Nu pot sa dau glas tuturor ecourilor stirnite de bunicuta calareata. De la plasa luata de Adrian Otoiu, care a crezut ca totul e pe bune (WOW! Grozava esti! Aia pe mototiclu e prin SUA, nu? Imi arata a Arizona/New Mexico, Nevada/Colorado… Iar in cea cu calul te documentai despre amazoane, da?), la incurajarile Oanei, fiica-mea din Canada (Mamaloi, esti tare de tot, sint mindra de tine! ), pina la resemnarea de martir a mamei (Doamne, ce mi-i dat sa traiesc la batrinete! ). Cei mai multi au apreciat fotosopul si talentul artistului Camil, dar si-au strecurat ca un ghimpe banuiala ca as sti sa iau un viraj pe doua roti sau sa trapuiesc prin manej. Un prieten mi-a scris de la mari departari: “Te-ai prostit di tat – pe cai, pe motociclete… in curind te vad in “Playboy”. Atentie: cu inaintarea in virsta isi pierde omul mintea. Adevarul e ca nu-ti sta rau totusi”. Iar pe cel mai bun prieten l-a umflat risul, dupa care a adaugat serios ca vrea sa vada cartea, nu prostelile astea.
Adevarul gol-golut e ca n-as fi inteles nimic din tot ce pritocesc la amazoane, daca nu as fi incalecat de-adevaratelea. Sigur ca la inceput am tremurat de frica, desi antrenorul o tinea pe Lara de dirlogi, iar ea era nu doar batriioara, ci si dresata bine. Dar ce-am simtit acolo sus, in sa, cind am luat-o la pas si apoi intr-un trap usor, nu cred ca se poate compara cu nimic din ce-am trait pina atunci. Desi capitolul despre caii si cavalcadele amazoanelor era gata scris in cartea la care tot trudesc, nu m-am lasat pina nu am adaugat citeva fraze de admiratie si extaz in fata acestei nobile indeletniciri ecvestre. M-au inspirat vreo zece poeti romani, de la Bolintineanu si Alecsandri, la Sasa Pana.
Va prezint un potpuriu de secol XX, care incepe cu Ion Barbu. “Si iat-o, inspumata, salbateca splendoare,/ O, nesfirsita hoarda si hohotul sonor!/ Un viu puhoi coboara colinele Heladei,/ Un clocot peste care strident, strabatator,/ Vibreaza-nfricosata chemare a Menadei!” (Dionisiaca). Apoi Stephan Roll: “Amazoana cu calul de opal ingenuncheaza in amintire deci” (Mina din crin). Apoi Ilarie Voronca: “Amazoana peste preerii in vis,/ Las gindul rasturnat in oglinzi,/ Zgomotele descresc ca pretul cerealelor,/ Surisul tau isi face loc in dimineata de Marte” (Almanah). Si Sasa Pana, cu Alfabet, subintitulat roman: “Care atlet mai adulmeca vreo aluzie algida intr-o acolada de atitudini alternative de ieri si de azi. Din adapostul ademenitor, o amazoana ambigua si mononenica arbitreaza in amfiteatrul anafrodisiacelor o cavalcada de amfore acustice”.
Nu stiu de ce nu-l pot insa uita si pace pe Bolintineanu, cu amazoanele lui, macedonele din Cavaia, innegrind ca niste nori cerul: “Tropota, bubuie plaiul Candavii,/ Linga Cavaia,/ Caii se spumega, pui ai Moravii/ Rarind bataia./ Iata-i, aluneca! Umbra pamintului/ Nu ii soseste./ Comoara lor flutura pe-aripa vintului/ Nara lor creste./ Ei port femeile, dalbe ca zorile/ Cele de vara./ Briul cu armele luce ca florile/De primavara”.