Pentru a doua oara in istoria sa, festivalul s-a intins pe durata a patru zile, in fiecare dintre acestea fiind programate concerte de diferite facturi, bine repartizate incit sa satisfaca gusturile ascultatorilor rafinati, marea majoritate veniti de departe. “Jazz&More este destinat celor ce prefera arta vie in locul unei supraproductii muzicale de serie”, spune Mircea Streit, directorul festivalului.
Pentru ca au fost foarte multi muzicieni care si-au exprimat dorinta de a participa la festival, programul s-a extins, pe de o parte, pe durata a patru zile, iar pe de alta au aparut si concertele de prinz, intr-un nou si fermecator loc. Astfel, in total au fost 21 de concerte, majoritatea pe scena Teatrului Gong, in fiecare zi, de dupa-amiaza pina spre miezul noptii, si tot zilnic, la Johanniskirche, biserica evanghelica putin cunoscuta chiar si sibienilor, a avut loc la prinz cite un recital, cu intrare libera.
Made in Romania
Din cincisprezece tari au venit interpretii, iar trei momente din program au apartinut muzicienilor din Romania.
Irinel Anghel si Sorin Romanescu au revenit la Jazz&More, dupa succesul de acum doi ani, acum cu un performance derulat in bezna. Guitar Hans on a Singing Body, care urmeaza sa apara in curind la o casa de discuri din Polonia, a deschis festivalul. Artistii au cintat intr-un intuneric deplin, pozitia lor pe scena putind fi ghicita doar dupa bratarile fosforescente purtate la git si la incheieturile miinilor, daruite la final publicului. O muzica greu de etichetat, ca majoritatea celor din festival, un amestec suprarealist al sunetelor scoase de chitara si de gura omeneasca, prelucrate electronic, o poezie care ar suferi printr-o strimta incadrare. Irinel Anghel, care cinta ca o rana deschisa, ca o pasare sau ca o minte, a cucerit din nou publicul de la Sibiu, la fel ca si maiestria lui Sorin Romanescu.
Al doilea moment romanesc a fost din nou unul cu totul si cu totul special. Avant’n Gard, trupa alcatuita din Maria Balabas, Mihai Balabas, Calin Torsan si Gabriel Balasa, a deschis seria concertelor din Johanniskirche. Avant’n Gard, “care-si spune povestea curata, necosmetizata, necizelata voit”, cinta o muzica improvizata care surprinde si bucura fiecare fibra a sufletului. A fost unul dintre cele mai rafinate momente ale festivalului, ajutat si de spatiul luminos al bisericii si de orga proaspat restaurata. O trupa de retinut si de urmarit.
Iar cea de-a treia prezenta romaneasca, SeduCint, le-a adus pe scena teatrului pe surorile Ana si Maria Chifu, cu o compozitie a Dianei Rotaru, un performance care a imbinat muzica interpretata la flaut si fagot cu o proiectie si cu dans contemporan.
Au fost mai multe aplicatii ale unor trupe romanesti pentru festival, a spus Mircea Streit, insa au fost respinse fiindca “nu trec prin sita”. Ne permitem sa spunem ca, tot asa, nici publicul sibian nu reuseste sa treaca prin sita evenimentelor care ies din tiparul clasic, ratindu-le rind pe rind.
Pasari, strigat, poezie pura
Este foarte greu de descris defilarea de trupe de pe scena Teatrului Gong, varietatea stilurilor, diversitatea fiecarei seri, cita vreme fiecare trupa in parte este una care cu greu se poate incadra sub o eticheta. Au fost momente inedite si au fost reintilniri cu muzicieni veniti si la alte editii, care si-au facut acum aparitia in formule noi, uneori cu doua sau chiar trei trupe diferite.
Ne-au fermecat in a doua zi de festival cei de la Blisk, si in special bateristul Rudi Fischerlehner, regasit in ultima zi in alta trupa, Gorilla Mask, cu un exceptional rock/free jazz care a facut sala sa explodeze. Tot in ultima zi, intr-un spectacol de zile mari, Charlotte and Mr. Stone, adica Sophie Tassignon (voce si live electronics), alaturi de Simon Vincent (live electronics), a facut publicul sa amuteasca in fata unei voci mari, care stie sa se joace splendid cu sunetul, de la cel al unui stol de pasari in zbor, pina la strigatul disperat (“Who do you think you are?”), poezie pura inglobata in muzica.
Matthias Schubert (saxofon) si Scott Fields (chitara electrica) au dialogat improvizind superb, la fel Laura Konjetykz (pian) si Lucas Niggli (percutie), in demonstratii muzicale care au imbinat delicatetea si fragilitatea cu forta si vigoarea sunetelor, ca sa amintim doar citeva nume.
Un paradox
Jazz&More ramine un festival pretios, insa care nu se bucura nici de suficienta sustinere financiara, nici de un public local numeros. Cei mai multi spectatori sint fie muzicieni, fie impatimiti ai genului care bat jumatate de tara vinind astfel de evenimente. La Sibiu a venit, de exemplu, un grup de pasionati din Constanta, iar la bufetul din pauze spectatorii isi puteau servi berea alaturi de cei de la Gorilla Mask sau de Scott Fields.
Directorul festivalului, Mircea Streit, spune ca: “Muzicile prezentate de Jazz &More sint neconventionale, de aceea sint mai putin cunoscute decit alte genuri care s-au impus deja. Aceste genuri experimentale, noi, creative, care reprezinta avangarda muzicii, ar trebui sprijinite mai mult de institutiile care administreaza cultura locala sau nationala; asa cum se intimpla de fapt in toata lumea. Din pacate, nu este cazul si la noi. Din contra, cu cit evenimentul este mai comercial, cu mai multa priza la public – eveniment care practic nici nu ar avea nevoie de sustinere financiara, cu atit primeste mai multi bani de la buget. Atunci cind finantatorii vor intelege greseala pe care o fac si vor si vrea sa schimbe ceva, vor fi sanse sa se formeze si un public pe masura celui din alte tari”.
Deocamdata, festivalul este ajutat mai ales de institute de cultura straine, cum ar fi Goethe Institut, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Polonez, Centrul Cultural German din Sibiu.