Singularitatea scriitorului in cauza vine dintr-o curioasa suprapunere a vietii cu scriitura. Am putea spune, fara a gresi neaparat, ca, in cazul lui Bukowski, stravechea butada “artistul e opera si opera e artistul” constituie o realitate concreta, lipsita de umbra oricarei metaforizari. El si-a scris, pur si simplu, existenta, in aceeasi masura in care, creatia sa (indeosebi epica) i-a trait viata. Nici la Henry Miller nu cred sa gasim o mai puternica simbioza intre text si sine. Se pare ca unica ratiune de fiintare a autorului a fost scrisul, unde s-a regasit mereu, creionindu-si – adesea cu detalii dezarmante – biografia. In afara paginii cu semne, nu a avut abilitatea comunicarii, raminind, ca individ, periferic si inadaptat, alienat (desigur, in sens superior), “anesteziat” permanent cu alcool si “imblinzit” de erotism. Tribulatiile sale prelungesc, intr-un mod straniu, tipologia rebela a eroului lui Salinger, din spatiul semiotic al literaturii, in universul material al istoriei. Valoarea operei epice vine, la Bukowski, indiscutabil, din fascinanta derulare a biografiei pe care cea dintii o reflecta asemenea oglinzii purtate de-a lungul unui drum (in termenii lui Stendhal). De aceea, mi-ar fi greu sa sustin (si, cred, orice critic sau lector decent de literatura ar face-o cu retinere) ca asistam la un proces (clasic) de “translatie” simbolica a realului in fictional. Vorbim aici, mai curind, despre o forma neobisnuita de coexistenta intre cele doua, de imbinare a lor pina la indistinct.
O trecere rapida prin viata lui Bukowski
Pentru intelegerea exacta a sensului acestui tip de interactiune dintre “opera” si “biografie”, devine absolut necesara o trecere rapida prin viata lui Charles Bukowski. Nascut in Germania, unde a si copilarit un timp scurt, din tata polonez (cu paternitate biologica insa incerta, contestata, la maturitate, de prozator care preciza frecvent faptul ca parintii sai s-au casatorit cu doar o luna inaintea nasterii lui!) si mama nemtoaica, Heinrich Karl Bukowski (transformat in Henry “Hank” Charles Bukowski) emigreaza, alaturi de familie, in Statele Unite, la Los Angeles (orasul derularii naratiunilor de mai tirziu). Creste intr-o familie disfunctionala (descrisa, cu lux de amanunte, in romane) si pe un fundal socio-economic nefast (Marele Crah). Duritatea excesiva a tatalui (dublata de o pasivitate nefireasca a mamei) marcheaza copilaria scriitorului care se descopera, treptat, un ins fara vocatia alteritatii (are, de altfel, o perspectiva cinic-sarcastica asupra celorlalti, preferind izolarea taciturna si austeritatea comportamentala). Pater familias il da afara din casa la o virsta timpurie (pentru ca ii descopera incercarile literare si realizeaza ca nu va avea niciodata o cariera inginereasca, asa cum si-ar fi dorit el!), prilej pentru tinarul Bukowski de a patrunde in lumea sordida a alcoolicilor si marginalilor societatii.
In 1944, va fi arestat, sub banuiala sustragerii de la serviciul militar (in vreme de razboi!), dar, dupa saptesprezece zile, este eliberat, intrucit comisia medicala il declara “inapt”. Continua sa bea si sa scrie, vietuind, solitar, in subteranele lumii “normale”. Cumva simbolic, primele texte (poeme, povestiri ori editoriale) ii sint publicate in presa underground a LA-ului. Traieste acum marea dragoste a existentei lui, cu Jane Cooney Baker (o vaduva alcoolica, mai batrina cu unsprezece ani decit el), a carei moarte timpurie ii provoaca nevindecabile traume psihice ulterioare). In sfirsit, va fi descoperit de Editura Black Sparrow, care-i editeaza majoritatea volumelor, impunindu-l ca scriitor national. Va colabora apoi, in postura de scenarist, si cu producatorii de la Hollywood. Bukowski moare, la virsta de 74 de ani, de leucemie.
Memorialistica pura sau literatura genuina
Cele sase romane lasate de scriitor reconstruiesc, precum un puzzle, acest destin salingerian, facind extrem de dificila distinctia intre memorialistica pura si literatura genuina. Oricum, chiar in varianta melanjului perfect de viata si text, ele proiecteaza, intr-o maniera socant-autentica, psihologia eroului revoltat in decorul unei societati terorizate de spectrul destramarii, articulind totodata imaginea, in continua metamorfoza, a Americii veacului trecut. Volumele (traduse in limba romana, aproape in totalitate, la Polirom, in ultimii opt ani) – Post Office (1971)/Posta (2004), Factotum (1975)/Factotum (2004), Women (1978)/Femei (2003), Ham on Rye (1982)/Sunca pe piine (2011), Hollywood/Hollywood (1989) si Pulp (1994)/De duzina (2003) – aduc pe scena, ca protagonist (cu o singura exceptie – De duzina, roman in care eroul apare doar in rol secundar!), pe Henry “Hank” Chinaski, un alter ego al lui Charles Bukowski, cu functionalitatea “dublului” (s-ar spune, la o privire atenta!) din cultura romantica. Naratiunile nu reconstituie biografia autorului cronologic, ci, cum sesizam deja, din segmente revelatoare, similare pieselor unui model fragmentat.
Primul roman, spre exemplu, Posta, il surprinde pe Henry in anii maturitatii (intre 1952 si 1969), lucrind (ca hamal mai intii, apoi ca functionar) in interiorul serviciului postal american (acesta este angajamentul social pe care, intr-adevar, cu intreruperi, Bukowski l-a avut o perioada mai indelungata – peste un deceniu –, sustinindu-se material, cu ajutorul lui, pentru a putea scrie!). Chinaski suporta greu, de-a lungul epicului, rutina muncii alienante a biroului functionaresc, refugiindu-se in alcool si relatii erotice pasagere. Personajul rezista, prin sarcasm si cinism ireductibil, sub presiunea unui sistem mutilant intelectual si sufleteste, ce ar putea declansa, ultimativ, delabrarea individului (angrenat mortal in miscarea sa inexpugnabila). Iminenta lui sucombare e atenuata numai de Betty (constructia fictionalizata a lui Jane Cooney Baker, iubirea vietii lui Bukowski), singura capabila sa dea sens lumii unui sociopat postmodern.
Factotum, cartea urmatoare a ciclului “Henry Chinaski”, se intoarce in timp, explorind intervale din tineretea protagonistului, din anii ‘40-’50, dupa respingerea medicala de la serviciul militar (pe care personajul, simpatizant de altfel al germanilor, nu atit prin descendenta, cit prin natura sa rebela, il considera absurd si irelevant in raport cu ideea “dragostei de tara” – pentru el, o notiune goala si stupida!). Alienarea si inadaptabilitatea ajung acum pretexte pentru o investigatie mai amanuntita a Los Angeles-ului sordid si morbid, un oras putin cunoscut elitelor financiare ale locului sau micilor burghezi americani. Chinaski nu reuseste sa comunice cu nimeni (in paralel, scrie enorm, in ciuda refuzului constant al editorilor de a-l publica), “retragindu-se” in bautura si intersectii pasagere cu “sufletele pierdute” feminine, de felul lui Jan (o prietena de care se ataseaza in atmosfera halucinanta a unui bar). Femei face un alt salt temporal, oprindu-se in viitor, cind Chinaski a dobindit, aproape nesperat, statutul de scriitor publicat si se bucura de o anumita popularitate. Romanul surprinde mai ales relatiile sentimental-sexuale ale protagonistului, incercind sa reactualizeze inadaptarea tineretii intr-un cadru narativ si psihologic nou.
Hollywood continua relatarea anilor de glorie ai eroului-autor, insistind pe contractul de scenarist pe care Chinaski-Bukowski l-a avut cu producatori din cinematografie (sugerati, in text, de Jon Pinchot: el il va contacta pe neobositul “Hank” pentru colaborare). Romanul nu eludeaza dezamagirile cauzate scriitorului de universul vorace al Hollywood-ului, privit cu binecunoscutul cinism al naratorului. In fine, De duzina, ultimul volum de proza scris de Bukowski (publicat la citeva luni dupa moartea sa!), il plaseaza pe Henry Chinaski in plan secund (protagonist este detectivul Nicky Belane – angajat de o femeie misterioasa, Lady Death/Doamna Moarte, pentru a-l gasi pe scriitorul clasic francez Celine, “scapat”, aparent, din tentaculele ei fatale!). Romanul e o parodie (de un sarcasm violent) la adresa literaturii “de duzina”, stilul care l-a consacrat pe Chinaski anterior fiind si aici prezent, chiar in absenta partiala a eroului.
Sunca pe piine, piesa de rezistenta a periplului biografico-fictional
Romanul de mijloc (cronologic vorbind: a aparut in 1982!), Sunca pe piine (tiparit recent la Polirom), constituie piesa de rezistenta a acestui periplu biografico-fictional, configurind, cel mai convingator, profilul moral al unui Holden Caulfield american, iesit din literatura si intrat in realitatea imediata. Povestea e plasata la inceputul vietii lui Chinaski, surprinzind copilaria marcata de brutalitati (in special, din partea tatalui) si adolescenta sa insingurata si trista. Marginalizat de familie (tatal se intreaba mereu cum poate avea un fiu asa de “nevolnic”, iar mama sufera de o pasivitate cu iz nevrotic in fata sotului), de sistem (copilul se confrunta adesea cu colegii hartuitori) si de aspectul fizic (Henry are, ca adolescent, o acnee/furunculoza handicapanta – care il si scoate, la propriu, din circuitul social: urmeaza un tratament agresiv in spital, lipsind de la scoala vreme de un semestru!), protagonistul vrea sa devina “un dur”, complet insensibil adica la emotiile firesti ale umanitatii. Se viseaza vidat sufleteste, intr-o lume care nu-l accepta din start (provocindu-i numai durere), iar visul “nebun” capata contur treptat, pe masura ce Chinaski cunoaste alcoolul, violenta si sexul. Cu putine exceptii (pe care adolescentul le recepteaza drept “anomalii”), toti il resping. Pina si propria bunica vine cu un crucifix in camera lui si il loveste peste bubele de pe spate, incercind astfel sa-l “exorcizeze”.
Diformitatea pielii il determina sa se compare cu “monstrii” din literatura (citeste si scrie in secret!). Se priveste in oglinda si se banuieste “o ramificatie” moderna a lui Frankenstein ori Gregor Sausa. Trimiterile lui Bukowski la De veghe in lanul de secara (redactat de Salinger cu trei decenii mai devreme!) nu sint doar tipologice, ci si tehnice. Titlul englezesc (Ham on Rye) pare un “ecou” al prototipului (The Catcher in the Rye), desi unii comentatori au vorbit despre frecventa cuvintului rye/secara, in opera lui Bukowski, ca aluzie stilistica la pasiunea autorului pentru rye whiskey!). Ca si Caulfield, Chinaski trece printr-o maturizare brutala, invatind timpuriu ca supravietuirea nu reprezinta o chestiune de morala, ci una de exercitiu reptilian. Dincolo de aceasta axioma esentiala a vietii, banuieste el (pina la un punct, justificat!), nu avem decit filosofii sterile, biete “viclenii ale ratiunii”, cum le-ar fi numit Kojeve.
Charles Bukowski, Sunca pe piine, traducere din limba engleza de Cristina Ilie,
colectia “Biblioteca Polirom. Proza XX”, Editura Polirom, 2011