a scenariilor si pe schema lui Campbell/Vogler, desi acesta din urma a avertizat totdeauna ca “manualul” sau nu este o formula a succesului, ci, mai degraba, un mod de a incuraja scriitorii sa foloseasca arhetipurile si structurile miturilor pentru a pune mai bine in valoare propriile lor opere.
Vogler a fost adus de Jeffrey Katzenberg pentru a analiza si a “doftorici” scenariul de la Regele Leu si a constatat ca scenaristii deja lucrasera conform schemei detaliate in nota sa, iar “munca” lui s-a limitat doar la citeva idei, plus sugestia de a sublinia mai mult elementele hamletiene ale povestii.
Succesul Regelui Leu nu a facut apoi decit sa intareasca ideea ca, undeva in cartile lui Campbell si Vogler si in studiul miturilor si arhetipurilor, zac formulele secrete ce ar putea genera, an de an, succese uluitoare de box-office.