Merg la aceasta gala deja de citiva ani (eram la un moment dat singurul jurnalist roman care “transmitea”). Sint mai multe motivele pentru care continui sa merg. Unul e ca Academia ii baga pe nominalizati, pe membrii ei si pe jurnalisti in aceeasi oala si ii cazeaza la acelasi hotel. Asta iti permite, de pilda, sa iei micul dejun la doi metri de Michel Piccoli (Piccoli fiind, poate, singurul nominalizat din acest an cu care mi-ar fi placut sa vorbesc, dar are – cind vrea – o privire care descurajeaza si, fiind si eu trezita cu noaptea-n cap, am stat in banca mea). Al doilea motiv – de fapt, cred ca asta e primul – e ca EFA plateste avionul si hotelul (in conditiile in care membrii Academiei isi platesc distractia). Al treilea e ca totul dureaza foarte putin – un weekend –, iar calatoriile scurte sint cele mai placute pentru ca nu apuci sa te plictisesti. Al patrulea motiv l-am descoperit, ca sa fiu sincera, tirziu si tine de faptul ca mai poti face un interviu, doua. Anul acesta a fost insa mai greu pentru ca prea multi nominalizati cunoscuti n-au fost dispusi sa dea interviuri. M-am inscris la Stephen Frears, care urma sa primeasca Premiul pentru intreaga activitate, si la Alberto Iglesias, compozitorul preferat al lui Pedro Almodovar, nominalizat pentru Pielea in care traiesc/La piel que habito. Am ramas pina la urma doar cu primul interviu, care era de fapt un “press junket”, adica eram sase jurnalisti si fiecare intreba pe rind (cu doua exceptii, pentru ca mai sint si jurnalisti care profita de munca altora). Pentru ca Frears, desi simpatic, raspunde in fraze scurte, nu stiu cum o sa impart materialul in doua ca sa dau si pentru “SDC”, si pentru HotNews.
Lars Von Trier si-a trimis nevasta
Cit priveste gala, mi s-a parut ca organizarea a fost mai buna ca in alti ani, pentru ca in sfirsit sala presei era suficient de mare ca sa nu te mai simti inghesuit, iar ecranul suficient de larg si de sus cit sa vezi bine oricit de in spate ai fi stat. Spectacolul de pe scena a fost parca mai bun ca in alti ani, mai ales ca momentele muzicale erau asigurate de Shantel and the Bucovina Club Orkestar. Shantel (pe numele real Stefan Hantel) e un muzician ai carui parinti au fost bucovineni si care, desi nascut in Germania, remixeaza muzica traditionala romaneasca. (Orchestra cu care a venit cinta ca la nunta, exact ca la ultima editie de la ASTRA Film Fest – de asta m-am simtit ca acasa).
Probabil ca si Alexandra Maria Lara, care a prezentat unul dintre filmele nominalizate, s-a simtit foarte bine. Glumele prezentatoarei Anke Engelke nu au fost foarte deplasate, mai ales cind a schimbat cu o alta actrita germana, Heike Makatsch, niste mimici fara vorbe – aluzie la unul dintre filmele nominalizate, The Artist, in timp ce pe un ecran din spatele lor apareau si replicile, ca intr-un film mut (“De ce au chemat-o pe Anke? Nu si-au permis-o pe Catherine Deneuve? “ “De ce si-o fi pus cortina asta pe ea? “ s.a.m.d.). “Rautacisme” au fost toata seara. Pina si Michel Piccoli a dat cu bita-n balta cind Bruno Ganz si Volkler Schlöndorff l-au urcat pe scena pentru a-i inmina singurul premiu neanuntat al galei, Premiul onorific (pentru ca nu se stia ca vine). “Va iubesc”, i-a spus Bruno Ganz in franceza actorului nominalizat (din pacate, fara mari sanse) la Premiul de interpretare masculina pentru Habemus papam. “Si eu il iubesc pe acest domn, dar nu stiu cum se numeste”, a spus Piccoli catre public. Si a continuat s-o “picoleasca” numindu-l pe presedintele Frantei “un tout petit homme” care nu o mai duce mult in fruntea statului. De fapt, seara a stat mereu intre tragedia politica si hazul de necaz. Poate ca nu degeaba Anke Engelke, in rochie de mireasa, a mimat la inceputul galei un moment din Melancholia. Sintem, cum se spune, in “euforia dezastrului”? Discursurile de dinaintea galei (care n-au intrat in transmisiunea televizata din cele peste 100 de teritorii, de asta au tinut aproape o jumatate de ora) dadeau de inteles ca situatia e foarte albastra si ca trebuie sa fim “strins uniti”. Am avut senzatia ca strins uniti au fost acum membrii danezi ai Academiei Europene de Film, altfel nu-mi explic de ce Susanne Bier a trebuit sa devina Regizorul european al anului. Succesul filmului ei, Intr-o lume mai buna/Haevnen, e unul din misterele anului. Ca a luat Oscarul pentru film strain nu e de mirare, dar e de necrezut ca Susanne Bier a fost considerata un regizor mai bun decit Aki Kaurismäki in adorabilul Le Havre, Lars Von Trier in Melancholia, fratii Dardenne in Le gamin au velo (unul dintre foarte putinele lor filme cu happy-end) sau Bela Tarr in A Torino Lo/The Turin Horse (unul dintre cele mai frumoase si mai simple filme ale cineastului maghiar si, in plus, si ultimul). Premierea filmului Melancholia cu patru distinctii, inclusiv cea suprema, nu e de mirare, dar e greu de precizat daca EFA l-a luat pe Lars Von Trier in brate din convingere sau numai ca sa-i arate ca-l iubeste, desi spune prostii si alti oameni mari il cearta.
Fidel promisiunii ca nu va mai face declaratii publice, Lars Von Trier n-a venit la Berlin, dar si-a trimis nevasta ca mesager, iar aceasta (o doamna foarte la locul ei) a spus pe scena, cind a ridicat Premiul Filmul european al anului, un mesaj de complezenta pe care te intrebi daca nu l-a inventat pe loc, din politete. Desfasurata fara prezenta lui Colin Firth, Kirsten Dunst sau Tilda Swinton, Gala Premiilor EFA a aratat ca pune regizorul, adica autorul, la mai mare pret decit actorul, vedeta – lucru care separa “Oscarurile” europene de “Premiile EFA” de peste Ocean. (Desi eu tot nu sint impacata cu Intr-o lume mai buna care e suficient de politically correct si de fals umanist incit sa prinda peste tot.)
Premiile Academiei Europene de Film 2011:
» Filmul european al anului – Melancholia de Lars Von Trier
» Regizorul european al anului – Susanne Bier (Intr-o lume mai buna/Haevnen)
» Actorul european al anului – Colin Firth (Discursul regelui/The King’s Speech)
» Actrita europeana a anului – Tilda Swinton (We Need to Talk about Kevin)
» Scenaristul european al anului – Jean-Pierre si Luc Dardenne (Le gamin au velo)
» Premiul de imagine Carlo di Palma – Manuel Alberto Claro (Melancholia)
» Monteurul european al anului – Tariq Anwar (Discursul regelui/The King’s Speech)
» Scenograful european al anului – Jette Lehmann (Melancholia)
» Compozitorul european al anului – Ludovic Bource (The Artist)
» Descoperirea europeana 2011 – Prix FIPRESCI – Oxygen (Belgia-Olanda) de Hans Van Nuffel
» Documentarul anului – Prix ARTE – Pina de Wim Wenders (Germania)
» Animatia anului – Chico &Rita de Tono Errando, Javier Mariscal si Fernando Trueba (Spania-Insula Man)
» Premiul pentru scurtmetraj – The Wholly Family de Terry Gilliam (Marea Britanie)
» Premiul pentru coproductie europeana – Prix Eurimages – Mariela Besuievsky (Spania)
» Premiul pentru intreaga cariera – Stephen Frears
» Premiul onorific – Michel Piccoli
» European Achievement in World Cinema – Mads Mikkelsen
» Premiul People’s Choice – Discursul regelui/The King’s Speech