Voi incepe prin a va adresa o intrebare din interviul pe care mi l-ati acordat intr-un numar al "Suplimentului de cultura" din aprilie 2005. Vorbeati atunci despre nevoia de a ne elibera mental si comportamental de totalitarism. Unde ne situam acum pe acest drum al eliberarii?Categoric am inaintat pe directia cea buna. Faptul ca s-a ajuns la conceperea si scrierea unui text analitic, elaborat la nivelul state of the art in multe privinte, mi se pare de bun augur pentru cercetarile si luarile de pozitie ce vor urma. Eliberarea de totalitarism, mai cu seama in plan psihologic, nu se petrece pe baza de decret. Este vorba de asumarea decenta si responsabila a trecutului, asa cum a fost el, fara romantizari si cosmetizari siropos-pompieriste. Plutesc inca numeroase iluzii despre epoca Ceausescu drept una a "independentei" de Moscova, dupa cum nu putini sint cei care nu inteleg ca infringerea comunismului nu poate si nu trebuie sa insemne resurectia unei drepte extremist-xenofobe. Citesc uneori forumurile si ma intreb de unde tisnesc toate aceste voci ale subteranei, insi pentru care atacul ad hominem, adeseori rasist, este o forma de satisfactie de-a dreptul morbida. Nu vreau sa exagerez, dar fenomenul merita consemnat si explorat.
Peste o luna va fi prezentat Parlamentului raportul Comisiei prezidentiale pentru condamnarea comunismului. Este acesta procesul comunismului romanesc la care sperati de 16 ani?
Raportul Final va fi inminat presedintelui Traian Basescu in jur de 10 decembrie, dar am vorbit pe larg intre timp cu domnia sa despre temele principale abordate in acest document, dupa parerea mea fundamental pentru orientarea democratica a tarii. Tin sa insist asupra faptului ca documentul reprezinta o pozitie colectiva, deci nu doar punctul de vedere al lui VT ori al altei persoane din Comisie. Expertii, intre care si istoricii ieseni Adrian Cioflanca si Dorin Dobrincu, au jucat un rol esential in scrierea si definitivarea acestui text.
Practic, ce si cit a reusit sa studieze comisia in aceste luni, de la infiintare? E mult, e putin?
S-a studiat enorm, au fost citite mii si mii de pagini, mai ales din arhivele CC al PCR, CC al UTC, precum si din Arhivele Militare, ale CNSAS si ale Ministerului Justitiei. Cred ca membrii si expertii s-au orientat spre marile dimensiuni pe care s-a structurat Raportul: partidul, economia, represiunea (Securitatea, inchisorile), prigoana cultelor, indoctrinarea prin propaganda etc. Au fost scoase la lumina documente de mare semnificatie care vor fi ulterior publicate intr-un volum de anexe la Raportul Final.
Inteleg ca nu puteti face dezvaluiri din cuprinsul raportului pina la prezentarea sa in Parlament. Vom avea parte de mari surprize, de mari „lovituri” dupa ce raportul devine public?
Am spus-o de la inceput si o repet: nu trebuie asteptate revelatii senzationale. De peste 16 ani se scrie in tara despre ce a fost comunismul. Lucrul in arhive inseamna insa depasirea unui anumit impresionism, perfect inteligibil, dar insuficient cind vine vorba despre un demers atit de important. Valoarea Raportului consta in coerenta si rigoarea sa stiintifica, precum si in faptul ca racordeaza experienta romaneasca la discutia internationala despre costurile utopiei comuniste. Luam, desigur, in consideratie marturiile si intreaga literatura a Gulagului romanesc (exista un capitol pe aceasta tema).
Ati anuntat ca veti propune modificarea legii arhivelor, in sensul de a se liberaliza accesul la toate documentele din perioada comunista. Ce alte propuneri veti mai face?
Comisia va propune, nu ma indoiesc, desecretizarea tuturor arhivelor perioadei comuniste, precum si alte masuri in directia cresterii gradului de eficienta, de accesibilitate si de credibilitate stiintifica a acestor institutii arhivistice. Prefer sa nu anticipez alte propuneri. Va asigur insa ca am tinut cont de dezbaterea publica si ca vom raspunde cum se cuvine.
V-ati asteptat ca intirziatul „proces al comunismului” sa preocupe atit de mult?
Experienta mea din 2005, cind am facut un turneu de lansare a editiei romanesti a cartii mele Stalinism pentru eternitate, m-a convins ca exista un insatiabil apetit pentru cunoasterea trecutului in rindul tinerilor. Primesc mereu e-mailuri si scrisori personale de la cititori pentru care „trecutul nu este o alta tara”. Evaluarea cinstita si asumarea trecutului sint inevitabile intr-o democratie. Priviti la Mexic, la Argentina. Chiar si dupa treizeci si mai bine de ani, crimele impotriva umanitatii nu sint uitate. Ele sint imprescriptibile. Cu toate poticnelile si ezitarile, deconspirarea dosarelor Securitatii mi se pare ca are un rol benefic. Ea tine de un mult prea indelung aminat exorcism moral si politic. Pledez insa pentru a ne mentine simtul nuantelor. Un informator nu este acelasi lucru cu un ofiter. Un portar la MAI nu era egal, intru responsabilitate, cu un colonel. Daca uitam aceste detalii, dupa mine esentiale, ne lasam prinsi intr-un maelstrom al acuzatiilor iacobine de pe urma caruia vom iesi cu totii extenuati, dezgustati, buimaci si nevindecati. Mai apar si fostii securisti care se pretind pedagogi ai cetatii. Este asadar nevoie de claritate morala.
Care credeti ca va fi cel mai mare cistig al activitatii Comisiei pentru condamnarea comunismului? Va avea loc acea exorcizare de care aminteati si in precedenta noastra discutie?
Eu cred ca da, pentru ca nu-mi pot imagina o stopare a discutiilor aflate in plina desfasurare. Neindoios, vor vocifera impotriva Raportului si a pozitiei presedintelui Basescu tot felul de personaje: cinicii de profesie infratiti cu scribii oportunisti, corifeii national-securismului si frustratii cu diagonala verde. Nu ne vor ierta faptul, pentru care eu ma mindresc, ca Raportul este scris de pe pozitia liberalismului civic. Insa nu ei conteaza: cum se spune in engleza, at the end of the day victoria este de partea noastra, intrucit cei mai multi romani imbratiseaza democratia si valorile societatii deschise. Sa nu uitam semnaturile in favoarea Apelului lansat de Sorin Iliesiu pentru condamnarea comunismului.
Totusi, au fost deraieri care riscau sa compromita totul prin instaurarea acelei „dictaturi a caricaturii”. Deconspirarea dosarelor a avut uneori iz de vendeta politica. Dumneavoastra insiva ati fost acuzat de colaborare cu Securitatea, spunindu-se ca ati fi plecat din tara in 1981 cu ajutorul unei unitati a Securitatii, ca ati fi fost admis in SUA cu sprijinul Partidului Comunist American. Cum comentati?
Intr-o tara in care aproape cinci decenii de abjectie au fost sistematic negate si uitate, era normal sa se intimple si aceste gafe de parcurs. In ansamblu insa, eu cred ca avem de-a face cu o deschidere fara precedent in perioada de dupa 1989. Cred ca ar fi necesar sa spunem ca eu am cerut inca din aprilie verificarea dosarului ori dosarelor mele de Securitate (daca existau). In iunie 2006, Colegiul CNSAS, verificind dosarele mele de urmarire, din perioada cind am scris la Radio Europa Libera si am publicat in presa vestica articole impotriva regimului comunist, a votat decizia prin care se certifica absenta oricarei colaborari a mea cu Securitatea. Pentru acele aberatii publicate in „Ziua” sub semnatura unuia dintre colaboratorii acelui cotidian, si-a cerut scuze public directorul sau, dl. Sorin Rosca Stanescu. Nu am plecat cu sprijinul nici unei „unitati a Securitatii”. Lucram ca sociolog intr-un institut de proiectari, deci cererea mea de pasaport trebuia avizata de catre unitatea de Securitate careia ii era subordonat respectivul loc de munca. Nimeni nu pleca din tara, turistic ori definitiv, fara un asemenea aviz. Eu nu am avut de-a face nici cu Securitatea, nici cu Partidul Comunist din SUA. Ba chiar dimpotriva: prima mea carte aici, in 1988, a fost Mizeria utopiei – Criza marxismului in Europa de Est, aparuta in traducere romaneasca la Polirom. Primul meu loc de munca a fost la un think tank mai degraba conservator, Foreign Policy Research Institute, din Philadelphia, unde am lucrat intre 1983 si 1990. Cantitatea de imunditii azvirlite asupra mea este direct proportionala cu importanta demersului la care am decis sa ma angajez. La inceput am fost intristat si ingretosat. Acum cred ca am devenit imun. Oamenii acestia nu cred in ceea ce scriu. Sint doar infricosati ca soseste ceasul la care nu vor mai putea nega ce s-a petrecut in Romania in anii comunismului: o catastrofa politica, economica si morala. Unul dintre scopurile Raportului Final este sa se opuna tendintelor negationiste si revizioniste legate de tragedia Romaniei sub comunism.
Si totusi, dezvaluirea colaborationismului lui Sorin Antohi a fost o lovitura pentru Comisie, in care si el fusese nominalizat, gratie renumelui sau de disident si intelectual reputat…
Sorin Antohi a iesit din Comisie, la propria cerere, in luna mai, asadar atunci cind lucrul in arhive nici macar nu incepuse, iar structura Raportului Final era inca in statu nascendi. Nu a participat nicicum la lucrarile acestui for, nu s-a implicat in activitatea care a dus la scrierea Raportului Final. Retineti ca prima sedinta in plen a Comisiei a avut loc la mijlocul lunii iunie, deci dupa demisia lui Sorin Antohi. Nu vad cum trecutul sau ar fi putut afecta credibilitatea Comisiei.
Spuneati ca „un trecut negat si refulat se intoarce intotdeauna intr-o maniera exploziva si neiertatoare”. Care credeti ca vor fi pentru credibilitatea intelectualilor romani costurile acestei explozive intoarceri a trecutului lui Sorin Antohi?
Imi este extrem de greu sa dau acum un raspuns categoric. Tema naufragiului lui Sorin Antohi tine de maladiile morale ale comunismului si postcomunismului. In plus, ma leaga de Antohi o veche prietenie. Va imaginati ca toate aceste lucruri nu m-au lasat citusi de putin indiferent. Mai cu seama ca s-au petrecut, aceste dezvaluiri, exact in perioada in care nervii mei erau intinsi la maximum prin lucrul la ceea ce mi s-a parut a fi obligatia mea centrala, colaborarea cu membrii si expertii Comisiei pentru terminarea la timp a Raportului. Eu unul astept din partea lui Sorin Antohi acele lamuriri ce mi se par indispensabile. Dar pentru ele se prea poate sa fie nevoie mai intii de autolamurirea sa.
Va mentineti opinia ca Mona Musca, Valeriu Stoica si Calin Popescu-Tariceanu sint politicieni „de tip occidental”?
Ma mentin pe pozitia mea, pour le meilleur ou pour le pire. Valeriu Stoica are inca multe de facut in politica romaneasca. Nu cred ca destinul politic al Monei Musca este incheiat. Iar premierul a dovedit ca stie sa actioneze rapid, aparindu-si cu eficienta pozitiile. Este insa nevoie de devotament pentru binele public, ceea ce implica o deschidere spre cooperare cu presedintele tarii. Scriam in 2004 ca Traian Basescu reprezinta un nou stil politic in Romania, structural diferit de cel al vechilor si noilor nomenclaturi. Imi pastrez nealterat acest punct de vedere.