Partea cea mai interesanta a povestirii e ca reporterii canalului de stiri nu se aflau acolo pentru ca au primit un telefon, ba, mosiu, Gigi a ajuns in Ferentari, ci se prezentasera pentru a-si incununa truda de citeva zeci de minute mai devreme, cind Maria Sa Jiji fusese prezent la „Realitatea Zilei”.
Cum bine se stie, cam toate ideile timpite ale omenirii s-au propagat prin mijloacele de comunicare in masa. Cam asta au reusit, cu brio, si editorii Realitatii, in seara zilei de marti. Becali fusese invitat in emisiunea lui Razvan Dumitrescu pentru a vorbi despre prezenta sa in topul revistei „Capital”. Simultan, pe ecran erau derulate imagini din zona Ferentariului, acolo unde citeva sute de cetateni model, harnici si muncitori, care au, nu-i asa, cite doua job-uri, contribuind astfel la materializarea frumosului spirit liberal al societatii noastre, iesisera in strada sa se „revolta” ca li s-a taiat lumina. Lumina pe care, se-ntelege, nu o platisera. Aflat si el in studioul RTV-ului, un alt domn din topul milionarilor, Cristian Tantareanu, a lansat splendida si geniala idee ca bogatii Romaniei sa-i ajute pe locuitorii razvratiti. Am asteptat, ca prostul, ca, in secunda urmatoare, Razvan Dumitrescu sa replice cam asa: „Dar nu ar trebui ca oamenii aia sa se ajute singuri?”. Ei bine, nu, domnul Dumitrescu a slobozit ceva de genul: „Iata o idee buna!”. Gigi Becali a preluat geniala revelatie din zbor, a plecat din studioul postului TV si in citeva zeci de minute l-am gasit cocotat, ca Agripina, pe masina proprietate personala, promitind ca va achita restantele de 400.000 de euroi.
Cu maxima ipocrizie, dupa ce Becali a comis actul caritabil, Robert Turcescu si ceilalti redactori de la stiri comentau „coloratura electorala” pe care o capatase evenimentul respectiv. Cum Dumnezeu se ajunsese acolo, cu al cui sprijin, asta era deja o intrebare la care, evident, nici unul dintre cei de la RTV nu ar fi putut raspunde decit sub efectul hipnozei. Las la o parte ca, in ton cu Becali, prefectul Mantale s-a scurs ca un inger sexos si suav prin fata camerelor, anuntind ca si administratia va pune umarul spre a-i ajutora pe bietii si amaritii infractori din Ferentari. Infractori nu pentru ca ar fi comis vreun viol in ajunul rascoalei, ci pentru ca se bransasera ilegal la reteaua Electrica.
Oricit am fi tentati, nu pe Gigi Becali trebuie sa-l blamam pentru ceea ce a facut. Patronul Stelei este un individ egal cu el insusi, care se va lansa in aceleasi aberatii daca ziaristul cu care sta de vorba va sti sa apese butonul potrivit. Cis ar trebui sa ne uitam inspre reprezentantii statului si inspre cei ai mass-media. Cu alte cuvinte, trebuie ca toti cetatenii cinstiti ai Romaniei sa le multumeasca celor de mai sus pentru ca infractiunea a ajuns sa fie nu numai inteleasa, acceptata, dar si rasplatita.