– Fragment –
“Pistrulinul” lui Babski
Nu exista vreun cuvint neplacut care sa nu-i fie dat omului ca nume de familie. Fericit cel ce primeste mostenire un nume ca Baranov1. N-au nici o apasare nici cetatenii numiti Baranovici ori Baranovski. Mult mai putin bine se simte Baranski. In acest nume se simte deja o anume ironie. Baranski are o viata mai grea in scoala decit Baranov cel inalt si voinic, decit fotbalistul Baranovski si decit curatelul colectionar de timbre Baranovici. Dar cetatenilor Baran, Barancik si Barasek numai usor nu le este sa traiasca pe lume.
Puterea numelui de familie asupra omului este uneori nemarginita. Cetateanul Baran, chiar daca scapa in copilarie de scarlatina, tot va fi prins furind si isi va petrece anii maturitatii in case de educare prin munca. Cu un nume ca Barancik nu faci cariera. Este arhicunoscut tovarasul Barancik care s-a straduit sa biruie blestemul abatut asupra lui de numele de familie, drept care a cedat si s-a facut marxist. Barancik a devenit un balast, maturat dupa aceea cu o matura de fier. Fratilor Barasek nici prin minte nu le trece sa se dedice vreunei activitati de stat. Ei se dedica din capul locului comertului cu lactate si se ineaca in chip rusinos in valurile NEP2-ului.
Eroul povestirii noastre primise un nume de familie ca lumea, care duce cu gindul la un piriu: Filiurin. El nu ajunsese niciodata in situatiile ridicole si penibile cu care se confrunta Baranii, Barancikii si Barasekii. Soarele lumina cum trebuie drumul vietii lui Egor Karlovici Filiurin.
Pe 15 iulie lumina ceva mai puternic decit de obicei, aceea fiind ziua cind la toate institutiile din orasul Pisceslav3 se dadea chenzina. Pietrele caldarimului aruncau reflexe ca de oglinda ce zburau pe sub cornisele necomplicatelor case din Pisceslav. Un muncitor de la fabrica de tigari de stat, cu un sort de pinza in fata, statea in piata Timireazev intre coloanele luminii solare, mijindu-si ochii la tejgheaua lui de sticla. Intr-o parte a tejghelei atirna o cutiuta de placaj de culoarea mustarului, cu doua inscriptii. Prima, prozaica, era concisa: “Cutie pentru reclamatii”. Cea de-a doua era in versuri:
Consumatori, va opriti!
O reclamatie sa lasati nu doriti?
La Pisceslav, grija pentru bunastarea cetatenilor era nemarginita.
Egor Karlovici Filiurin se apropie grabit de tutungiul care schita o miscare, cumpara douazeci si cinci de tigari marca Defect, scoase din buzunar reclamatia dinainte pregatita si ii dadu drumul in cutia de culoarea mustarului. Filiurin facea acest lucru zilnic, fiindca era un om cu fibra sociala. Uneori se plingea ca tigarile Defect sint prea indesate, alteori protesta ca au ambalajul prea moale sau casuna pe sortul antisanitar al vinzatorului. Daca nu avea de ce sa se ia, Fliliurin lasa sa cada in cutie o fisiuta ingusta de hirtie cu cuvintele: “Astazi nu s-a constatat nici un neajuns. E. Filiurin”.
Pufaind din tigara, Filiurin se indeparta de vinzatorul cu aer absent si, traversind piata pavata cu dale patrate, se trezi in umbra racoritoare a statuii ecvestre a lui Timireazev.
Marele agronom si profesor de botanica galopa pe calul sau de fonta, cu bratul drept intins inainte, tinind strins in mina o radacinoasa. Pe onorabilul cap al savantului, pusa strimb, statea strengareste tichia in patru colturi si cu ciucure de doctor al Universitatii Oxford. O mantie de citeva puduri4 cadea in falduri mari de pe umerii lui. Calul, bine tinut in friu, dirija cu copitele ridicate direct spre cer.
Marele savant, cavaler al muncii pasnice, stringea coapsele rotunde ale calului cu picioarele sale incaltate in cizme de cavalerie de garda, cu pinteni ale caror stelute aminteau de rondelele de morcov stantate pentru supa.
Uimitorul monument impodobea orasul de un an. Ridicindu-l, locuitorii Pisceslavului imitasera Moscova. In dorinta de a fi mai presus decit capitala, care postase la Portile Nikitski un monument pedestru al lui Timireazev, orasul Pisceslav ii comandase sculptorului Schatz o statuie ecvestra. Tot orasul, si sculptorul Schatz odata cu el, a crezut ca Timireazev era vreun comandant de brigada, erou al fronturilor cetatenesti5.
Schatz si-a abandonat pentru o vreme indatoririle de administrator de imobil pe care le indeplinea in mod obisnuit si in patru luni a turnat monumentul. Initial, Timireazev a fost infatisat tinind in mina un iatagan turcesc. Abia la receptionarea monumentului de catre o comisie a reiesit clar ca Timireazev era o persoana civila. Iataganul a fost inlocuit cu o sfecla mare din fonta, cu o codita lunga, dar zimbetul de temut al razboinicului a ramas. De inlocuit cu o expresie mai civila sau mai savanta era tehnic imposibil. Asa ca marele agronom galopa in fosta piata Sobornaia6, sfisiind cu pintenii coapsele calului.
Filiurin scoase o cirpulita de plus, isi sterse praful de pe ghete si se aseza pe soclul de piatra sa se odihneasca. Statu nemiscat vreo zece minute, impartindu-si mintal salariul. Din cele treizeci si cinci de ruble primite acum de Egor Karlovici pentru o jumatate de luna de lucru la sectia Amenajare a Pisce-Go-Co7, vreo sase le inhata secta celor care luau cu japca cotizatii. In afara de asta, il mai astepta si o neplacuta explicatie cu gazda, madam Bezliudnaia8.
O bocaneala de ciocan de lemn ce se facu auzita de dupa colt ii intrerupse tristele socoteli. Filiurin isi inalta fata ingrijita si ciuli urechile. Bocaneala deveni mai puternica, adaugindu-i-se si niste piriieli si un bubuit de mobila in cadere.
In piata isi facu aparitia inventatorul Babski calare pe o bicicleta de lemn. Deasupra ghidonului masiv din brad ii filfiia barba numai praf, asemanatoare unor pantalonasi de copil. Dind cu ochii de Filiurin, inventatorul facu un viraj brusc cu intentia de a se opri, dar inertia acelui aparat greu era atit de mare, incit, pina sa opreasca bicicleta, Babski fu nevoit sa descrie, cu picioarele rascracarate, doua cercuri in jurul statuii.
— Mai repede! racni Babski.
— Mai repede, ce? intreba Filiurin, clipind nedumerit din genele sale blonde.
Dar deja era tirziu. Bicicleta oprita se lasa pe-o parte si se pravali pe dalele de piatra, tragindu-l dupa ea pe cel asezat in sa. Babski isi scoase piciorul de sub transmisia de sfoara si i se adresa enervat lui Filiurin:
— Doar v-am rugat sa-mi tineti biciclul! Dupa cum v-ati putut da seama, inca n-am invatat bine cum trebuie condus! Trebuie sa mai perfectionez frina si roata din fata.
Ridicara in doi bicicleta care se dovedi a fi foarte grea si o rezemara de unul dintre cei patru ficusi din colturile soclului.
Babski isi dadu in laturi cu ambele miini barba si incepu sa rida cit il tinea gura. Lovind bicicleta cu palma, cauta sa-l convinga pe Filiurin:
— Nu costa mai nimic?! Material intra cam de opt ruble! Va rog sa va convingeti: lemn! Ce spuneti?
— De-aici trebuie trase concluziile organizatorice corespunzatoare, spuse plin de entuziasm Filiurin.
— Ce concluzii?
— Trebuie udata.
— Asta se poate oricind. Stati sa obtin patentul.
— Un inventator trebuie sa faca cinste, zise Filiurin fara drept de apel.
Pe fundalul soarelui la asfintit, silueta lui Babski se desena ca o stana de un portocaliu murdar. Era un batrin inalt, cu umeri grasi si cu barba plina de praf si de gunoaie. Se spunea ca din barba lui sarise odata un soarece.
Fiecare oras are nebunul lui, de care oamenilor le este mila si la care tin. Chiar se si mindresc cumva cu el. Nebunul orasului trece in viteza pe bulevard strigind cit il tine gura ceva bilbiit. Deschide larg usa cofetariei, dar nu apuca sa ajunga la tejghea, ca patronul ii iese zimbitor in intimpinare cu o prajitura cu migdale pusa pe o farfurioara. Nebunul inhata prajitura si, tipind, o ia la goana. Copiii se iau dupa el. Dar adultii au stima pentru nebunul orasului. Ei s-au deprins cu el. El a devenit pentru ei un punct de atractie, la fel ca teatrul orasenesc ori caldarimul de pe strada principala.
Fiecare oras are si un inventator al lui. Si de el le este mila oamenilor, dar nu tin la el, ci se cam tem de el. Cine stie ce-i mai da prin cap!
Babski era in acelasi timp si inventatorul, si nebunul orasului. Batea zile intregi institutiile din Pisceslav, propunindu-le tot soiul de inventii si de rationalizari. Iar noaptea lucra in odaita lui, a carei fereastra plina de praf dadea spre Strada Intoarsa. Iar de-acolo, de la el, se auzea cind biziit de lampa de sudura, cind sunetul strident al unui claxon de automobil.
Babski nu stia ce-i aceea opreliste. La terminarea experientelor cu sirena de automobil descoperise un vaccin care, injectat in carimburi, ignifuga cizmele! Dind chix cu vaccinul, Babski si-a stors mintile o zi si o noapte pentru a sincroniza o dezlantuire de tunete cu implinirea a doi ani de functionare a circului de stat local. Dind chix cu concertul de tunete, neobositul inventator a dat la iveala un “perpetuum mobile” realizat din doua pendule a cite doua ruble si un samovar turtit cu capacitatea de o vadra si jumatate. Dar nu i-a iesit nici acest “perpetuum mobile”. Atunci, Babski a fiert o bucata experimentala de sapun antipistrui. Era deja pe strada, ca sa duca sapunul pentru probe la subsectia farmaceutica, cind i-a venit ideea sa construiasca o bicicleta de lemn. Dupa trei zile de lucru, din miinile inventatorului a iesit “biciclul Babski”. In tot acest timp, sapunul a stat in buzunarul din stinga al pantalonilor, s-a incalzit si, nevazut de nimeni, si-a schimbat culoarea ca de ou in una albastra.
— Spuneti-mi, va rog, Babski, intreba Filiurin ajutindu-l pe inventator sa se aburce pe hirdaul unuia dintre ficusi, e greu sa inventezi?
Babski trecu anevoie de pe hirdau pe saua de papura a bicicletei si, gifiind, raspunse:
— Este cea mai simpla treaba.
Se auzi un tunet: masina de lemn, dirdiind, pornise glont prin piata.
— Si cit iese pe luna din asta?? urla Filiurin in urma lui.
— Saizeci de rubleee?! razbatu printre duruieli.
Biciclul Babski disparu in orbitorul cuptor al asfintitului.
Vrind sa-si reia drumul catre casa, Filiurin facuse deja citiva pasi, cind auzi zdranganindu-i sub talpi o cutiuta metalica. Filiurin o ridica si o intoarse pe toate partile. Cutiuta era de la niste prafuri pentru dinti, dar inauntru dadu de o bucata de sapun de un albastru diafan.
“Asta trebuie sa-i fi cazut lui Babski, se gindi Filiurin. Interesant, oare cit poate sa coste un sapun din asta?? “
In timpul liber, gindirea lui Filiurin era destul de toropita. Ii veneau in minte, cine stie de ce, aceleasi intrebari: cit costa un obiect sau altul, cu cit se vinde el mai ieftin in strainatate si cit o cistiga interlocutorul lui. Doar cu domnisoarele punea ceva mai mult suflet si purta discutii pe teme tulburatoare: dragostea si gelozia. Dar conversatia cu domnisoarele o ducea numai pina pe inserat, cind sederea in doi se reducea la o tacere lirica.
Sapunul albastru ii dadu lui Filiurin ideea sa faca o baie. In seara aceea avea sa fie o petrecere intre prieteni, cu dans si concluzii organizatorice, adica cu bere si cu vodca.
Filiurin parasi piata si o lua spre baia Dvorianskie9. In drum, trecu pe acasa si-si lua un prosop si o manusa de lufa.
Pretul mediu la care se dadea o camera cu chirie in Pisceslav era de opt-noua ruble. Filiurin ii platea lui madam Bezliudnaia doar patru, intrucit madam preda canto si fioriturile scadeau drastic pretul camerei. Iar in momentul acela, dezvelindu-si dintii de aur, madam Bezliudnaia zbiera intr-o asemenea uitare de sine, incit Filiurin reusi sa se strecoare pe coridor, evitind explicatiile referitoare la chirie.
Filiurin nu-si mai platise de mult chiria. Stringea bani pentru un costum.
Iesi in viteza din casa, bucuros ca scutise de la proprietareasa cu dinti de aur patru ruble, ca in scurt timp avea sa poata lasa in cutia pentru reclamatii a baii o asertiune demna de atentie si ca, dupa ce avea sa isi dea jos jegul care implinea doua saptamini, se va duce la petrecere, unde il astepta o distractie nemaipomenita in compania colegilor de la sectia Amenajare.
Ultima raza de soare se asternu cit era de lata pe ceafa rasa a lui Filiurin.
Zeci de mii de oameni cu ceafa rasa si cu fata la fel de curata si ochi la fel de cenusii ca si Filiurin isi tirasc viata de zi cu zi, se duc corect sa faca baie, isi platesc corect cotizatia la sindicat si nu se duc la adunarile generale, se distreaza constiincios in compania colegilor de serviciu si isi fixeaza drept regula sa nu plateasca chiria; dar nu pe ei i-a ales soarta, nu lor le-a ingaduit istoria sa iasa in fata in vederea unor fapte mari si miraculoase.
Uluitor si firesc se intindea peste tara bolta cereasca. Miriade de sectii stralucitoare se intindeau ca o centura de stele dintr-un capat in altul, si inca si mai multe miriade de subsectii, sclipind ca o pulbere electrica, stateau precum Calea Lactee. Nebuloasele financiare lumineaza laptos si clipesc inselator, atragind priviri pline de speranta. Ca niste comete cu coada trec in goana pe cer comisiile. Si in nopti nelinistite de august cad stele – evident, scoase din schema. Unele dintre ele, meteori cazatori, neizbutind sa arda si sa se transforme in abur, ating pamintul desertaciunii si cad direct pe banca acuzatilor. Sint si stele care cutreiera cu cite o delegatie. Atrase ba de o organizatie astrala, ba de alta, ele umbla pe bolta cereasca pina pier in coada vreunei comete cu functii de control.
Mare e cerul instelat al aparatului de stat si larg este sortimentul de astri. Dar pentru marile preschimbari din orasul Pisceslav, soarta a ales cea mai mica si mai lipsita de stralucire steluta, a carei lumina nu a ajuns inca pina la pamint. L-a ales pe Egor Karlovici Filiurin, mandolinist si rau-platnic in viata, iar la slujba – modest registrator la Pisce-Go-Co.
Intrind la baie, Filiurin inca nu stia ca atunci cind va iesi de-acolo va fi cineva. De aceea, alegindu-si o canapeluta intr-un colt, Egor Karlovici incepu sa se dezbrace tacticos. Isi desfacu curelusa de pinza a semitolstovcii10, isi scoase vesnica cravata de gala cu o masinuta metalica, camasa cu piepti de pichet ripsat si pantalonii care zornaira ca un harnasament (Filiurin avea in buzunare o multime de fise metalice mici, pe care le baga in automate in loc de grivne11).
Dupa ce se dezbraca pina la piele, Filiurin isi mingiie indelung umerii si soldurile, pierzind caldura si uitindu-se cu dispret la alti dezbracati. Nu era nici un cunoscut. Aruncindu-si peste umar prosopul, Filiurin lua sapunul albastru al lui Babski si se duse sa se sapuneasca.
In acest timp, Babski, dupa ce facu o declaratie cu privire la patent si explica grabit multimii strinse la intrarea Gubsovnarhoz12-ului avantajele bicicletei din brad fata de cea din metal, o porni zdroncanind pe Bulevardul Calul lui Prjevalski13.
La acest ceas al amurgului, intre doua siruri de tei pe care praful ii facuse cenusii, iesisera deja la plimbare locuitorii Pisceslavului. Cetatenii, obisnuiti deja cu originalitatile inventatorului din orasul lor, petreceau biciclul cu priviri indiferente.
Intorcind in piata, Babski dadu peste un individ intr-o cazaca alba. Victima se clatina.
— A! Dumneavoastra erati, tovarase Lealin! zise impaciuitor Babski. Tocmai voiam sa trec astazi pe la dumneavoastra, la subsectia farmaceutica.
— Iar ati inventat ceva? bombani tovarasul Lealin, frecindu-si soldul molestat.
— Da, am inventat! Sapunul antipistrui “Pistrulin” de la Babski. Vi-l arat numaidecit. O sa ramina paf tot orasul, va rog sa va convingeti. Tineti putin biciclul.
Eliberindu-si miinile, inventatorul incepu sa se scotoceasca prin buzunare dupa “pistrulin”. Dar in nici unul dintre cele paisprezece buzunare ale costumului nu dadu de cutiuta de metal cu sapunul.
— Atunci, aduceti-mi-l miine la subsectie, zise pierzindu-si rabdarea Lealin, si punem problema la punct acolo.
— Dati-mi voie, dati-mi voie, dar unde se putea viri? incepu sa se agite Babski. Dati-mi voie, pai unde-am mai fost? Trebuie ca l-am lasat la Gubsovnarhoz. Asteptati aici! Ma intorc intr-o clipa!
Si Babski, facindu-si vint cu piciorul de linga seful sub-sectiei farmaceutice, o lua inapoi pe Bulevardul Calul lui Prjevalski.
In vreme ce Babski tragea de usile inchise ale GSNH, iar dupa aceea, suparat de pierderea “pistrulinului”, cutreiera tot orasul facindu-l sa bubuie cu zdroncaneala lui, Filiurin se sapunea.
Se stropea cu apa fierbinte din ligheanul pe care trebuise sa il astepte destul de mult, stringea ochii si se sapunea din belsug. “Pistrulinul” lui Babski degaja un miros neastimparat, de terebentina.
“Sapun medicinal, se gindi multumit Filiurin fara sa deschida ochii si plescaind de desfatare, trebuie sa coste pe putin patruzeci de copeici. “
Filiurin simti ca trupul ii devenea usor. Era o senzatie placuta, iar mintea ii deveni usor confuza. Isi imagina ceva, asa, foarte frumos, ceva de genul unei calatorii in jurul lumii cu o jumatate de poltinik14. Si Filiurin avu senzatia ca dispare dizolvindu-se in caldura baii.
Si, ciudat lucru, sectoristului Adamov, care se sapunea nu departe de el si tocmai isi sapunise capul cu sapunul intregii familii, i se paru ca vede cum dispare capul lui Filiurin, pe care il stia de pe la sectia de militie, si ca se spala doar corpul.
Adamov incepu sa-si clateasca la repezeala ochii lipiti cu clabuc si, cind termina cu clatitul, in coltul unde abia statuse Filiurin nu mai era nimeni. Erau doar niste buclisoare cetoase de abur care serpuiau, iar pe pardoseala inclinata se balanganea greoi ligheanul.
Militianul Adamov fu atit de uluit de cele petrecute, incit vru sa scoata fluierul si sa cheme portarii in ajutor. Dar fluierul ramasese impreuna cu tot harnasamentul uniformei in vestiar. Iar intre timp se fofilau spre ligheanul ramas liber alti indivizi goi. Dupa ce chibzui o clipa, Adamov inhata primul ligheanul si se lasa in voia urmatoarelor desfatari pe care le oferea baia. De Filiurin uitase instantaneu.
Intre timp, Filiurin, cu ochii inca inchisi, se apropie de robinet si, luind apa rece in causul palmelor, se spala pe fata. Ceea ce vazu, ori mai degraba ceea ce nu vazu (si nu vazu multe: nici miinile, nici picioarele, nici burta, nici umerii sai), il lasa cu gura cascata. Ingrozit, se repezi sub dus. Simtea cum se duce de pe el sapunul sub ploicica fierbinte, dar corpul continua sa nu fie.
O spaima teribila il impinse pe Filiurin la vestiar. Dintr-un salt, ajunse la oglinda. Nu se vazu. Nu era. Nu se reflecta in oglinda, desi statea in fata ei si chiar isi intinsese o mina in directia ei.
Dar Filiurin nu apuca sa cugete la situatia lui disperata. In cimpul oglinzii se reflectara doua siluete dubioase. Intrasera in vestiar din hol si, nevazind pe nimeni acolo, inhatara cel mai apropiat maldar de haine si o stersera la iuteala.
– Stai! incepu sa strige Filiurin auzind bine stiutul zgomot al pantalonilor lui.
Vocea ii era cea dinainte, filiurinica.
Furios, porni in goana pe urmele jefuitorilor. Hotii o luasera spre ulicioarele intunecoase ale Orasului Nou. Registratorul invizibil o lua la fuga cit il tineau picioarele dupa ei.
Se petrecea ceva sinistru si de necrezut. Un tinar de douazeci si sase de ani, salariat corect si care se distingea printr-o sanatate de invidiat, isi pierduse dintr-odata tot ce avea: semi-tolstovka, cravata de gala si trupul. Ramasese doar ceva care, pina atunci, nu-i facuse deloc trebuinta lui Filiurin. Ramasese sufletul.
Iar orasul, care nu banuia inca nimic, isi traia viata obisnuita. In linistea noptii razbateau sunetele stridente ale uverturii la opera Carmen, pe care o interpreta la clubul lucratorilor din transporturile pe apa o orchestra velicorusa compusa din saptesprezece domre15.
NOTE
1 Cuvintul baran inseamna berbec, dar baran se spune si unui om prostanac sau capos. Numele de Baranov provine de la una dintre acceptiile din slava veche ale aceluiasi cuvint, si anume aceea de cap al familiei, avind semnificatia de descendent al acestuia. Baranciksi Barasek sint diminutive (mielut, miel).
2 Noua politica economica (novaia economiceskaia politika).
3 Piscea – hrana, mincare; slava – slava, glorie.
4 Pud, unitate de masura pentru greutati (1 pud = 16,38 kg).
5 K.A. Timireazev (1843-1920) – botanist rus, autorul unor lucrari de fiziologie a plantelor, popularizator al stiintei si al teoriei evolutioniste.
6 Piata catedralei.
7 Gospodaria comunala a Pisceslavului.
8 Bezliudnii – nepopulat, putin frecventat.
9 Dvorianskii – nobil.
10 Tolstovka – camata a la Tolstoi.
11 Monede de zece copeici.
12 Consiliul Districtual al Economiei Nationale.
13 N.M. Prjevalski (1839-1888) – explorator rus.
14 Poltinik – cincizeci de copeici.
15 Instrument popular rusesc cu coarde, la care se cinta prin ciupire.
Galerie foto
