Ce ai putea sa mai spui despre acest Cetatean Kane care sa nu fi fost spus, disecat, analizat etc. in aceste sapte decenii trecute de la premiera? Doar sa te intrebi, poate, de ce fascineaza inca acest film, regasit permanent pe primul loc in topurile celor mai bune productii cinematografice din toate timpurile. De ce Kane este atit de greu de dat jos de pe piedestal? Greu de raspuns, iar argumentele pro sint insirate articol dupa articol, eseu dupa eseu, carte dupa carte, de 70 de ani incoace: un scenariu sclipitor si inovator, regizorul, actorii, imaginea, muzica, sunetul, machiajul etc. Fara a uita efectele speciale, omniprezente, realizate cu tehnologiile epocii si mult mai numeroase decit cele din primul Razboiul stelelor. In total, 70 de ani in care cinefili, critici si cineasti au incercat sa descifreze si sa explice enigmatica fascinatie a lui “Rosebud”…
La fel, impresionant este ca acest film este pelicula de debut a unui regizor de numai 26 de ani, venit din lumea radioului, un cineast care a reusit sa realizeze o capodopera in deplina libertate intr-un sistem atit de restrictiv cum este cel al marilor studiouri americane. Cetateanul Kane ramine si astazi un film al superlativelor, responsabil, asa cum spunea cindva Francois Truffaut, de multe cariere cinematografice.
“Probabil ca Orson Welles, in 1939, simtea ca trebuie sa realizeze nu numai un film bun, ci acel Film care sa rezume 40 de ani de cinema, sa contrazica tot ceea ce se facuse pina atunci, un film care sa fie in acelasi timp si un bilant si un program, o declaratie de razboi cinema-ului traditional si o declaratie de dragoste fata de arta cinematografica”, scria Truffaut in prefata unei carti dedicate lui Welles, scoasa de prestigioasa revista “Cahiers du cinema”.
Hearst vs. Welles
Se zice ca marile studiouri nu l-au iertat pe Welles pentru acest debut fulminant realizat in plina independenta si Kane a daunat suficient de mult carierei sale ulterioare. Nu trebuie uitat ca, la lansare, in ciuda aprecierii criticilor, filmul a fost un insucces financiar si abia la reluarea pe marile ecrane, la inceputul anilor ‘50, si-a cistigat banii. Mare parte din aceasta primire proasta, baneste vorbind, se datoreaza urii pe care “mogulul de presa” William Randolph Hearst i-o purta lui Welles, convins ca acesta incercase sa ii realizeze un portret cinematografic prea putin favorabil. Ziarele controlate de Hearst n-au publicat nici un cuvint despre film pina prin anii ‘70, patronii de cinematografe, temindu-se de acesta, nu voiau sa il proiecteze.
De asemenea, tot minia lui Hearst pare sa fi inspaimintat pe votantii Oscarurilor din 1941 care au refuzat Cetateanului Kane premiile la care cele noua nominalizari il recomandau, in afara de cel pentru scenariu original (pentru Herman Mankiewicz si Welles). E de notorietate faptul ca anuntul fiecarei nominalizari a fost intimpinat cu huiduieli din partea publicului.
Ironia sortii face ca Cetateanul Kane sa nu fie, de fapt, un portret al lui Hearst. Povestea a fost stirnita de una dintre birfitoarele celebre din epoca ale Hollywood-ului, Louella Parsons, care i-ar fi bagat aceasta idee in cap nervosului magnat. Inversunarea cu care Hearst a urmarit filmul a facut ca, in timp, numele sau sa fie amintit astazi aproape automat cind vine vorba de Orson Welles si Cetateanul Kane. Si aceasta este o poveste care poate umple tomuri intregi si a carei morala ar trebui sa fie relevanta si astazi pentru toti magnatii media, de la Rupert Murdoch la “mogulii de presa” din Romania care, probabil, ar trebui sa mediteze mai mult la intelesul lui “Rosebud”.
“Rosebud”, cel mai mare secret din istoria cinema-ului
Toate aceste povesti, precum si multe altele sint incluse in suplimentele acestei editii aniversare a filmului unde veti gasi, printre altele, comentariile popularului critic de film Roger Ebert, ale regizorului Peter Bogdanovich, prieten intim al lui Welles, in ultimii ani de viata ai acestuia, interviuri cu actrita Ruth Warrick si cu regizorul Robert Wise. In “Ultimate Collector’s Edition”, Cetateanul Kane este insotit si de RKO 281, o miniserie TV produsa de HBO cu Liev Schrieber si James Cromwell in rolurile principale, si de documentarul The Battle over Citizen Kane, care detaliaza razboiul dintre marele regizor si marele magnat.
Cit despre “Rosebud”, ultimul cuvint pe care magnatul Kane il rosteste pe patul de moarte, el constituie in opinia unora “cel mai mare secret din istoria cinema-ului”. S-a speculat mult (desi ultima imagine din film explica foarte bine la ce se gindea Kane), excesiv, despre adevaratul inteles al lui “Rosebud” – Welles sustinea ca nu inseamna nimic, doar “un gag freudian de doi lei”, altii au considerat ca este o referire la o anumita parte a anatomiei intime a amantei lui Hearst. Exista insa o alta poveste, mult mai amuzanta: se spune ca un amic l-ar fi intrebat pe Welles cum Dumnezeu ar fi putut lumea sa afle ce a spus Kane pe patul de moarte din moment ce acesta a murit singur. La care celebrul regizor, dupa ce l-a privit in tacere multa vreme, a raspuns: “Sa nu mai spui nimanui asta, niciodata!”.
Galerie foto
