Misiune: Imposibila – Ghost Protocol
Totusi, Misiune: Imposibila – Ghost Protocol nu mi se pare un film de lepadat. Chiar m-am distrat cind l-am vazut la avanpremiera de la Bucuresti, la IMAX-ul din Cinema City Cotroceni, unde am plins la inceput ca am primit bilet prea aproape de ecran. Cind a inceput proiectia, mi-am adus aminte de primele filme din seria Harry Potter cind ne venea sa lasam capul in jos atunci cind personajele zburau pe maturi si treceau la mustata pe sub crengi de copac sau alte obstacole. Intr-o sala IMAX senzatia de real e atit de puternica incit aproape ca nu mai simti lipsa 3D-ului, iar o secventa din Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume, iti da ameteli si iti aduce aminte ca, de fapt, oricit de departe a ajuns ca bani si tehnica, a saptea arta nu s-a schimbat la miez. Si primii spectatori de cinema s-au speriat ca trenul care intra in gara La Ciotat in 1895 avea sa dea peste ei.
Deci al patrulea film din seria Misiune: Imposibila e interesant pentru ca reuseste sa fie la fel de bun ca primele parti – mai ales a doua (regizata de John Woo), lucru care nu se intimpla prea des, dovada ca multe francize se opresc dupa partea a treia. Atuurile filmului regizat de Brad Bird (autorul lui Ratatouille) sint mai multe. O data ca ritmul e intens si sustinut, chiar daca intriga nu e cine stie ce. Apoi ca Brad Bird reuseste sa pastreze controlul asupra tuturor compartimentelor, desfasurarea filmului si a actiunii dindu-ti si tie, ca spectator, satisfactia lucrului bine facut. Chiar daca povestea nu da pe-afara de originala ce e (inevitabil, un om de-al rusilor vrea sa declanseze un razboi nuclear, desi autoritatile ruse sint la fel de inocente ca cele americane), Ethan Hunt se descurca in orice situatie si oricit de mult s-ar ingusta drumul, el stie in orice clipa exact unde e si ce are de facut. Treaba scenaristului si a regizorului e, in astfel de situatii, sa vina cu o sumedenie de detalii pe care actiunea sa le bifeze in ritm sustinut si sa nu-ti dea impresia de linearitate.
Cel mai mare atu al filmului e chiar Tom Cruise, care la aproape 50 de ani are nebunia de a executa singur o cascadorie riscanta si spectaculoasa, leganindu-se agatat de Burj Khalifa. Nu mi-e rusine sa spun ca M:I IV mi s-a parut un spectacol adevarat, ca un popcorn bine facut. Ceea ce nu pot spune despre Jack si Jill, o noua comedie realizata de catre Dennis Dugan, a „n“-a comedie in care Adam Sandler (actor caruia numai Paul Thomas Anderson, in Punch-Drunk Love, i-a sesizat talentul) isi arde neuronii. De asta data e si in travesti, jucind-o pe sora eroului, o fata atit de originala incit Al Pacino se indragosteste de ea. Acest film nu merita vazut decit daca tineti mortis sa-l vedeti pe Pacino umplindu-se de ridicol.
Sherlock Holmes: Jocul umbrelor
Sherlock Holmes: Jocul umbrelor mi s-a parut mai lucrat decit Sherlock Holmes (2009), dar cu mai putin umor – si oricum stilul lui Guy Ritchie ma oboseste. Nu mai pot vedea batai cu miscari descompuse si, in general, lipsa lui de substanta si de stil mascata de scene de actiune (filmele lui sint un fel de gimnastica aerobica). Marele avantaj al lui Sherlock Holmes: Jocul umbrelor sint Robert Downey Jr. si Jude Law. Primul e tot mai bun de la un film la altul si e o placere sa-l vezi cum da din inteligenta adusa de-acasa fiecarui nou rol. Jude Law are o sobrietate care se ciocneste placut de verva lui Downey Jr., dar e regretabil ca cu cit mai mare e latura de „action hero“ a lui Sherlock Holmes, cu atit personajul pe care il stiam din carti se estompeaza. Acesta e pretul platit pentru un „reload“.
Doamne… ce macel!
Inca un film si va las: Doamne… ce macel!, realizat de Roman Polanski dupa piesa Yasminei Reza, e in primul rind o comedie agreabila pe care Jodie Foster, Kate Winslet, John C. Reilly si Christoph Waltz o incep ca pe o partida de dublu si o termina in haos complet. In ciuda lucrurilor adevarate pe care ni le arata in oglinda (sintem falsi, snobi, rai, invidiosi, agresivi, profund necivilizati s.a.m.d.), filmul, a carui actiune se desfasoara in acelasi interior intr-o durata limitata de timp, mizeaza pe factorul comic, necesar si pentru a tine spectatorul atent, dat fiind ca cele 80 de minute se desfasoara in acelasi interior. Pe undeva textul piesei e inconsistent pentru un lungmetraj, dar actorii sint foarte buni si filmul are citeva momente de un umor delirant. Sa vezi niste personaje pierzindu-si controlul pe ecran (in locul tau, de presupus) e cathartic.
Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou/Happy Feet Two, de George Miller. Voci: Elijah Wood, Pink, Brad Pitt, Matt Damon
Misiune: Imposibila – Ghost Protocol/Mission: Impossible – Ghost Protocol, de Brad Bird. Cu: Tom Cruise, Jeremy Renner, Paula Patton
Jack si Jill/Jack and Jill, de Dennis Dugan. Cu: Adam Sandler, Al Pacino, Katie Holmes
Sherlock Holmes: Jocul umbrelor/Sherlock Holmes: A Game of Shadows, de Guy Ritchie, cu Robert Downey, Jr., Jude Law, Noomi Rapace
Doamne… ce macel!/Carnage, de Roman Polanski. Cu: Jodie Foster, Kate Winslet, John C. Reilly si Christoph Waltz
Galerie foto
