Ati vorbit intr-un interviu despre un sentiment de datorie fata de familie: “Am o datorie, si anume aceea de a fi la inaltimea strabunilor mei”. Cit conteaza aceasta mostenire pentru un manager de top, cazul dvs.?
Cumva fiecare dintre noi este suma experientelor sale, a educatiei pe care a primit-o si a celor pe care l-a harazit Dumnezeu sa ii cunoasca si sa ii influenteze viata. Cred ca valorile personale sint influentate in primul rind de educatia pe care o primesti. Pentru mine, cel putin, avind in vedere ca m-am nascut la inceputul anilor ‘70, tot ce ramasese din familia Ghyka in directa legatura si aproape neatins era aceeasi suma de valori, de raportare la ceea am numi o datorie fata de istorie, fata de tara, fata de ceea ce au facut altii in familie. Indiferent unde traiesti sau in ce circumstante te trimite soarta, ramii ancorat in valorile pe care le-ai capatat in familie. Chiar daca traiesti intr-o era a tehnologiei in care protocolul poate nu mai are aceeasi importanta si in care vedem ca s-a schimbat forma de adresare scrisa. Trecind de la suportul pe hirtie la suportul electronic, sint formule care au disparut. Dar daca cineva tine la traditie, asta nu ar trebui sa ii afecteze valorile.
Apropo de o anumita nevoie de aristocratic in viata noastra, discursul Regelui in Parlament parca a trezit intr-o parte a populatiei o fascinatie si un sentiment pe care il credeam inexistent.
Da, e o intoarcere. E initiativa unor oameni care imi sint apropiati. Calin Popescu-Tariceanu imi este prieten, Toader Paleologu bun prieten din copilarie. A fost initiativa lor. Ei vin din doua partide de dreapta, unul in opozitie si altul la putere, si s-au regasit pe tarimul valorilor si al unui respect pentru regalitate. Toader Paleologu spune ca inainte de toate este monarhist, si asta ma bucura. Au facut un mare bine natiei romane sa reaminteasca tuturor contemporanilor ca exista si altceva decit succes cuantificat in bani, notorietate, putere. Discursul Regelui este, pina la urma, un mesaj care vine din secolul trecut si este unul peren.
Exista in istoria noastra, poate din interbelic, si strabuni in afaceri de la care sa avem astazi de invatat ceva?
Cel putin la mine in familie nu a existat un talent pentru afaceri. Grigore Ghica al V-lea, ultimul domnitor al Moldovei, a fost cunoscut pentru un fapt singular: a plecat de la domnie mai sarac decit venise! Acesta este un fapt rar intilnit in istoria unor tari si de neimaginat in perioada contemporana. Ion Cimpineanu, care imi este bunic, si-a pierdut toti banii mizind pe Revolutia de la ‘48. Revolutia a reusit, dar el era un idealist. La mine in familie in general nu s-au facut averi, mai degraba s-au reconstruit averi prin aliante si casnicii. Aceasta in pofida altor familii, care au reusit, iar familia Sturdza a avut un simt al concretului.
Inclusiv in zilele noastre!
Varul meu, Stefan Dimitrie Sturdza, conduce afacerea de Est cu mult succes si am un mare respect pentru aceasta imbinare intre istorie si un simt al concretului si al managementului inteligent.
Si din interbelic mostenim un stil de afaceri? Un model de succes, poate Malaxa?
Malaxa nu era dintr-o familie veche romaneasca, era un industrias. Daca este cineva care era taran roman, in sensul taranului imperial despre care vorbea Petre Tutea, si care era un tinar care a plecat in opinci din satul lui, e vorba de Mociornita. El a construit un imperiu, a plecat de la nimic. Avea fabrici, uzine, avea 24 de case, inclusiv Primaria din Predeal… Da, daca noi cautam vom gasi mai multi. Sau Bragadiru, care a reusit! Dar cineva care in istorie sa fie managerul imperial al Romaniei moderne, acesta este fara indoiala Carol I. El a fost sansa noastra, in mai bine de 50 de ani de domnie a schimbat fundamental lucrurile, de la scriere, moneda nationala…
Noi avem voievozi care au devenit in timp brand-uri foarte puternice. Citim studii despre cit valoreaza brand-urile unor companii. Brand-ul Stefan cel Mare cit ar putea valora?
E greu de spus si nu cred ca domnitorii in sine au o aura internationala, ei valoreaza foarte mult ca brand intern. Wally Olins, un teoretician de baza al brand-urilor, la origini un foarte bun profesor de istorie, spunea ca un brand nu poate zbura in afara atita vreme cit nu stie a zbura in interior. Si aici cred ca domnitorii au un rol primordial in valorile generatiei tinere si ale poporului: faptul ca te poti mindri cu Stefan cel Mare, cu Mihai Viteazul sau cu Carol I. Sint convins ca asta ar putea sa influenteze perceptia si atributele pozitive pe care le vad alte natii in Romania.
Intelectual corporatist. E o contradictie in termeni?
E drept ca noi avem o filiatiune franceza, acolo intelectualitatea este de stinga. In Italia, unde mi-am petrecut un semestru de studii, intelectualitatea este mai degraba de dreapta. Pina la urma, la noi, pina mai ieri, nu exista un curent de stinga printre intelectuali, abia acum se formeaza unul. Nu cred ca exista o contradictie intre corporatie si intelectuali, nici o filiatie necesara, sint doua regasiri pe care le poti intilni la aceeasi persoana. Eu sint in egala masura prieten cu carturari, cu oameni politici, asa cum sint cu mediul corporatist, din care de 15 ani fac parte.
Corporatiile au o imagine de lumi totalitare la o scara mai redusa, s-au scris carti destule pe acest subiect. Cum priviti aceasta perspectiva a multiplicarii totalitarismelor prin corporatie?
Exista, fara indoiala, citeva notiuni care permit o apropiere. E vorba de un anume limbaj strict, de norme de comportament proprii unei societati corporatiste si care determina ca grupul de management sa se comporte intr-un fel, sa respecte anumite valori ale corporatiei, sa se imbrace intr-un anume fel, sa se identifice cu ea. Sa nu uitam ca, spre deosebire de orice ideologie totalitara, aceasta nu este impusa. Este mai degraba educata in interiorul corporatiei. Foarte putini sint indepartati pentru ca s-au imbracat altfel decit le cerea eticheta sau pentru ca au avut niste valori diferite. Sa nu uitam ca fiecare poate sa plece cind doreste, sa intre e ceva mai greu. De aici pina la ideologie totalitara e cale lunga.
Se mai spune ca individul ajunge sa conteze foarte putin intr-o asemenea structura, unde nu exista decit binele comun si, evident, binele suprem, al actionariatului.
Dar nimeni nu te obliga sa lucrezi la Gold Corporation sau intr-o societate care produce tigari ori bauturi alcoolice daca esti abstinent sau nefumator. Fara indoiala ca in sinul corporatiilor se modeleaza individul… Prin repetare, printr-un anume comportament incepi sa crezi in acele valori. E optiunea ta sa fii inauntru sau in afara sau sa cumperi in continuare produse de la tarani sau, cum s-a intimplat si in Europa, si in Statele Unite, sa iei banii de la corporatie si bonusurile si sa te retragi in creierii muntilor si sa traiesti mulgind capra sau vaca.