Insa acestea sint lucruri inscrise deja in istoria lumii. Despre ele s-a scris si se va mai scrie. N-are rost sa repet ce au spus si altii.
Pe la finele lunii august, cind Alina si cu mine ne-am intors din concediu, l-am intrebat pe soferul microbuzului care urma sa ne duca din Budapesta inapoi in Timisoara ce s-a mai intimplat prin tara sau prin lume in timpul cit noi am fost rupti de realitatea locala. Ne gindeam ca, cine stie, o fi cazut guvernul, leul sau dolarul, ca o fi fost demis presedintele sau, Doamne fereste, ca o fi inceput vreo revolutie la noi sau la greci.
— Pai, ce sa se intimple? ne-a raspuns soferul, pe jumatate serios, pe jumatate ironic. S-a insurat Borcea.
Asta se intimpla pe cind rebelii din Libia preluau controlul asupra capitalei Tripoli, dupa zile intregi de lupte singeroase. Dar, pe de alta parte, in Romania se insurase Borcea, actionar la clubul de fotbal Dinamo Bucuresti, iar un astfel de eveniment nu putea sa nu puna intr-un con mare de umbra incaierarile dintre niste arabi galagiosi, numite total aiurea „primavara araba” – caci cine a mai vazut primavara in august?
Prin urmare, de ce as scrie acum – de exemplu – despre Revolutia Iasomiei din Tunisia? Tunisia e departe, Mohamed Bouazizi e un necunoscut (al carui nume eu insumi l-am cautat pe internet) si, din cite stiu, acolo n-a murit nici un roman. Pe de alta parte, nu pot sa ignor faptul ca in 2011, cam prin aceeasi perioada, Monica si Irinel Columbeanu au divortat. Despre Bouazizi sau despre Columbeni vorbea toata lumea? Propun chiar un mic test: ginditi-va care e capitala Tunisiei si cum o cheama pe fetita fostului cuplu Columbeanu. Daca va amintiti mai intii numele capitalei, felicitari – meritati o retrospectiva mai elitista!
Nici despre centrala nucleara de la Fukushima n-a auzit multa lume inainte de accident si n-o sa se mai auda mare lucru de-acum inainte. E al naibii de departe si nici acolo n-a murit vreun roman. A explodat, japonezii au reparat-o si gata, nu s-a facut gaura in cer din atita lucru. Daca se facea, mai discutam.
Criza zonei euro da, asta eveniment! Si mai ales lung prilej de discutii despre salariile taiate ale bugetarilor romani si mai ales despre intilnirile lui Traian Basescu cu ceilalti lideri europeni, care l-au bagat sau nu in seama. Dansul pinguinului, protestul politistilor, revolta revolutionarilor speriati ca li se taie indemnizatiile, toate astea merita citeva cuvinte. Dar nici nu se compara cu criza de la liceul bucurestean Jean Monnet, unde un profesor si o eleva au avut o relatie necuvenita (n-as zice chiar „nepotrivita”), comentata cu multa saliva de toate tabloidele. Poate doar navala erotica tipic frantuzeasca a lui Dominique Strauss-Kahn, fost director al FMI, asupra unei cameriste din New York sa mai fi concurat cu savuroasele peripetii ale surorilor Gabor, ale Danielei Crudu sau Oanei Zavoranu. Altfel, lumea isi vede de treaba ei si romanii de a lor.
Un singur lucru ne-ar fi putut scoate dintr-ale noastre: era sa vina sfirsitul lumii! Era sa vina chiar de doua ori: pe 21 mai 2011, dupa spusele predicatorului Harold Camping, si pe 11 noiembrie 2011 (probabil la ora 11 si 11 minute), dupa spusele unor numerologi obsedati de cifra 1. N-a venit, n-a murit nici un roman, asa ca asta nu se pune ca eveniment.
Dar nu va necajiti: conform unui calendar maya, mai avem o sansa la apocalipsa din decembrie 2012. O sa aflati cum a iesit la retrospectiva din 2013.