Christian Beetz a venit la Bucuresti pentru a lansa proiectul care consta nu doar in acest serial de sase episoade a cite 52 de minute, ci si intr-o platforma video (disponibila in Romania pe www.hotnews.ro) si o carte scrisa de istoricul maghiar György Dalos, lansata recent la Tirgul de Carte de la Frankfurt (si care va aparea, probabil, si in romana). Primul episod al serialului difuzat joia de TVR 1 a avut o avanpremiera la Cinemateca Romana, Sala Eforie, iar dupa proiectie Alexandru Solomon (care e coproducator al filmului prin compania HiFilm Production) a moderat o discutie la care au participat Christian Beetz si Ioan Stanomir, directorul executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Proiectul e important pentru ca aduce la un loc voci din fostul Est comunist care pina acum nu cintasera impreuna (Alexandru Solomon a spus ca “se reface, intr-un fel, o retea disparuta”), dar poate fi interpretat si ca o incercare de educare edulcorata, simplificata a tineretului din Vest cu privire la comunism. Andrei Plesu a publicat luna trecuta un articol in care povestea cum, pina la urma, s-a sustras din serial dupa ce i se sugerase sa spuna lucruri dragute si nostalgice despre comunism, iar ulterior a vazut ca din tot ce a spus au ramas la montaj niste maruntisuri. Primul episod, pe care l-am vazut la Cinemateca, pleaca intr-adevar de la o premisa riscanta. Serialul e alcatuit ca o discutie intre regizorul filmului si fiica sa, studenta la Istorie, iar ideea e aceasta: tatal a crezut initial in comunism, iar fiica il trage azi de mineca.
Un proiect cit mai accesibil tinerei generatii
La Berlin exista un muzeu al DDR-ului, linga riul Spree, unde poti pipai toate exponatele – de la ghiozdane cu carti pina la haine si obiecte de menaj. Istoria Germaniei comuniste e palpabila la modul cel mai concret. Este evident ca producatorii (sustinuti de ARTE) au intentionat ca proiectul sa fie cit mai accesibil tinerei generatii. Platforma online este, deocamdata, destul de redusa ca informatie, plus ca nu toate informatiile pe care le da sint in intregime corecte. Andrei Plesu are dreptatea lui. Subiecte ca dizidenta, serviciile secrete sau libertatea de exprimare sint aproape puse in umbra de subiecte ca alcoolul in vremea comunismului sau cultura underground. Timeline-ul nu are cum evita si momentele dure (doar au fost atitea) ale perioadei comuniste din intreaga Europa. Nu cred insa ca cineva si-ar fi putut propune (si sa indeplineasca cu o atit de larga participare internationala) sa faca propaganda de stinga si sa arate partea buna a comunismului. Mai degraba, dorinta de a documenta viata de zi cu zi din comunism a fost intarita de nevoia de a trezi interesul publicului tinar din Vest. E adevarat, ar fi grav sa compari (pastrind proportiile) un concert din Club A cu un mic Woodstock si sa ajungi sa crezi ca exista libertate de exprimare in Romania comunista. Pe de alta parte, episodul intii o spune bine: initial, ideea era de a-i oferi cetateanului un minim de care sa se poata folosi ca sa-si vada de ale lui si sa fie supus – in privinta salariului, a sanatatii, a libertatii de exprimare si de opinie samd.
Un proiect care stringe sub aceeasi umbrela toate tarile Estului Europei, chiar daca are la baza 700 de ore de imagini de arhiva (presupunind o munca titanica de vizionare si arhivare), poate nivela diferentele dintre o tara si alta (desi comunismul din Romania sau URSS nu era la fel cu cel din DDR), facindu-i pe tinerii occidentali sa creada ca, pina la urma, si comunismul a fost “cool” in felul lui. Deci poate nu e vorba de rea-vointa, ci, mai degraba, de un dezavantaj dat de insusi conceptul proiectului si de bogatia materialului.
Platforma online poate fi mereu imbogatita
Ioan Stanomir s-a declarat incintat de proiect si, prin el, de ideea documentarii vietii de zi cu zi din comunism. El a venit cu propuneri noi: “Ar fi foarte interesant, de exemplu, sa faci o cercetare pe fenomenul petrecerilor si nuntilor in comunism si sa vezi inclusiv ce se cinta. Am sentimentul ca stim inca foarte putin despre cultura populara. As fi extrem de incintat sa vad imagini comparate ale unor familii underground din Europa Centrala si de Est”. Pentru Ioan Stanomir, comparatiile trebuie facute in interiorul fostului bloc comunist: “Ce ne arata acest episod e ca exista o asemanare frapanta intre modul in care se organizau cehii in zona underground si un spatiu cum a fost Club A. Ar fi minunat ca intr-o zi sa avem o istorie a acestor spatii underground care ne spun multe despre aceasta zona de umbra pe care regimul o tolera, dar care, daca devenea periculoasa, era reprimata fara nici un fel de mila”.
Platforma online poate fi imbogatita incontinuu si e accesibila in permanenta – ceea ce o face mai importanta decit serialul. Desi vizitabila, ea nu e inca gata (sau, ma rog, nu era cind am intrat eu pe site). Pot fi citite interviuri video cu Ivan Patzaichin si Ion Grigorescu, care si-au dat acceptul si ca doua carti postale din colectia lor sa fie postate pe site, iar textul lor tradus in engleza.
Christian Beetz a povestit la Bucuresti ca ideea serialului ii apartine si ca i-a venit urmarind serialul american in 10 episoade The War, care trata despre al Doilea Razboi Mondial. De asemenea, atunci cind a prezentat ideea posibililor parteneri est-europeni avea emotii despre cum il vor primi.
Ioan Stanomir este de parere ca “exista o enorma dificultate de a comunica o experienta care ramine fundamental incomunicabila”, dar ca serialul “detine secretul de a combina patetismul si ironia. E un documentar care nu ezita sa spuna lucrurile intr-o maniera extrem de taioasa, dar care in acelasi timp formuleaza judecatile cu o anumita nostalgie. De asemenea, impresionante sint multiplele voci, extrem de diverse, care de fapt invalideaza mitul unei societati comuniste monolite, dupa cum il invalideaza si pe cel al supunerii clasei muncitoare fata de comunism”. Asteptam reactiile romanesti.