Citiva au scrupule, se urca rar pe scena, iau hotarirea sa nu mai cinte, fac tratamente de recuperare psihica, se dedica altor activitati. Prea putini resimt drama despartirii de lumina rampei. Si numai marii nedreptatiti ai destinului ard in prea-plinul pe care nu l-au putut oferi spectatorilor, ascultatorilor necunoscuti si nestiuti. Unul a fost Roy Buchanan.
Viata lui e tipica filmelor hollywoodiene. Ma mir ca inca n-a fost transpusa pe ecran; ma si bucur. La stilul “masinii de vise” de-a vulgariza neintelesul, aveam parte de-o pelicula pop-corn, laudata un sezon si trecuta la capitolul cheltuieli partial recuperate. Dar ceea ce a trait Roy Buchanan constituie chiar o tragedie, si nu neaparat americana. S-a nascut in 24 februarie 1939, in Arkansas, a copilarit in California, intr-o familie condusa de-un pastor penticostal. Din copilarie, muzica religioasa a fost prezenta in viata lui. La 7 ani a avut prima chitara, iar la 13 primul Fender Telecaster, instrument pe care nu l-a “tradat” niciodata. Radioul, cu emisiunile de blues, a constituit “scoala” viitorului chitarist. Tinarul Roy a beneficiat si de imprejurarea ca haladuia pe “pasunile raiului”, unde intiiul deceniu postbelic a insemnat un suflu nou, desigur si in showbiz. La 15 ani, Buchanan stia ca vrea sa devina muzician de cariera si a inchegat prima formatie.
Urmatoarele, nu multe, n-au iesit in evidenta. A acompaniat nenumarati solisti, si-a perfectionat tehnica instrumentala, devenind o adevarata legenda: era “cel mai bun chitarist necunoscut”, fiindca nici un disc nu purta semnatura proprie! Statutul i-l atestasera alti rockeri, majoritatea englezi, discipoli recunoscuti. Rolling Stones voiau sa-l angajeze chitarist, propunere de multe milioane refuzata fara discutie.
Sigur ca explozia muzicala rock de la finele deceniului sapte i-a adus si lui Roy Buchanan un contract cu o casa de discuri. Asta a inlesnit primele sale inregistrari oficiale, de studio. Dar in anii ‘70 casele de discuri puteau sa dispuna de muzica dupa criterii ce nu totdeauna se potriveau cu intentiile artistilor. Drept care, cine nu facea jocul dictat de interese momentane, unele financiare, altele complet stupide, era ejectat fara mila. Citi artisti pop-rock autentici n-au sucombat sub dictatura girata de imbecilii posesori ai fascinantei trasaturi de caracter numite lacomie ignoranta?! (E meritul generatiei punk ca a dinamitat sistemul si-a pus in practica filosofia “do it yourself”.) Roy Buchanan s-a retras din showbiz intre 1981 si 1985. Patru ani in care a vazut cum altii capata onoruri nemeritate, iar el sucomba in mediocritatea unui trai de amploiat al nu stiu carei firme de suburbie.
Tresarirea de orgoliu si talent dintre 1985 si 14 august 1988, cind (conform versiunii oficiale a departamentului politiei) s-a spinzurat intr-o celula de tranzit, fiind arestat ca… intoxicase publicul, e datorata casei Alligator, cea care a recuperat nenumarati blues-rockeri. Au ramas citeva discuri remarcabile. Primul dintre ele, When a Guitar Play the Blues, e absolut magnific. Au ramas inregistrari video, ultima editata, in septembrie 2011, la MIG Music, fiind concertul de la Rockpalast, din februarie 1985.
Document antologic. Filmul arata in direct lupta lui Buchanan cu imperfectiunile tehnicii, cu propria reticenta fata de scena, pina isi elibereaza talentul. Si-apoi, arderea!