E o incintare sa o citesti pentru ca ai impresia unui contact direct cu autoarea care pare sa n-aiba nimic nici de dovedit, nici de ascuns (in afara de amanunte legate de depresia de dupa divortul de primul sot). Ceea ce ii da sarea si piperul e faptul ca, traind intre 1890 si 1976, Agatha Christie a fost martorul a doua lumi, scriind despre amindoua cu onestitate si relaxare. Cum incepe sa desfasoare ghemul istoriei familiei inca dinainte de a se fi nascut si cum, din cele 550 de pagini ale cartii, cam trei sferturi din actiune se petrece pina prin anii ‘40, ai suficient ragaz sa te scufunzi in trecut si sa ti se para autentic tot ce vezi in lumea descrisa simplu de Agatha Christie. Printre altele, faptul ca la inceputul secolului, concetatenii sai din Ealing au fost foarte scandalizati cind a aparut ideea introducerii tramvaielor.
Cum, cartierul nostru linistit, strazile noastre largi, casele noastre frumoase sa sufere din pricina acestor monstri? Fiecare a trimis petitii la cine a stiut, incercind sa se opuna pe toate fronturile. Pina la urma, oamenii au inteles ca era, de fapt, avantajos sa ajunga repede dintr-un loc intr-altul. Amanunte de genul linistii care exista inainte in orase sint mult mai precise decit, nu stiu, cifrele, de pilda. In mod similar, in casa memoriala a lui Brecht de la Berlin cel mai mare efect il vei simti daca, atunci cind nu te vede supraveghetorul, iti viri nasul intr-una din sticlutele goale de parfum ale Helenei Weigel. (Martin Vanderhof, interpretat de Lionel Barrymore in filmul lui Frank Capra din 1938, You Can’t Take It with You, nu vrea sa-si vinda casa pentru ca acolo a trait cu sotia lui, acum moarta, iar in camera acesteia inca i se simte parfumul.)
Cu picioarele in doua lumi
Stind cu picioarele in doua lumi, Agatha Christie vorbeste despre amindoua cu aceeasi intelegere. De o parte sint incomodele “bathing machines” din lemn, in care oamenii ajungeau odinioara in mare ca sa nu fie vazuti de ceilalti dezbracati, precum si ciorapii de baie (dupa moda frantuzeasca) care adolescentei Agatha mereu i se rulau, uzi, pe picior. De cealalta, avioanele de linie cu care incepe sa zboare ca sa ajunga mai usor din Marea Britanie in Irak, unde al doilea sau sot, arheologul Max Mallowan, facea sapaturi. Agatha leaga lumile cu un optimism funciar si un bun-simt de moda veche, dar care o fac adaptabila oricarui timp si spatiu geografic. Impreuna cu primul ei sot, Archibald Christie (pilot as in Primul Razboi Mondial), fosta domnisoara Agatha Mary Clarissa Miller se initiaza in surfing si are aproape o revelatie cind isi cumpara prima masina (inainte nu existau scoli de conducere, invatai singur). In timpul bombardamentelor londoneze din al Doilea Razboi Mondial, refuza sa se ascunda in pivnita si pufneste intorcindu-se pe partea cealalta: “Nu mai termina odata”. Nu si-a permis sa fie lirico-dramatica. A scris doua romane in timpul razboiului pentru ca familia ei sa aiba bani in caz ca moare (e scriitorul cel mai bine vindut din toate timpurile).
S-a apucat de scris dintr-un pariu pus cu sora ei si nici cind a devenit celebra nu s-a considerat in primul rind scriitoare. Cind avea de completat un formular, in dreptul profesiei trecea “mama de familie”. In 1928, imediat dupa divortul care a ravasit-o, s-a urcat singura in Orient Express si s-a dus in Orientul Mijlociu in calatorie. Acolo avea sa-l cunoasca, un an mai tirziu, pe Max Mallowan, care era cu 14 ani mai tinar decit ea. Lumea de altadata inseamna, din cartea Agathei Christie, si timp mai mult (ca in documentarele lui Frederick Wiseman, unde oamenii au atita rabdare sa vorbeasca unii cu ceilalti), dar si credinta ca viata nu inseamna doar greutati si suferinte, ci ca ii sintem datori – intr-un mod natural – sa ne straduim sa ne fie bine.