Zis si facut, toata lumea s-a pus pe treaba si a trimis contributiile promise; dupa cunoscuta arie rossiniana „Una voce poco fa… Io sono docile“. Melodioasa arie imi rasuna in cap scriindu-mi si inregistrind textul, cind am auzit brusc de la Bucuresti acel cristalin, dar ferm… „Ma“, atit de sugestiv pronuntat pe scena de Maria Callas (o oarecare soprana, pentru cei care nu stiu, cum s-a spus nu de mult la Bucuresti, din aceeasi liga cu Angela Gheorghiu).
„Ma“/„Dar“, ni s-a comunicat, deci, ca „din motive tehnice“, contributiile noastre video nu-si pot gasi locul in „desfasuratorul“ ceremonialului lansarii discului. Societatea Romana de Radio si editura ei ar fi incapabile, se subintelegea, sa gaseasca un retroproiector pentru a-l lega de un laptop! Si, ah, dulcea expresie, „desfasuratorul“ – ce ma coboara in timp la detasamentul de pionieri voiosi al scolii elementare Nr. 146, cind scosi de la lectii, asistam la repetitiile prietenilor muzicieni, Mihai Cernea batind intr-o toba, Silviu Olaru in coardele unei chitare, iar eu, pe margine, tactul –, „desfasuratorul“, asadar, a inclus doar contributiile maestrului Horia Andreescu si ale redactoarelor radioului Romania Muzical, Cristina Comandasu si Olga Grigorescu.
Cum intreaga lansare a fost retransmisa de un post de televiziune privat online, mai bine dotat tehnic, s-ar spune, decit SRR, am aflat in esenta de la maestrul Andreescu ca Sofia Cosma, dupa o prima intilnire la Brasov, i-a iluminat pina astazi interpretarea concertului pentru pian de Ceaikovski, si ca in repertoriul ONR marile lucrari vocal-simfonice si simfonice ale lui Liszt nu si-au gasit inca locul, unul din motive fiind ca oratoriul Christus, de exemplu, dureaza peste trei ore. Si mi-am amintit ca acest nume frumos era unul din cele mai iubite de cenzura regimului trecut, Ultimele sapte cuvinte ale Mintuitorului…, capodopera lui Haydn, ce dureaza in jur de numai 40 de minute, fiind interpretata – nu? – in fiecare stagiune…
De la cea de-a doua invitata am aflat ca Sofia Cosma a fost o „eroina“, dar ca pentru domnia sa, copil la plecarea din tara a pianistei, Liszt este reprezentat mult mai bine de… Lang Lang, despre care a vazut chiar si un film. In fine, de la cea de-a treia invitata, am aflat istoria continuta in propriul booklet al discului, piparata cu citeva licente istorice, cum ar fi „patrunderea puterii sovietice in Letonia“ in 1940 si arestarea Sofiei Cosma ca „tradatoare imperialista“. Poate n-am auzit bine, dar cam asa a fost descris episodul invadarii tarilor baltice de trupele lui Stalin, de coniventa la acea data cu nazistii si deportarea pianistei in calitate de rezidenta a unui stat inamic.
Cam aici s-a incheiat „desfasuratorul“, caruia i-a fost adaugata doar vocea Ilonei Scott. Numele lui Lincoln Mayorga si documentarul sau exceptional nu au fost pomenite, din motive si lipsa de mijloace „tehnice“. Si nici mesajul din care omisesem sa-l pomenesc pe Lang Lang…
Drept care am decis sa vi-l ofer Dumneavoastra, cititorilor fideli si critici ai acestei rubrici, cu precizarea ca extrasul din filmul lui Lincoln Mayorga poate fi vizionat pe pagina mea de Facebook (www.facebook.com/photo.php?v#2734138268058&set#vb.1095357670&type#2&theater). Din motive de… politete si recunostinta elementara pentru realizatorul american! Asadar textul:
„Daca am acceptat sa scriu notele introductive ale CD-ului, motivul il constituie, dincolo de afectiunea mea pentru pianista exceptionala care a fost Sofia Cosma, o convingere profunda. Anume ca patrimoniul romanesc, in cazul de fata cel muzical, nu este suficient sa fie conservat, inchis intr-un depozit cu sapte lacate; el trebuie infatisat fiecarei noi generatii, intr-un proces educativ esential pentru structurarea corecta a unei identitati culturale, cit si a unui gust estetic valabil.
Or, la ora actuala, dupa 22 de ani de libertate, nu acesta este cazul. Dimpotriva! As spune chiar ca marile valori muzicale pe care le-a dat Romania sufera in prezent ceea ce nu au suferit nici sub regimul comunist: o disparitie treptata din memoria oamenilor, pe masura ce praful se asaza pe benzile din fonoteca radioului. Cu exceptia unei miini de muzicologi si a ultimilor lor elevi, cine dintre cei mai tineri a auzit astazi interpretarile lisztiene, ba chiar numele unei pianiste ca Aurelia Cionca? Sau ale celorlalti doi elevi ai Floricai Musicescu, prezenti la celebrul concurs de pian din 1933, de la Viena, Maria Fotino de exemplu? Cine mai cunoaste astazi inregistrarile lisztiene ale lui Theofil Demetriescu, elevul lui Busoni, a carui viata s-a sfirsit incet in mizerie in tara? Si nu ar merita astazi, la urma urmelor, din partea Societatii Radio, un CD in memoria chiar a Floricai Musicescu, cu ilustrari ale artei elevilor ei?
Disparuta la inceputul acestui an, Sofia Cosma ar fi meritat cu siguranta un disc omagial aparte, cu atit mai mult cu cit materiale de arhiva cu piese exclusiv de Liszt exista suficiente pentru a umple un CD. Dar chiar si asa un pas inainte a fost facut si, personal, le sint recunoscator celor ce l-au facilitat. Sper sa aveti privilegiul sa aflati mai mult despre pianista a carei viata a insumat si suferit toate consecintele regimurilor totalitare ale secolului XX, raminind fidela artei si capacitatii ei de a o darui tuturor, odata cu proiectia si la Bucuresti a documentarului exceptional realizat de Lincoln Mayorga in Statele Unite. Daca va fi invitat…“.
Am inteles ca in cuvintele de mai sus ar fi de cautat „motivele tehnice“. Cui si de ce ii e teama de adevaruri à propos de Arhiva istorica a Radioului si capacitatea de a o administra cum trebuie? A bon entendeur, salut!