Nu vreau sa sustin ideea ca exercitiul solistic e unul exclusiv al maturitatii profesionale, sint si tineri care se descurca grozav, numai ca reusita presupune o densitate de cameleonism pe care primii ani in profesiune nu izbutesc sa o asigure intotdeauna. Inainte de a prezenta doua exemple de spectacole construite in jurul unor asemenea actori, as nuanta putin distinctia dintre one man/woman show, recital si monodrama. Tipuri aparent identice, caci toate aduc in scena un interpret unic, sint individualizabile totusi prin diferenta ca se structureaza diferit. Recitalul se concentreaza in jurul artistului a carui personalitate creatoare doreste sa o sublinieze. Scenariul e construit plecind de la atuurile lui interpretative, in genul pentru care e mai inzestrat si mai pregatit. Monodrama aduce in prim-plan un unic caracter teatral, evoluind ca biografie fictionala, interpretul redindu-i prin joc transformarile. Testul sa-i zicem suprem al valorii creative sint spectacolele in care actorul trebuie sa dea viata, in cursul a o ora, o ora si jumatate, mai multor personaje, de virste, tipologii si temperamente diverse, cu un firesc care nu lasa sa se intrevada nimic din mecanismele subtilelor schimbari de roluri.
Marcel Iures si performantele estetice
Despre Marcel Iures stim cu totii ca este un mare artist. Nu ca inaltime, ci mai ales ca performante estetice. Nu sint un fan neconditionat, l-am vazut si in citeva posturi in care nu-l gaseam potrivit (Hamletul lui Liviu Ciulei, de pilda), dar si intr-o sumedenie in care facea diferenta. La aceasta din urma categorie il adaug, de fapt le adaug, caci sint mai multe, si pe acelea din Ivan Turbinca regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Act. Tonul mizanscenei se concentreaza pe stravechea arta a povestirii, de ale carei taine Dabija s-a aratat preocupat in ultimul deceniu (vezi, de exemplu, Telefonu’, omleta si televizorul ori OO!, reusite remarcabile). Vrind sa afle mai multe despre spusul unor povesti si povestitori, regizorul l-a vizitat pe Ion Creanga si al sau Ivan Turbinca, croind o dramatizare si o inscenare pentru Marcel Iures. Care face toate personajele, de la Catana ce incearca sa scape de Moarte, la Moartea insasi, dar si pe Dumnezeu, Sfintul Petru, Scaraoschi si Omul strazii. Omul strazii e naratorul principal si sursa tuturor celorlalte roluri, vroind parca sa demonstreze, ca in orice poveste autentica, ca nu infatisarea e primordiala, ci trasaturi ce ies ulterior la iveala. Iures trece prin fiecare dintre aceste partituri cu o naturalete cuceritoare, iesind dintr-un rol si intrind intr-altul cu o extraordinara fluiditate, jonglind pur si simplu cu o gama interpretativa echivalenta cu o lectie de teatru.
Ofelia Popii si-a asumat sapte personaje intr-un singur spectacol
Nu intimplator, cel de-al doilea exemplu ales e al unei actrite. Mai tinara decit Iures, dar cu o fisa de creatie nu mai putin impresionanta, Ofelia Popii de la Teatrul National “Radu Stanca” Sibiu are toate motivele sa fie invidiata, pozitiv, de colegele de breasla care aspira la izbinda artistica. Roluri de calibru (Mefisto, in Faust, Lulu in Lulu, Ofelia, in Hamlet, Mita Baston in D’ale carnavalului), in spectacole semnate de Silviu Purcarete, Andrei Serban, Radu Nica, Mihai Maniutiu, Tompa Gabor i-au adus aplauze, laude de presa si distinctii atit acasa, cit si in strainatate. In Felii de Lia Bugnar, si-a asumat toate cele sapte personaje feminine. Intii, intr-un spectacol-lectura la festivalul sibian, apoi intr-o formula scenica in care a stralucit din nou. Fiind, pe rind, dar de mai multe ori, toate femeile din viata unui politician bogat. Domnul e doar pretextul, caci rolurile intruchipate au legatura cu decesul sau. Cu fascinanta ei putere de metamorfozare, probata deja in Mefisto, Ofelia Popii e menajera de conditie simpla, eleganta sotie, adolescenta dependenta de halucinogene, mama soacra, o pedichiurista, o doctorita si o tinara din Nigeria. Limbaj corporal, modulatii vocale, schimbari de mimica si postura constituie mijloacele prin care actrita surprinde publicul in seria de incarnari carora le face fata perfect, demonstrind ca practic nu exista rol pe care nu l-ar putea sustine. Daca e nevoie, iata, chiar mai multe odata!