Reiau pe fast fw zbuciumata poveste de dragoste a Nataliei Negru si a celor doi barbati, buni prieteni, St.O. Iosif si Dimitrie Anghel, care-o iubesc pina la moarte. Faza nr. 1. N. N. (Lia, Liusor, Li etc.) + St. O. I. (Steo, Steluta) = amor molcut, casatorie, copil, pasiune stinsa, esec, tradare cu Anghel, divort, moarte timpurie (Iosif). Faza nr. 2. N. N. (Natalita, Fabi, Fabiola etc.) + D. Anghel (Mitif) = amor turbat, casatorie, pasiune in clocot, gelozie, esec, amenintare cu divort, scandaluri, pistol descarcat in nevasta, sinucidere (Anghel).
Ati vazut saptamina trecuta cum se infiripa amorul celor doi barbati inca din primele scrisori. Masochistul feciorelnic Iosif e supus ca un sclav, ca un miel, ca un pres. Cel mai bun prieten, diavolul de Anghel, ii sufla nevasta de sub nas si n-are puterea sa raspunda provocarii la duel. Isi vede de poeziile si revistele lui, de micuta Corina, fiica lui si a Nataliei, ba chiar de volumele fostei neveste. Iubirea lui n-are margini. Nici urma de ura, ranchiuna, sete de razbunare. Bolnav fara scapare, macinat de sifilis, sta neclintit ore in sir la birou si corecteaza zelos spalturile romanului dat la tipar de Natalia. Iata ultima sa scrisoare, compusa cu putin inainte de a repausa, in iunie 1913: “Li, […] Ce manunchi parfumat si proaspat de flori nepieritoare va fi volumasul acesta al tau! […] Sa traiesti, drag Li. Si sa scrii, sa scrii, sa-ti faci romanul care are un inceput asa de fericit! Corinusa e o eleva silitoare si de cind umbla la scoala a capatat si pofta de mincare. Te doreste foarte mult si tot intreaba cind vine mamaicu. Eu sarut mina care stie sa scrie lucruri asa de minunate. Steo”. Si un P.S. “A trecut ziua ta, dar primeste si acum din partea Corilusii si a mea toate urarile de bine si dragostea noastra, Liule!” Nu iti vine sa crezi cita iubire si grija continua sa se reverse fara istov dinspre bunatatea de barbat. Ceea ce Liusorul baga de seama si simte amarnic, cu tot regretul, fara sa mai poata da insa inapoi.
Dar Anghel vede prea bine ce e gata sa se reinfiripeze intre proaspata lui sotioara si proaspat parasitul sot. Nu concepe decit mort ca prada sa-i scape printre degete. O inchide pe Natalita in casa, da cu ea de pereti, urla, implora, ameninta. Iar in 27 octombrie 1914, pe mosie, la Tecucel, in toi de scandal, o vede pe aleasa inimii cum vrea sa paraseasca iatacul, cu tot cu cele doua verighete, scoate browningul, ameninta si trage. Un ricoseu in tablia de bronz a patului si glontul strapunge buca lui Fabi. Madam Anghel se prabuseste. Cu mintile ratacite de disperare, Mitif isi trage un glont in piept. Internat cu grabire la Iasi, mai apuca sa-i scrie in aceeasi zi Fabiolei, aflata intr-un salon alaturat: “Natalia, Pentru linistirea definitiva a constiintei mele in gravele momente in care ma gasesc, am absoluta nevoie sa stiu daca ma consideri ca pe un asasin sau nu. Atitudinea ta pare sa adevereasca aceasta. Anghel”. Sint ultimele lui rinduri. Fara sa primeasca raspuns, isi smulge bandajele si moare. Mai apuca sa ii sopteasca doctorului Pirvulescu (sta consemnat in procesul verbal): “Spune-i Nataliei ca mor gindindu-ma la ea”. Sint ultimele lui cuvinte.