Insa, pentru ca toti cei din jur il vedeau in felul asta, si domnul Tudor Ciuhodaru a inceput sa se vada in felul asta, poate chiar mai mult decit atit. Ceea ce l-a transformat, treptat, nu doar intr-un om nelipsit din cadrele presei locale, ci chiar si din cele ale presei nationale. De multe ori fara rost, doar pentru a se vedea ca este si domnia sa acolo. Iar aceasta ambitie, augmentata an de an de vanitatea ca incepe sa existe alaturi de cei mari din politica, i-au alimentat doctorului si anumite frustrari. Asa incit, de fiecare data cind persoana sa nu lua prim-planul in vreo numire sau pentru vreo candidatura, domnia sa parasea partidul din care facea parte in acel moment, avintindu-se cu entuziasm si cu forte proaspete in altul. Traseismul politic isi are azi o definitie in persoana medicului iesean.
Nu stiu daca domnul Ciuhodaru isi poate privi din perspectiva asta propria cariera politica. Sint convins ca, dupa cele doua zile stralucitoare pe care le-a petrecut in calitate de consilier onorific la Ministerul Sanatatii, actualului deputat U.N.P.R. i s-au facut anumite promisiuni pentru a accepta rapida debarcare fara prea multe strimbaturi din nas. Asa incit, iluzionat de aceste plauzibile alte promisiuni, ma tem ca domnul doctor nu reuseste sa se distanteze putin de tablou, pentru a-l privi in ansamblu.
Un ansamblu care nu e deloc cadrat, de asta data, pe domnia sa. Tudor Ciuhodaru se vede, in imaginea asta, doar intr-un coltisor, mascat de toate celelalte interese care l-au transformat intr-o victima perfecta. Cind scandalul Raed Arafat, provocat cu aceeasi detasare suverana cu care presedintele Basescu provoaca oricind scandaluri, tocmai trebuia sa izbucneasca la cote maxime, prin stingeri de lumini nationale, flashmob-uri, mobilizari pe retele de socializare sau prin intermediul televiziunilor, era necesar un personaj-tampon. Era necesar un crochiu pe care altii sa-l poata colora, pentru a abate putin atentia de la lucrurile cu adevarat daunatoare pentru presedinte si partidul/guvernul subordonate.
Consilierul onorific Tudor Ciuhodaru a fost perfect in acest rol. S-a incadrat atit de bine, incit inclusiv Raed Arafat, altfel diplomat si extrem de bine-crescut in toate declaratiile publice, s-a revoltat, remarcind public ca la Minister a fost adus un om care „a distrus SMURD-ul din Iasi“. Mai mult, si extrem de surprinzator tinind cont de faptul ca domnul consilier onorific insusi s-a laudat ca l-ar fi propus pe doctorul Andrei Georgescu, acesta din urma, dupa numirea sa in locul lui Raed Arafat, agasat de intrebarile ziaristilor, a izbucnit intr-o emisiune TV: „Il voiati pe Ciuhodaru sa faca legea?!“. De ajuns pentru ca domnul doctor iesean din U.N.P.R. sa se transforme intr-o unitate de plecare urgenta. Din functie.
Debarcarea dupa doar doua zile petrecute in calitate de consilier onorific ar fi trebuit, in opinia mea, sa-l fi pus pe Tudor Ciuhodaru in situatia de a-si adresa siesi intrebari cu privire la propriul destin politic. Un om cu ambitii asa de stravezii precum domnia sa, folosit cu atita dezinvoltura numai pe post de incasator, pentru a fi inlaturat apoi cu tot atita dezinvoltura, ar trebui poate sa se gindeasca la faptul ca drumul politic pe care a luat-o nu mai duce doar in sus. Ca, de-o vreme, sarind de pe-un drum pe altul, a trecut de la imaginea buna si serioasa pe care incepuse sa si-o creeze la singura imagine pe care aceasta atitudine „topainda“ o putea oferi: aceea de om bun la toate intr-un partid, de manta de vreme rea, dar altfel total neinteresant politic.
Evident ca nu-mi permit si nici nu e de competenta mea sa-i dau vreun sfat ori macar vreo sugestie doctorului Tudor Ciuhodaru. Domnia sa este unicul detinator al tuturor promisiunilor care i s-au facut si al tuturor iluziilor aferente. Ma intreb doar daca pentru un om atit de interesat de propria imagine nu conteaza faptul ca tocmai de ea, de acea imagine pe care pina acum si-o fi crezut-o impecabila, s-au putut folosi in acest fel niste politicieni mult mai versati decit medicul iesean. Poate ca, pornind de la o asemenea intrebare, doctorul Tudor Ciuhodaru ar putea intrezari un drum la capatul caruia sa nu se afle o functie de consilier de onoare, ci doar onoarea in sine.