Dintre cele inscrise in enciclopediile teatrului contemporan la capitolul avangarda, La MaMa e singurul care mai functioneaza. Secretul longevitatii sale e, probabil, desavirsirea lucrurilor facute cu pasiune. Cind, in 2006, am intilnit-o pe Ellen Stewart, fondatoarea La MaMa, m-au frapat simplitatea si caracterul ei deschis. Jurnalistul din mine incerca insistent sa afle direct de la sursa care e secretul reusitei intr-un sistem structural concurential, cu o dinamica adesea ametitoare. Fara sa-si consulte agenda, fara indoiala foarte plina, Ellen Stewart m-a primit ca pe o veche prietena, mi-a raspuns la intrebari, sintetizind fara ezitari: “Sa crezi in ceea ce faci!”. “Teatrul ca intilnire” a fost politica ei estetica, proiectul care a creat o platforma pentru cei indrazneti. A promovat texte militante, autori de teatru care nu puteau ajunge la rampa, artisti nonconformisti in care nimeni altcineva nu credea. La MaMa a fost de multe ori primul teatru care a facut asta sau asta, asumindu-si riscuri, inovind.
Daca vrei sa ajungi la Teatrul La MaMa, trebuie sa cobori spre sudul Broadway-ului, artera care sectioneaza Manhattan-ul, spre strada 4. La numarul 74 A, o cladire cu patru etaje se evidentiaza gratie culorii ei, rosu, bustului si citorva stucaturi albe, de la etajele superioare. Firma e discreta, cu un inscris de mina: La MaMa E.T.C. (Experimental Theatre Club). In acest building cumparat de Ellen Stewart in 1969, gratie unei stipendii acordate de Fundatia Ford, s-au scris cele mai importante pagini ale avangardei mondiale de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. La MaMa e creatia lui Ellen Stewart. L-a infiintat in 1961 si s-a luptat cu incapatinare sa aiba continuitate si sa fie o rampa de lansare pentru artistii care nu-si gaseau locul in alta parte. Deschizindu-le usa acestor “marginali”, printre care s-au numarat dramaturgii Sam Shepard, Jean Claude van Italie, Tom O’Horgan, Lanford Wilson, actorii Harvey Keitel, Billy Cristal, Danny de Vito, Al Pacino, Robert de Niro, Bette Midler, Diane Lane, regizorii Jerzy Grotowsky, Tadeusz Kantor, Peter Brook, Joseph Chaikin, Richard Foreman, Andrei Serban, coregrafii Meredith Monk, Kazuo Ono, compozitorul Philip Glass, Ellen Stewart a schimbat pentru totdeauna arta scenica a ultimei jumatati de secol.
Asumindu-si riscurile experimentului, ale provocarii artistice. La data deschiderii, teatrul era o cafenea cu numai noua mese, inchiriata cu 55 de dolari (copia chitantei de la plata primei chirii se regaseste si acum, emblematic, pe coperta programelor de sala). Era vremea cind Broadway-ul pretuia atit de mult comercialul, incit indrazneala si innoirea artistica trebuiau sa-si gaseasca loc pe strazile laterale ale marelui bulevard, in sectiunea “off-off Broadway”. La MaMa are acum patru cladiri, trei la New York, cu sali de spectacole, cluburi, spatii de repetitii, arhiva, galerie, si unul in Italia, linga Spoleto, unde vara se desfasoara La MaMa International Symposium for Directors. Convingerea celei ce a fondat “La MaMa E.T.C.” este ca arta teatrala are nevoie de “continuitate, un public caruia sa i se prezinte, care s-o evalueze si de sprijin financiar”.
Block party in memoria fondatoarei La MaMa
Pina in ultimul moment al vietii ei, ianuarie 2010, Ellen deschidea personal fiecare reprezentatie sunind dintr-un clopotel, precizind ca La MaMa era dedicat “teatrului, cu toate aspectele sale”, pentru a crea frumusete in scena. Recunostea intuitiv talentul, avea acest har, apoi le oferea spatiu de manifestare celor in care vedea dincolo de aparente. Nu avea studii de specialitate, dar vorbea mereu despre beeps-urile pe care anumite texte si artisti i le declansau. Avea un simt teatral instinctiv, pe care nici o academie nu il poate forma. In memoria ei si pentru sublinierea semicentenarului, echipa La MaMa a organizat o block party, foarte deschis, pozitiv: un program lejer sustinut de companii acum celebre, care au debutat aici; tururi ghidate, inclusiv in arhiva publica si cea personala a lui Ellen Stewart; oficialii newyorkezi au denumit strada Ellen Stewart Way, momentul anuntului fiind acompaniat de clopotele tuturor bisericilor din zona, indiferent de religie, care au batut la unison, amplificind sunetul clopotelului ei in aceasta parte a metropolei.