Intr-o duminica geroasa de februarie, profesorul Vasile Elisav suna la usa apartamentului 22, al studentei (Litere, anul IV) Nora Aron, vecina de palier cu el, susotind, in prag, conspirativ, cu aerul ca enunta o parola:
— Adie-ne, Eneida!
Nora Aron nu sesiza intentia, ceea ce-l facu, vag contrariat (nu mai putin, insa, tenace), sa pluseze:
— Ai latinii-n Italia! Ai latinii-n Italia!
— Rege, e ger! raspunse ea, in fine, poftindu-l in antreul strimt.
Se cunosteau, de citiva ani, de pe culoarul blocului, obscur, ba chiar din ascensorul mai luminos, fireste, cabina caruia nu se putea sa n-aiba darul prefacerii distantelor umane intr-o intimitate care mergea, adesea, pina la contopirea respiratiei si la contactul epidermelor megiese.
Daca exista lifturi spatioase, cu oglinda, plus scaun, intr-un colt, pentru liftiera, sint altele, cele mai multe, de dimensiunile unei gherete militare, trezind in om tendinte promiscue precise, concupiscente adormite, sau, din contra, claustrofobii…
— Ave, Eva, spuse Elisav.
— Madam Adam, replica tinara Aron, ca si cum i s-ar fi recomandat intiia oara.
Atunci batu in usa Carmen Carpen, care nu facea uz de sonerie, colega Norei si vecina lor de bloc. Profesorul ii spuse sa se-aseze, povestindu-le, in timp ce-si beau cafeaua, cum tocmai incepuse el sa tina, intr-un melanj de franca si romana, jurnalul anului curent, 2002, pe care-l botezase „anul rosu”, astfel ca scrierea sa poarte titlul Jurnaldlanruj…
— Transcriu fonetic.
— Vreti sa spuneti: pronuntati.
— Transcriu, pronunt, tot aia, scumpa Carmen.
— N-ar fi mai just Journal de l’annee rouge?
— O fi, numai ca asta nu e, totusi, un titlu palindromic. Or, eu sufar de o boala stranie, de… palindromomanie! Scriu, de altfel, un palindroman.
Studentele il ascultau tot mai atente.
Profesorul cita dintr-un modern, cu gindul, mai cu seama, la cea care-si zisese,-n antreu, Madam Adam:
— Eve reve…
— „Rose verte et reves or”, adaugara cele doua.
— Aimez-vous Lus Etienne, facu Vasile.
— Am dat examene din Grupul µ.
— Simpatici tipi: Dubois, Edeline, Minguet…
— Si Klinkenberg, il completara ele, in timp ce lingurita lui Vasile avu, in ceasca-n care adaugase zahar, un clinchet argintiu indescriptibil.
Jean-Marie, adauga Nora Aron.
(Continuarea in numarul urmator)