Peste 700 de scenografii de teatru si opera pentru, printre altele, Teatrul National Praga, Old Vic Londra, Metropolitan Opera New York, La Scala Milano etc., colaborari cu Giorgio Strehler, Peter Brook, Alfred Radok, Otomar Krejka, Yaroslav Malina, Roland Petit, Lawrence Olivier, Leonard Bernstein, Vaclav Havel etc. au impus tehnici si efecte care poarta numele lui Svoboda (cortina de lumina, poliecranul, orizontul de lumina, oglinda membrana, proiectiile video, black light etc.), asigurindu-i locul in istoria teatrului ultimei jumatati de veac.
Intitulat explicit Divadlo Svoboda/ Teatrul lui Svoboda, lungmetrajul are meritul de a prezenta figura scenografului fara liftinguri, necosmetizata. Artistul are calitati si imperfectiuni, realizatorii mixind unghiul estetic cu cel familial si politic, configurind un portret credibil al unui profesionist neobosit in experiment, dar care a figurat si in evidentele politiei politice cehoslovace. Atuul documentarului tocmai acesta este – adevarurile sint spuse cu riscul de a incomoda, fiind singurele care conteaza. Jakub Hejna a mostenit cel putin citeva din genele bunicului: scenariul e impecabil, are informatii pretioase, imagini de arhiva prezentate in premiera, intr-o dinamica si cu un umor care fac vizionarea placuta. Productia incepe cu Hejna preluind bustul de bronz al lui Svoboda, plimbindu-l apoi, simbolic, cu masina, avionul, in brate, cu ascensorul, prin locuri tangente biografic. Amuzanta, de pilda, e secventa in care nepotul ajunge cu “pachetul” ambalat in hirtie la companioana de odinioara a bunicului, realizatoarea de televiziune Silvia Pojarova, careia i-l livreaza, spre stupefactia ei: “Doamne, Dumnezeule, ce-i asta?”. Productia are foarte mult omenesc, e incercarea onesta, declarata a nepotului de a-si intelege bunicul, fara prejudecati ori subiectivisme, cu sinceritate si acuratete.
Sursa de informatii pitoresti
Svoboda ii admira neconditionat pe Leonardo Da Vinci si Michelangelo! Invatase de la parintele sau, timplar, ca intotdeauna trebuie sa fii cel mai bun, sa cistigi respectul celorlalti, iar pentru asta trebuie sa muncesti continuu. Arhitect ca formatie, scenograful modela spatiul din perspectiva arhitecturala, subliniindu-i psihologia, dar era concomitent si inginer, pictor, fizician, utilizind volumetria, mecanica, tehnologia ca surse de expresivitate, de alimentare a emotionalitatii. Laserul, lumina, legi ale dinamicii, proprietatile specifice anumitor tipuri de materiale, particularitatile receptarii vizuale, pe toate le-a speculat creativ, intrebuintindu-le teatral. Stilizarea, scenografiile fluide, o dramaturgie plastica insotitoare a celei textuale, abstractizarea, solutiile sofisticate sint trasaturi care i-au individualizat creatiile. Totul era in prealabil testat la scara mica, in atelierul sau de 3×3 m, prin machete, experimente, solutii ingenioase. Filmul e si sursa de informatii pitoresti. “Confidential”, aflam chiar de la Vaclav Havel, dramaturgul, nu politicianul, ca, la montarea cu Garden Party, lui si regizorului nu li se parea potrivita solutia propusa de Svoboda si, exasperati, caci acesta nu renunta la idee, s-au strecurat noaptea pe furis in teatru si au spart cu ciocanul oglinda imensa, de 25.000 de coroane!
Raporturile lui Svoboda cu regimul comunist nu sint ocolite. Jakub Hejna a dus bustul bunicului, atasindu-i la timpla o minicamera video, in arhivele Securitatii, prezentindu-i dosarul de colaborator. Scenograful semnase un angajament ca agent si facuse informari sub numele Oliver. Avusese, la rindu-i, probleme, pentru ca revenise in Cehoslovacia cu 500 de franci, valuta fiind ilegala in regimurile comuniste. Oricum, statul ii lua jumatate din onorariile pe care le primea, ca tribut pentru libertatea (in slava, Svoboda inseamna “libertate”) de a lucra in strainatate.
La genericul de final, realizezi ca nu toata lumea l-a iubit pe Svoboda. Cu unii, relatiile erau reci; pe altii, privilegiile de care s-a bucurat din partea regimului comunist i-au iritat. Era inteligent, creativ, dominator. Jakub Hejna a avut ideea extraordinara de a-si construi filmul pornind de la o metafora esentiala: intunericul si vidul pe care Svoboda le considera material de baza. Un intuneric in care a proiectat spoturi si un vid pe care l-a umplut cu substanta documentara.
Divadlo Svoboda
Casa de productie Endorfilm Praga, 2011
Ideea originala si regia: Jakub Hejna
Scenariul: Jakub Hejna,
Barbora Pihodova
Producator: Jiri Konecny
Director de imagine: Jiri Chod