Si, intr-o limbuta de lemn bine strunjita, am anuntat titlul: Universurile reziduale si identitatile descompuse. Reprezentari in romanul central-european din secolul XX. Am adaugat apoi un rezumat savant din care se vedea cum o sa demonstrez cit de des apar in romanele cehesti, poloneze, unguresti, romanesti niste locuri aparte: centre de colectare si reciclare a deseurilor, servicii de salubrizare, vidanjare sau deratizare, crematorii, cimitire de masini, gropi de gunoi, maidane si mai ales latrine. Oare de ce? Dupa cum in romanele cu pricina nu doar materia, ci si indivizii sint supusi unor procese de reciclare, topire, casare, expurgare. De ce? Si de ce istoria care ii zvirle nemilos in afara ei e o istorie execrabila, iar ei sint siliti sa poarte stigmatele unei lumi impure, rejectabile, marginale; lumea lui ex-, macinata de excretii, exfolieri, excizari, expulzari, extirpari, excluderi, exterminari.
Numai ca acum trebuie sa comprim pentru un volum colectiv tot ce am vorbit la Brasov. Grea sarcina sa o iei pe propriile urme, cind esti deja bransat la altceva. Cum sa fac? Asa am ajuns sa ma restring la o singura tema de tot rahatul, adica la excremente. Pot insa deveni reziduurile astea obiect de studiu literar? N-aveti idee cum s-au aruncat savanti din toata lumea asupra mizeriei numita fecale, dejectie, detritus, ordura, excretie, rahat, cacat, scirna, scirnavie, spurc, spurcaciune, scaun, scrinjei. Si nici n-ati crede ca exista sute de pagini despre poop culture, asa cum inainteaza ea in timp, din Evul Mediu si Renastere pina azi. Ar mai fi ramas atunci loc sa ma strecor si eu cu ceva nou? Cit nu cuprinde, fix prin borta romanelor Europei Centrale, urmasa, pina la un punct – cum altfel? – a Kakaniei. Asa ca am pus cap la cap rahatii care se itesc sau se revarsa din romanele lui Hrabal, Kundera, Danilo Kis, Konrad György, Nadas Peter, Ivan Klima, Bodor Adam, Wojciech Kuczok, Fejes Endre, Zivojin Pavlovic, Andrzej Stasiuk, Gheorghe Craciun, Ioan Grosan, Silviu Angelescu (caci am ales doar carti scrise in a doua jumatate a secolului XX). Iar drept motto al intregii trebi am pus doua fragmente. Primul e din Peripetiile bravului soldat Svejk, al doilea din Kundera (Insuportabila usuratate a fiintei):
“– Frumoasa vara, nu-i asa? incepu vorba Bretschneider.
– Ca un cacat, raspunse Palivec, aranjind farfurioarele in galantar”.
Si: “Kitschul este, in esenta, negatia absoluta a cacatului; atit in sensul propriu, cit si in cel figurat al cuvintului: kitschul exclude din cimpul sau vizual tot ce-i esential inacceptabil in existenta umana”.
Daca vreti sa aflati unde, cum, cind, de ce niste oameni ca noi fecalizeaza drapele propriilor vieti, mai dati si saptamina viitoare prin pagina 10.