Primarul Iasului a hotarit, impreuna cu oamenii sai din Consiliul Local, sa sponsorizeze gala “10 pentru Romania” a Realitatii TV. De fapt, e impropriu spus “sponsorizare”: alesii iesenilor nu au infiintat o fundatie unde vin cu bani de acasa, pentru a contribui la imaginea orasului lor. Dinsii au hotarit sa cheltuiasca o parte din banii mei si ai celorlalti ieseni, pentru a ii primi cu piine, sare si camere tv pe Mihai Tatulici si compania. In fond, schema este extrem de simpla si se reduce la urmatoarele fapte: Iasul faciliteaza, cu fonduri publice, profiturile din publicitate ale unei societati private.
Cu toate acestea, nu ma alatur celor care ii acuza pe alesii locali ca risipesc banii in an de criza. Insa, nu pot fi de acord nici cu atitudinea primarului Nichita, care vorbeste despre imaginea si despre brandingul orasului si despre cit de importanta ar fi gala asta pentru ele. Si intr-o parte, si in cealalta, rationamentele sint defectuoase. Cei care ii acuza vehement pe conducatori eludeaza complet beneficiile de imagine ale unei asemenea productii TV: Gala a facut puncte importante de rating in fiecare an, iar desfasurarea ei la Iasi inseamna, ca vrem, ca nu vrem, un plus de imagine pentru oras. Primarul Iasului are insa o problema de credibilitate: nu poti vorbi despre cit de sensibil esti tu la promovarea orasului pe care-l administrezi, atit timp cit, pina acum, nu ai facut aproape nimic in sensul asta. M-a amuzat teribil o declaratie a domnului Nichita, care se arata indignat de faptul ca prin oras ar fi bannere care promoveaza imaginea Clujului, capitala culturala europeana in 2020. De ce nu sint si in Cluj afise cu Iasul, capitala culturala in, spre exemplu, 2024, nu ne-a mai spus domnia sa.
De fapt, Iasul este un oras mort din punct de vedere al marketingului. Faceti urmatorul exercitiu de imaginatie: ce experiente locale i-ati putea vinde unui turist strain, care vine sa viziteze orasul? De aceasta moarte clinica sint vinovati tocmai cei care, astazi, au senzatia ca o asemenea emisiune TV acopera toate lipsurile de imagine. Iar aici imi amintesc de linia aia subtire pe care am mentionat-o la inceput si, fara sa vreau, ma incearca un vag sentiment de jecmaneala.