Dupa ce am facut misto de primul film din serie (care mi se paruse ridicol), reactiile zgomotoase ale unor fani mi-au dat de gindit si am incercat sa vad filmele urmatoare nu cu ochii spectatorului matur, ci cu ochii celui aflat in cea mai delicata perioada a vietii, cind e atit de senzitiv incit o simpla remarca il face sa se simta neapreciat si exclus, cind clocoteste de energie (hormonala sau nu) si cind, indragostindu-se, vrea sa ia tot universul in brate si sa se topeasca in el.
Nu e vorba in Amurg doar despre problemele legate de identitate, cum a scris de pilda “The Guardian”. Intreaga serie, asa dulceaga si ridicola cum e (sau tocmai de aceea), iti ofera material pretios daca vrei sa-i intelegi pe adolescentii de azi. (Totusi, nu toti adolescentii sint fani ai seriei. Am vorbit cu tineri de 16-17-18 ani care nu suportau Twilight.)
Cred in continuare ca intreaga serie are partea ei de ridicol, dar mai cred si ca de-abia acum si-a gasit ritmul si combinatia ideala de iubire, fantastic, actiune, autoironie (pe care a reusit intr-un final s-o integreze). Daca un desen animat cum e Shrek se adreseaza intregii familii, seria Amurg are un public-tinta si un gen anume. Nu poti pretinde de la el sa fie Splendoare in iarba.
Un fenomen social
Twilight e exact la fel de patetic si de ridicol cum erau lucrurile pe care, adolescenti fiind, le scriam seara in jurnal.
“Toleranta” mea se datoreaza si faptului ca in ultimii trei ani, datorita programului de educatie cinematografica Education a l’Image, organizat in liceele bucurestene de Ambasada Frantei si Fundatia NexT, am stat de vorba cu adolescenti si, pe linga ca mi se par foarte isteti, i-am vazut si cum se comporta. Tin tot mai mult cu ei si cred ca nu le e usor in societatea actuala. Sentimentul lor de singuratate, nesiguranta, lipsa de comunicare sint mai acute decit erau acum 20-30 de ani – de aceea o serie cum e Twilight le permite sa recunoasca in personajele de pe ecran propriile “ciudatenii” si sa si le asume. In limbaj de specialitate, Bella, Edward, Jacob le fac o oglinda spectatorilor adolescenti. Bine, veti spune, dar tu trebuie sa ne vorbesti despre valoarea artistica a filmului. Nu tocmai. Twilight e un fenomen social si trebuie tratat ca atare. De ce e un fenomen social? Evident, nu pentru ca e bun sau prost (notiuni oricum relative), ci pentru ca are succes la cohorte intregi de adolescenti. Trebuie tratat cu grija. Nu e din aceeasi paradigma cu Transformers. Dar oamenii mari nu inteleg asta – ar putea spune Saint Exupery. Depinde cu ce ochelari te uiti la Twilight. De pilda, jocul patetic al actorilor poate foarte bine sa te trimita la un nivel secund de lectura (chiar daca regizorul nu si-a propus-o): nu doar actorii joaca niste roluri, ci si personajele joaca niste roluri.
Saga Amurg: Zori de zi – Partea I/The Twilight Saga: Breaking Dawn.
Regia: Bill Condon. Cu: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner
Galerie foto
