Subiectele alese sint dintre cele mai diverse: meditatii asupra imbatrinirii si asupra mortii, trimiteri la operele lui Dostoievski, Sartre, Jung, Freud, Nietzsche, Oscar Wilde, Nabokov, Noica, reflectii despre destinul nostru ca popor, in care il citeaza deseori pe Cioran. Doar citeva dintre titlurile din Apropieri, care incita la lectura: “Apocalipsa ratata”, “Vointa de putere si ura”, “Indecizia ca autenticitate”, “Disperarea Ecleziastului”, “Exiluri si regate”, “Lectura si suicid”, “Si totusi Nietzsche a plins”, “Umanitati cu repetitie”, “Ce nu trebuie sa gindesti fata in fata cu o femeie” etc.
“Eseuri in libertate”
Iata cum isi incepe Ion Vianu volumul dedicat apropierilor: “Una dintre dogmele tineretii mele studioase, repetata de generatii de profesori, a fost ca incepi sa imbatrinesti de cind existi. Te nasti, ni se explica, cu un numar de celule nervoase. Ele incep sa se distruga chiar din momentul venirii tale pe lume. Viata nu e decit o lunga decadere. Dogmele imbatrinesc, citeodata mai repede decit oamenii…”. Pina sa imbatrinim cu adevarat, scrie Vianu, ne simtim de o mie de ori imbatrinind. Intro-ul despre batrinete continua cu mirajul tineretii vesnice, ca apoi sa plonjeze in realitate, unde oamenii mor tineri fiindca nu mai au bani sa-si cumpere medicamente.
Urmeaza apoi un comentariu interesant la celebra fraza a lui Dostoievski “frumusetea va mintui lumea”, pe care Ipolit Terentiev o rosteste la betie in Idiotul. Fraza ii este atribuita, tot de catre Ipolit, printului Miskin. Nu stim insa daca Miskin a rostit-o vreodata. Frumusetea, scrie Vianu, “nu apare deci numai in figura sublim-hieratica a lui Cristos, in stralucirea atotputintei si atotiertarii, dar, printr-un fel de antifraza, si in caricatura clovneasca, in disperarea ridicola a celui care rateaza sistematic ceea ce vrea sa intreprinda, clovnul”. Comentariul despre relatia dintre frumos si mintuire la Dostoievski continua pe treizeci de pagini si incheie prima parte a cartii, cu mesajul ca indiferent de semnificatia pe care o acordam frumusetii, straduinta omului de a o realiza ne trimite la vointa de a merge tot mai sus, vointa de autodepasire.
“Psihanaliticele”
Un loc important in volumul Apropieri il ocupa vointa de putere, analizata din mai multe perspective. “Psihanaliticele” incep cu o meditatie asupra puterii medicale si semnificatia sa: Vianu considera ca dintre toate puterile care sint exercitate in plan social, puterea medicala este singura care nu doreste stabilirea unei puteri mai mari asupra celuilalt. Privita din perspectiva nietzscheana a puterii, vointa medicala este un paradox. Ion Vianu aduce in discutie si vointa de a ingriji, fara de care medicii nu ar putea fi medici. Mai mult decit atit, aceasta vointa de a ingriji devine la un moment dat vocatie.
“Portrete interioare”
Ultima parte a cartii este o suma de “portrete interioare”, de la Beckett la Lars von Trier, trecind prin Ecleziast. Sint analize ale unor opere literare sau nonliterare, ginduri si idei despre lumea contemporana si metamorfozele sale. Vianu face referire la o serie de personalitati care au marcat istoria culturii: scriitori, filosofi, muzicieni, pictori etc. Demersul acestei carti este de fapt acela de “a sesiza proximitati acolo unde nu exista decit departari”: “Fie ca incerc sa renunt la iluzii pe care mi le-am facut despre mersul lumii, fie ca citesc, recitesc sau privesc opere literare, filmice, imaginea mintala care mi se impune este zoom-ul, apropierea”.
Ion Vianu, Apropieri, colectia “Ego-Grafii”,
Editura Polirom, 2011, 24.95 lei
Galerie foto
