Imi vine, nu stiu de ce, sa spun ca n-o sa-mi iasa mare bilant bucuriologic, fie si daca imi amintesc ca spre sfirsitul lui decembrie m-am despartit de doua femei care imi erau, fiecare in felul ei, foarte aproape. S-a dus draga mea fosta cumnata, Mia, si, la o zi dupa ea, s-a dus Mariana Sora. Si, departe, la Ierusalim, s-a stins si Leon Volovici. Nu-i locul acum si aici sa povestesc ce mari lectii despre viata, boala, supravietuire si moarte am primit de la fiecare si nici sa spun ca plecarile lor m-au invatat sa privesc inainte fara teama. Cum tot fara teama (ba cu una mica, usor de stapinit) am capatat si vestea ca am ajuns la minus 26 de dioptrii.
Asa ca m-am pus pe comparat ce-am scris anul trecut pe vremea asta, cu ce ar urma sa scriu acum, ca sa-mi dau seama daca mai are rost sa-mi continuu rubrica despre bucuriile simple. Presimt ca are, cu toata tristetea in care m-am cufundat dupa ce m-am despartit de cei trei si care s-a adincit cind am scos din memoria noului telefon vreo 10 nume. Pe Leo si pe MHS, de pilda. Spune ceva, poate, despre cum am trecut in 2012 si faptul ca e prima oara, dupa 20 de ani, cind, de sarbatori, nu m-am mai costumat in mos sau ren sau pom de Craciun sau om de zapada. N-am avut suflet si putere pentru asa ceva. Dar, exact ca anul trecut, inima usoara a biruit inima grea, pentru ca am insirat unele dupa altele, ca niste margele pe o ata luminoasa (asa scriam cam patetic in ianuarie 2011), toate momentele intrematoare, de infrint melancolia.
Sa le iau deci unele dupa altele. Ziceam la inceput de 2011 ca m-a bucurat explozia de culoare a craciunitei, inflorita pentru prima oara. Mai e valabil? O-ho! Anul asta a inflorit parca mai nebunatica si a tronat ca o regina pe masa din sufragerie. Dar in locul ghioceilor si zambilei n-am avut decit un ghiveci plin de trifoi cu patru foi, verde si vioi, luat de la florarie si infipt pe birou. Tot sursa de bine si stimul mare pentru clampanit tastatura, desi nu scriu cu picioarele, continua sa fie cizmulanele imblanite UGG/Old Navy primite cadou (numar in fine potrivit, fata de cel cam mic de anul trecut). Mai ziceam atunci si ca m-au bucurat urarile venite prin email, sms, posta sau telefon. Multe si din toate colturile lumii.
Asa a fost si acum, ba parca mai abitir. Cum la fel de multe au fost si lucrurile bune pe care le-am spus din inima prietenilor, colegilor, cunoscutilor sau chiar necunoscutilor, ca sa-i bucur. Dau doar un exemplu, in rima cu cel de anul trecut. Scriam atunci ca am plesnit pur si simplu de multumire cind i-am spus red. sef ca revista noastra „Orizont“ a atins astronomica cifra de 3.572 de abonamente (plus cele vindute la liber). Ia sa va vad daca ghiciti ce le-am comunicat colegilor in 4 ian. 2012, la un mic chef redactional? Am anuntat ca „Orizontul“ are 6.300 de abonamente! Stiti unde se duc vreo 4.000 de bucati? Adaug doar atit, inainte de a va anunta ca am material berechet si pentru saptamina viitoare: multumim Iasi, Suceava, Botosani, Neamt, Vaslui, Bacau, Galati, Vrancea!