Ma bintuie presimtirea ca n-o sa ajung niciodata lebada alba cu asa un corp. Brusc am o straluminatura: sint sigura ca n-o sa fiu nici macar lebedele mici cu poreclele Chisti, Pispi, Andibandi atirnate ca niste tinichele de mine. Ies din sufrageria transformata in sala de balet cu coada intre picioare, abia nimerind treptele si infrinindu-ma cu greu sa nu izbucnesc in plins. O iau pe mama de mina si birii resemnata hai la palat. Ne oprim cu tramvaiul 1 in fata Sfatului Popular, la Palatul Pionierilor. Urcam la etaj si ajungem pe un palier cu trei usi. Pe fiecare e cite o bucata de carton scrisa cu creion chimic: balet, gimnastica, dansuri populare. O deschid pe prima. Vreo zece fete cu fustite, maieuri si cipici albi stau aplecate ca niste lebede moarte peste piciorul drept intins in spagat pe-o bara de la linga peretele din oglinzi. Trintesc repede usa. O deschid pe a doua. Vreo douazeci de fete in chiloti, maieuri si cipici albi tocmai fac icnind podul si-si scot capul printre picioare. Trintesc repede usa. O deschid pe a treia. Vreo zece perechi de fete si baieti danseaza chiuind de mama focului polca. Baietii au pantaloni negri, camasi albe si un fel de cravata scurta la git, iar fetele poarta o mindrete de fuste lungi, infoiate, in toate culorile bomboanelor de matase. Stau ca traznita de vraja in prag, in timp ce mama ma impinge usor de la spate. Atunci instructoarea lasa jos acordeonul, zice pauza, iar copiii abia se pot opri, gifiind si rizind. Ea se apropie de mine, imi pune o mina pe umar si-mi spune aici sint dansurile popoarelor, iti place? Dau din cap pina aproape mi-l smulg. Vrei sa-ti caut o pereche? Iar dau din cap semn ca da, pina ametesc. Atunci hai. Ma ia de mina, ma duce intr-o camaruta unde miroase a tenisi, imi da un jupon lung, scrobit, o fusta albastru deschis din saten, un sort mic negru, un sal tot negru, cu franjuri, o pereche de cipici albi si ma asaza in rind, pereche cu un baiat clapaug. Isi pune acordeonul, polca salta pe clape, iar eu topai fericita alaturi de clapaug, cu gura pina la urechi, in linie dreapta si-n cerc pina ni se taie la toti rasuflarea. Nici nu bag de seama ca mama a plecat. Ma intorc singura acasa cu tramvaiul 6 si, cu toate ca-i deja seara, nu mi-e frica. De la coltul strazii pina la poarta vin in pas saltaret de polca, lalaind in gura mare o-di-ri-di o-di-ri-di-di-na o-di-ri-di-din-na u-ha, fara sa-mi pese de foxterierul negru al fratilor Galambos care ma latra in draci.
2. Stau cu fata la o oglinda prinsa in suruburi printre rafturi, cu ochii in lacrimi. Am vreo 50 de ani si sint pulbere. Scena se petrece la New York, in East Village, intr-un magazin vintage, unde Oana tocmai ajuta doua doamne in virsta, elegante, sa-si potriveasca palariile cu boruri mari, apoi trece la un cuplu de nemti, ii sfatuieste sa aleaga ceva din anii ’40, iar celor doi flacai roscovani le infunda pe scafirlii cite un borsalino si-mi arunca pe furis o privire prin oglinda. In zori eu ma intorc acasa, in Romania, iar ea mai ramine doi ani, sa-si termine scoala. Ma gindesc ca praful s-a ales de noi, ca n-o s-o mai vad cine stie cita vreme, ca s-a schimbat, ca munceste pe brinci. O vad ca ma vede si o aud cum zice caman mam ciar ap. Abia pricep si-ntreb hmi? cu-o disperare de parca-ar fi sfirsitul lumii, pina vine in spatele meu, ma prinde in brate si chicoteste hai mami coada sus. Nu-mi vine sa rid deloc. Atunci imi alege un chipiu rosu, mi-l indeasa pe cap si fuge sa intimpine patru grasalane tinere si tuciurii imbracate in culori tipatoare. Ele incearca palarii de soare, sepci, bonete, caschete, basti, in timp ce prin boxe incepe sa duduie Bruce Springsteen, cu I’m on Fire. Ma uit in oglinda si ma umfla risul de cum pot s-arat. Dau ochii roata sa nu se caste cineva la mine si le vad pe cele patru cum prind sa se bitiie in ritmul muzicii, o vad pe Oana cum le tine isonul, ii vad pe nemti cum topaie si chiuie lung, le vad pe cele doua doamne cum tropaie usurel, ii vad pe baietii cu borsalino cum se dezlantuie, ma vad cum imi dau chipiul pe ceafa, cum bat din palme si ma misc in ritm, cum deodata ma ia un fel de bucurie nebuneasca si incep sa treier prin magazin in pas de dans, printre rafturi, pe linga vitrina, oglinda si pult, alaturi de ceilalti, abia atingindu-ne, ca-n transa, ca printr-o ceata, ca printre lacrimi, ca-ntr-un tablou impresionist, ca-n Umbrelele din Cherbourg, ca in vis.