Dosar  -  George Onofrei  -  

Corina Sabau: Scriitorii isi recistiga siguranta ca nu fac degeaba ceea ce fac

1. Unul din posibilele titluri ale cartii pe care o scriu este Dragostea, chiar ea. Un barbat si o femeie, Teo si Mia, se intilnesc intr-o zi de primavara si se indragostesc, se molipsesc de ceea ce Denis de Rougemont numeste „l’amour passion“. Recunoscatori ca viata ii mai poate surprinde in felul asta, lasa trecutul in urma, renunta la vechile iubiri, care le par acum doar niste relatii caldute, care nu-i mai definesc. Cum si-ar putea imagina ca ceea ce traiesc nu e decit o pasiune trecatoare? Doar intotdeauna, aceasta iubire romantica pare incarcata de promisiuni, pare a fi aventura vietii noastre, care ne da ocazia sa ne scuturam de toata zgura de conformism si lasitate. O aventura pe care personajele mele o traiesc intr-o societate la fel de abulica si confuza ca si ele.

2. Eu cred ca piata romaneasca de carte arata mult mai bine decit arata in urma cu trei ani. Facind o comparatie, cind scriam la cartea mea de debut, nu eram deloc sigura ca voi reusi s-o public undeva, mai ales ca eram complet necunoscuta, nu publicasem un rind in vreo revista. Mi se pare extraordinar ca intre timp au aparut editori care au curajul sa mizeze totul pe literatura romana actuala. Sa publice, de exemplu, poezie. Imi place foarte mult ca, intrind in librarii, poti gasi carti de poezie scrise de oameni care n-au implinit nici douazeci de ani. Cred ca, incet, incet, scriitorii romani isi pot regasi cititorii si recistiga siguranta ca ceea ce fac nu e chiar degeaba.

3. Cind scriu, nu ma gindesc nici la critica, nici la blogosfera. Cu limitele si cu imaginatia pe care o am, imi sint primul cititor, si fac tot ce pot pentru a satisface acest cititor. }in la parerea acelor oameni care au o relatie vie cu literatura. Iar asta, dupa mintea mea, inseamna mult mai mult decit o cronica bine scrisa; inseamna ca o carte care ti-a placut sa lase in tine o urma, sa te faca mai sensibil la nuantele din viata reala. In ceea ce priveste promovarea, pentru ca nu sint genul de scriitor indragostit de cartile sale (dar asta nu inseamna ca nu cred in ceea ce scriu), nu stiu daca sint gata sa-i fac cartii o mediatizare intensa. Sint aproape sigura ca, daca as fi onesta, in loc de a arata cu degetul spre cartea scrisa de mine, as avea tendinta sa vorbesc inainte de alte zeci de carti, multe dintre ele esentiale pentru formarea mea.

Florin Lazarescu: „Mediul electronic nu a schimbat nimic radical in receptare“

1. Lucrez la un roman despre nimic. Un „nimic“ precum cel din Seinfeld, numai ca o tira mai cinic si mai lipsit de umor. Totusi, romanul va ramine unul „neserios“, nepolifonic, simplu, direct, care sa nu poata fi incadrat intr-un gen anume, care ar putea ingrozi pe unii agenti de vinzari si ar nedumeri ori indigna o seama de librarese, profi de romana, cititori si critici literari. Un „avion“, cum se numeste asa ceva in argoul marketingului de carte. Nu are o tema mareata, subiectul nu sare in ochi, iar personajele si intimplarile or sa para multora superficiale. Drept sa spun, acesta nu va putea concura vreodata la „cartea anului“ sau la alte premii de profil. E doar povestea onesta a unui barbat de vreo patruzeci de ani si a unei batrine de vreo saizeci si cinci, ambii incercind sa fenteze existenta, intr-un oras autohton de niciunde. In caz ca-mi iese, lucru de care deocamdata nu-s sigur, cred si sper ca o sa stirneasca emotie citorva cititori din Romania.

2. In ultimii doi ani, nu am impresia ca s-a schimbat ceva fundamental in piata literaturii noastre contemporane. Dupa momentul 2004, cind au inceput sa fie publicati multi scriitori romani, s-a intrat intr-un soi de rutina, atit a scrisului, cit si a marketingului. Insa, dupa mine, acesta nu-i un lucru neaparat rau, ci mai degraba benefic. Piata s-a asezat, s-a normalizat, lucru exceptional pentru o tara in care normalitatea e un ideal. In rest, fara a ma considera vreun analist prea atent sau obiectiv al breslei, observ ingrosarea unor tendinte bolnavicioase, nu inca letale. Cum ar fi cea a unor scriitori de a fi mai interesati de propaganda decit de scris, cea a unor editori de a-si pierde entuziasmul fata de propriii scriitori, cea a unor critici de a deveni mai narcisisti decit poetii de cafenea, cea a unor cititori de a fi si mai blazati de autorii autohtoni. }in sa subliniez insa: imi par doar niste apucaturi asupra carora sper din tot sufletul sa ma insel.

Da, ma bazez pe receptarea din Romania, cu toti reprezentantii ei. In special pe acei care nu se cred mai „destepti“ decit mine, asa cum nici eu nu ma cred mai „smecher“ decit ei. Apoi, sincer vorbind, nici nu am de ales, trebuie sa ma bazez pe toti cei care sint implicati in viata noastra literara: scriitori, editori, critici, cititori etc. O spun ca pe o simpla constatare, fara sa strimb din nas. Multi ma pot nemultumi pe moment, altii ma pot bucura, insa toti ma fac sa ma simt viu intre si odata cu ei.

Mi se pare ca mediul electronic nu a schimbat nimic radical in receptare. Poate doar viteza, la pachet cu avantajele si dezavantajele ei, dar aceasta nu afecteaza niciuna dintre legile temeinice ale literaturii.

3. Am tot spus si ma tin de asta inca de cind m-am apucat de literatura: dupa ce termin o carte, nu ma feresc sa incerc tot ceea ce este etic pentru a o promova. Promovare in sensul de a-i transmite oricarui potential cititor informatii corecte si cit mai neutre asupra literaturii mele, de a-l face pe acesta „sa auda“ de existenta cartii mele, fara sa-l momesc cu musculite din plastic, fara sa-i inscriu date false pe ambalaj sau in pliantul de prezentare. Altfel, dispretuiesc auto-propaganda libidinoasa, urasc sa-mi laud o marfa fata de care, de cind ma stiu, sint primul la indoieli.

Tudor-Calin Zarojanu: „M-as baza pe blogosfera daca as sti cum sa fac“

1. Am mai multe carti in lucru. Prima (cronologic) este un volum de proza scurta, Plaja, care ar putea fi gata in orice clipa, dar probabil ca astept sa apara un text aparte care sa-l defineasca si in acelasi timp sa-l rotunjeasca. A doua se numeste Povestea si are ambitia nebuna sa se compare cu Ultima licorna. E chiar o poveste, ba inca una pe care o am integral in mine, pentru ca le-am spus-o copiilor mei, episod dupa episod, seara, la culcare, vreme de citiva ani. Mai sint si altele, inclusiv doua carti incheiate de mult.

2. Chiar de la ultimul nu, caci a aparut in urma cu o luna, Cartea alba a porcului, scrisa impreuna cu sotia mea, Dana Isabelle Zarojanu. Daca va referiti la cartile de autori romani, as zice ca nu s-a schimbat mare lucru in ultimii 22 de ani. Daca e vorba despre tot ceea ce se gaseste pe piata, schimbarea este enorma: proza straina este dominata de carti „fantasy“, de romane cu incarcatura religioasa si forma de thriller (Sanctus) si de carti (multe delicioase) despre si pentru adolescenti – gen aproape inexistent la noi. Nu mai vorbesc de cartile pentru copii, de cele utilitare, de enciclopedii, albume de arta, volume gen 100 de minuni ale lumii etc.

3. Da, ma bazez pe blogosfera, mai exact m-as baza daca as sti cum sa fac! Receptarea cartilor a fost radical schimbata gratie Internetului, in particular a blogosferei, in cel putin patru directii, toate pozitive: publicarea (integrala sau partiala) pe net a unor volume care astfel ajung la mult mai multi oameni decit cei care ar cumpara cartea respectiva; promovarea cartilor publicate in print; vinzarea acestora si, nu in ultimul rind, un minunat interes pentru carti dovedit prin comentarii, bloguri de lecturi, dezbateri etc. Cit despre critica… Nu reusesc sa-mi amintesc ultima carte (de literatura romana contemporana) pe marginea careia sa fi fost o dezbatere, despre care sa fi scris macar trei critici importanti.

Florin Irimia: „M-am folosit cu succes de Facebook“

1. In prezent revizuiesc manuscrisul la ceea ce am intitulat O fereastra intunecata, un roman scurt, dar intens, jumatate fictiune speculativa, jumatate marturie istorica, despre ce-nseamna sa traiesti intr-o tara cu un trecut sumbru, un prezent dezolant si un viitor care practic nu are cum sa existe. Intr-adevar, este un text extrem de pesimist (care aduce in discutie si Pogromurile din ianuarie si iunie 1941, din Bucuresti si Iasi), dar nu cred ca traind si mai ales scriind in Romania poti vedea viata altfel. Romanul sper ca va aparea undeva in toamna.

In paralel, am inceput sa lucrez si la o continuare a Defekt-ului (mi-as dori in final o trilogie) in care Eduard Tautu ne va dezvalui (printre altele) cit din naratiunea anterioara a fost pura fictiune si cit adevar. Nu va fi singurul vorbitor, alte personaje, vechi si noi, vor veni sa-i tina companie si, evident, sa-l contrazica, sa-i conteste, ca si pina acum, spusele si versiunea sa asupra realitatii.

2. Intrucit ultimul (si primul, cel putin de fictiune) meu volum a aparut la finalul lui 2011, imi este imposibil sa sesizez o schimbare. Eliminind insa din context experienta personala, as spune ca exista citeva schimbari (in bine) demne de remarcat pe piata de carte a ultimilor ani. In primul rind vorbim de aparitia a trei noi edituri care si-au propus sa promoveze scriitorii tineri –  Tracus Arte, Herg Benet, Casa de pariuri literare –, ceea ce nu e putin lucru intr-o cultura apatica cind vine vorba de literatura in general si foarte suspicioasa (rezistenta) la ideea de nou, diferit, altfel. Mai mult, pretul cartilor publicate aici este accesibil, iar calitatea grafica a aparitiilor (aproape) aceeasi ca la editurile mari. Apoi, asa cum spuneam si in articolul precedent publicat in „Supliment“, anul 2011 a fost anul cartii digitale in Romania, cele mai multe dintre ele fiind semnate de autori romani. Interesant de remarcat aici ca romanul regretatului Alex. Leo Serban, Litera din scrisoarea misterioasa (Editura Polirom), a aparut initial in format electronic si apoi tiparit. Este un demers care arata importanta din ce in ce mai mare a cartii electronice, care rezolva orice neajuns legat de distributia in librariile din tara sau, pentru cine comanda cartea prin posta, de durata transportului. Totusi, nu cred ca suportul electronic se va putea vreodata substitui celui tiparit si ar fi o mare greseala de marketing ca o carte sa apara exclusiv in format digital, pentru a economisi din costurile de tiparire.

3. Raminind in mediul electronic, ca sa raspund si la ultima intrebare, trebuie sa recunosc ca m-am folosit cu succes de Facebook pentru promovarea Defekt-ului si cu siguranta ma voi folosi de el si pentru celelalte carti care vor urma. Sint un adept al online-ului, al internetului (mai putin al blogurilor insa, chiar daca am si eu unul, http://florinirimia. wordpress.com/, desi nu scriu decit rareori acolo), dar in acelasi timp nu cred ca mediul electronic poate transforma radical receptarea unei carti. O poate ajuta, fara indoiala, dar baza ramine receptarea ei in print, si nici aici oriunde. Una e o cronica aparuta in „Dilema(teca)“, „Observator cultural“, „Romania literara“ sau „Suplimentul de cultura“, si alta e una in „Luceafarul“, „Ramuri“ sau „Vatra“, si cind spun asta ma refer indeosebi la aria de impact a acestor reviste, ultimele avind un public foarte restrins.

Ca sa concluzionez, as spune ca vad mediul electronic drept un partener important in promovarea unei carti (apropos de asta si legat de intrebarea anterioara, au aparut in ultimii ani librarii electronice foarte utile, Elefant.ro fiind, evident, lider in acest domeniu), dar nu neaparat si in ceea ce priveste receptarea ei, si asta nu pentru ca spatiul virtual nu e locuit, dimpotriva, ci pentru ca semnaturile autorizate de la noi nu prea se regasesc in cyberspace, ele preferind in continuare traditionalul, cum sa-i zic, printspace oferit de ziare si reviste.

Ca ultima observatie, este posibil totusi ca la un moment dat sa apara voci (daca nu cumva au aparut deja, ma gindesc la LuciaT si Terorismul ei de cititoare) care sa refuze din start universul de hirtie al tiparului pentru lumea virtuala a blog-urilor unde sa se impuna prin calitatea scrierilor lor drept reputati comentatori literari, rivali in toata puterea cuvintului ai celor mai fini si mai vechi observatori ai fenomenului cultural romanesc.

Galerie foto