Nu-mi pot retine un gind nostalgic spre prima noastra intilnire, tot la un tirg de carte, la Geneva, cu ea si cu sotul ei Jan, la mijocul anilor ’80, in momentul in care cuplul de tineri sociologi polono-elvetian isi lansa primele aparitii ale editurii lor, tocmai infiintate, Noir et Blanc. Vera si Jan isi propusesera atunci sa publice cartile unor scriitori importanti ai culturii europene, in principal est-europene, literatura, dar si eseuri, documente, memorii, jurnale, marturii ale „unor momente de climax ale istoriei Poloniei, Rusiei sau Romaniei“.
Recent emigrat pe atunci din Romania, nu puteam decit sa fiu cu ei pe aceeasi unda si sa ma simt bine la standul lor. Imi amintesc inca bucuria de a-i fi redescoperit acolo, in franceza, pe Slawomir Mrozek sau Stanislaw Lem, doi dintre eroii mei polonezi de tinerete. Nu numai ai mei, dar ai intregii generatii careia ii apartineam si care urmarise cu sufletul la gura, la Teatrul Mic, Tango-ul lui Mrozek sau la Cinemateca, Solaris, filmul lui Tarkowski dupa romanul stiintifico-fantastic al lui Lem…
Cu Vera si cu Jan Michalski, cred ca m-am revazut, din 1986 incoace, an de an, la diverse tirguri de carte, pe masura ce editura lor se dezvolta si transforma. In 1990 cumparasera Libraria Poloneza de la Paris si deschisesera o filiala in Polonia. Apoi au ramas doar Vera si amintirea omului retinut si prietenos, cum il cunoscusem pe Jan. In anul 2000, grupul editorial condus de ea cumpara fondul de carte remarcabil al editurilor Buchet/Chastel-Pierre Zech, in 2003 li se asocia Editions Phébus, iar in 2004, Maren Sell, pentru a forma un mare grup denumit Libella.
O istorie pe scurt si o paranteza lunga pentru a elogia aici flerul unei editoare care, fara sa fie neaparat melomana, a inteles rolul educativ si potentialul comercial al cartii pe teme muzicale, retiparind de citiva ani volumele colectiei populare cu decenii in urma a Editurii Buchet-Chastel si dezvoltind-o cu aparitii noi semnate de critici muzicali cu har, dublat de o cultura solida. Asa au aparut, anul trecut, bestseller-ul lui Olivier Bellamy, Martha Argerich. L’enfant et les sortilèges, iar anul acesta un pasionant prim volum, Les Grands Violonistes du XXe siècle. Tome I – De Kreisler à Kremer, 1875-1947, semnat de Jean-Michel Molkhou.
Citesc de ani de zile cronicile lui Molkhou in revista „Diapason“, l-am ascultat nu o data moderind emisiuni sau discutind despre discuri pe France Musiques si remarcasem ca este un bun cunoscator al viorii si al interpretarilor istorice. Ceea ce nu stiam era ca in viata de toate zilele profeseaza in calitate de… chirurg si ca este, din copilarie, si un bun violonist.
In prefata cartii sale, ce poate fi privita ca un compendiu al marilor violonisti, dar si ca o introducere competenta, bine documentata, atractiv scrisa, spre lumea viorii, Jean- Michel Molkhou face citeva observatii de bun-simt pe marginea revolutiei pe care a reprezentat-o discul pentru perceptia muzicii. Intre altele, spune el, dupa aparitia discului, „gravata pentru eternitate, o interpretare a capatat necesitatea de a fi ireprosabila pe plan tehnic, stergind astfel o anumita spontaneitate si, adesea, chiar o anumita personalitate a inspiratiei. Odinioara, fiecare mare figura a viorii avea o identitate puternica, constituita dintr-o sonoritate recognoscibila, dintr-un vibrato personal si un stil propriu, semnaturi veritabile ale sufletului interpretului. Prin difuzarea planetara a inregistrarilor fiecaruia, astazi a devenit usor sa te inspiri de la un virtuoz sau altul, sa iei ceea ce este mai bun de la una sau alta dintre scoli, pentru a se forja un fel de a cinta, sinteza a mii de influente constiente sau inconstiente“.
Volumul lui Molkhou include 50 de portrete de mari violonisti de cariera, insotite de ilustratii rare si graitoare – portrete, extrase de programe sau pliante publicitare –, un amplu capitol de note bio-bibliografice dedicat altor violonisti a caror activitate s-a concentrat pe latura pedagogica si un CD atasat, cu 65 de ilustratii muzicale, selectionate, afirma autorul, din colectia sa, „privilegiind pentru fiecare din interpreti o lucrare ce a avut o semnificatie speciala in cursul carierei sale sau care a fost deosebit de reprezentativa pentru arta sa“. Lipseste, din pacate, boala a editorilor francezi, doar un indice final de nume si lucrari.
Portretele violonistilor, limitate la patru-cinci pagini, sint cum nu se poate mai clare, reduse la esenta si, scrise cu talent, se parcurg asemenea unui roman pasionant. Evident, l-am cautat pe George Enescu, usor de gasit, fiind al patrulea portret (dupa cele ale lui Fritz Kreisler, Jan Kubelik si Jacques Thibaud) in seria de micro-biografii organizate dupa un criteriu unic, cel al anului nasterii violonistilor. Cu subtitlu Un geniu, nu este greu de descoperit pretuirea pe care autorul o acorda lui Enescu, „geniu autentic…, unul din gigantii muzicii secolului XX“, ce a lasat in urma si „o opera abundenta, originala si de foarte mare valoare…“. Pe discul de ilustratii muzicale, J.-M. Molkhou a ales Poemul op. 25 al lui Chausson, celebra versiune din 1929, acompaniat la pian de Sanford Schlüssel. Numele lui Enescu revine in alte multe micro-biografii, cele ale lui Arthur Grumiaux, Ginette Neveu, Ivry Gitlis, Ida Haendel, Christian Ferras, Uto Ughi etc. si, bineinteles, in cea a fiului sau spiritual, Yehudi Menuhin. O carte de nepretuit pentru cei care iubiti vioara si marii ei interpreti…