– Fragment –
Fratii de Jack Kerouac
(Toamna lui 1939)
In toata perioada legaturii mele cu Henry Browne, nu am avut niciodata parte de doua saptamini mai plicticoase decit cele petrecute de noi in Pelham, in timpul concediului nostru de iarna trecuta. Matusa plinuta a lui Henry si placinta ei cu dovleac ma impiedicau sa-mi iau cimpii si sa caut vreo forma oarecare de distractie – de orice fel.
Stateam in casa ei de la periferia oraselului, care, dupa cum imi amintesc vag, era situat undeva in Warren County, in Pennsylvania. Oraselul, dupa cum poate ca banuiti deja, avea toate caracteristicile unui cuib de vaci multumite, ce isi rumega medidativ propriile ginduri.
Daca nu ar fi fost extraordinarul caracter al lui Browne si puterea de convingere pe care o avea asupra mea, fara indoiala ca as fi luat primul tren inapoi spre New York. Browne si cu mine lucram sub insemnele agentiei de detectivi particulari Gimble si nu am sovait prea mult la sugestia lui Gimble de a ne lua un mic concediu. Nu puteam sa-mi imaginez nici un loc in care sa-mi petrec acele saptamini, iar cind Browne a declarat ca o sa-si viziteze gratioasa matusa din Pelham si ca, daca voiam, puteam sa vin si eu, fireste ca m-am dus cu el. De fapt il insotisem pe Browne in mare parte din ultimii cinci ani pe urmele diferitelor lui cazuri din marele oras, iar faptul ca ma tineam acum dupa el nu era ceva iesit din comun.
Browne este un barbat slab si ciolanos, cu trasaturile generoase ale unui saxon. Cred ca s-a nascut undeva in Anglia, din cite am inteles eu, iar dupa razboi a venit in America. Browne imi spunea mereu “Ce te agiti atita? “. De fapt mi-a spus asta de atitea ori, ca incep sa o consider ceva absolut esential. Browne e un barbat extrem de calm, de o imperturbabilitate de piatra. Iti aminteste de rabdarea orientala la apogeul fortei ei. Desigur, pentru un om cu un spirit atit de inamovibil e foarte probabil ca orice om obisnuit pare sa se “agite” incontinuu.
Se intelege de la sine ca timp de doua saptamini lucrurile au fost foarte plictisitoare in Pelham, doar ca nu includem aici si ultima zi a sederii noastre.
Ca de obicei, Browne ma dusese la magazinul universal Old Mike’s de pe Main Street, unde ne bucuram de compania unui cerc de gentlemeni trindavi care se stringeau acolo in fiecare seara. Subiectul discutiei in momentul cind am intrat noi era legat, din cite imi amintesc, de diferitele afectiuni ale mai multor membri ai acelei comunitati.
— Mie George Hand mi s-a parut intotdeauna imaginea barbatului perfect sanatos, spunea Trebinger.
Trebinger purta o haina groasa si avea un aer de siguranta de sine deplina.
— Tre’ sa recunosti ca-si ascunde bine bolile, a rostit un arac de fasole care statea raschirat intr-un colt. Frate-meu George e bolnav asa de ani de zile si-n ultimu’ timp n-a dormit suficient ca sa impiedice cearcanele sa i se “cumuleze” sub ochi.
— Totusi mie George Hand mi se pare bolnav, a spus Trebinger cu un aer de hotarire ferma.
Si-a punctat remarca printr-un jet de suc bine directionat spre “infernul” din soba, astfel suieratul ascutit ce a urmat sa exprime adevarul asertiunii sale.
Aracul lung de fasole, despre care acum imi dadeam seama ca este unul din des pomenitii frati Hand, se ridica si isi intinse incredibila silueta pe toata lungimea ei, aruncind o umbra enorma pe peretele zugravit in alb. As spune fara sa ezit ca avea cam in jur de doi metri si cinci centimetri, iar pe de alta parte despre fratele lui se spunea ca e un barbat foarte scund, de vreun metru saizeci si cinci. Am observat ca din buzunarul de la spate ii iesea o telegrama si m-am intrebat ce contacte ar putea avea el cu lumea exterioara, ca membru al acestei colonii pierdute – la propriu.
— Pleci asa de repede, Elmo? a intrebat unul dintre barbati.
— Ma gindesc, Wal, in primu’ rind sa fac o mica plimbare in seara asta. Tre’ sa cumpar niste somnifere pentru George. Si, Mike, arunca-mi un sul de pisla, te rog. Tre’ sa astup gaurile alea din usa, altfel George o sa moara de raceala.
In timp ce batrinu’ Mike, un democrat mic si vinos, se ducea sa scotoceasca dupa acele articole prin intinderile nesfirsite ale incaperii din spate, Trebinger a declarat din nou ca George Hand nu era bolnav niciodata, dar ca era posibil sa fie ipohondru sau, dupa cum spunea el, “hipercondru”.
Browne privea cu atentie telegrama, caci o bucata din ea putea fi vazuta iesind din buzunarul slabanogului de Hand.
Batrinu’ Mike s-a intors cu articolele si in acelasi timp a spus:
— Au fost in regula geamurile, Elmo? Poate vrei niste chit sa-ti repari ventilatoru’ ala al tau.
Hand si-a fluturat laba lui lunga.
— Mi-am reparat deja ventilatoru’ ala, Mike. Am nevoie de pisla asta ca sa astup ferestrele din camera noastra. Spatiile dintre ferestre si toc sint ceva de groaza.
In timp ce Mike si Hand numarau banii pentru plata achizitiei, Trebinger incepu din nou:
— Se pare ca ati asteptat toata iarna asta friguroasa ca sa va hotariti sa reparati ventilatoru’ ala si ferestrele, Elmo. De-acu’ frigu’ n-o sa mai tina prea mult.
— Ce bine-ar fi sa-ti tii gura uneori, Bill! suiera Hand.
Dupa care se napusti afara, trintind usa cu un zgomot rasunator.
Unul din batrini chicoti.
— Elmo e al naibii de suparat.
Ma-ntreb daca se gindeste la mostenirea aia pe care n-o s-o primeasca.
— Ce vrei sa spui? interveni dintr-odata Browne.
Era prima propozitie pe care o rostea de cind intraseram acolo amindoi.
— Pai, nu stii, domnule Browne? intreba batrinul. Fratii astia Hand sint amindoi eligibili sa primeasca mostenirea, dar aproape toata lumea din oras stie ca Elmo nu era deloc favoritu’ lui Lucilia Hand. Sora aia a lui nu l-a placut niciodata si nici Hand n-a placut-o pe ea. George o sa primeasca toata averea, asculta-ma pe mine.
— Ce avere? intreba Browne, aplecindu-se in fata.
— Pai, averea Ridgcliff, din statul New York. Stii, tatal lor, Clem Hand, i-a lasat-o pe toata Luciliei. Fetei lui. Nu-i placea nici cit negru sub unghie de fiii lui neispraviti, asa ca, practic, i-a dezmostenit. Acum, ca Lucilia e moarta, mostenirea ajunge la George Hand.
— Interesant, spuse contemplativ Browne.
Am inceput sa observ ca partenerul meu se gindea profund la ceva. L-am privit cu atentie.
A intrat un client, iar batrinu’ Mike s-a intors in spatele tejghelei, ca sa-l serveasca. Dupa citeva clipe Mike s-a intors.
— Am vindut o groaza de tevi in ultimu’ timp. Tre’ sa trimit miine, la prima ora, dupa altele. Pai, abia azi-dimineata a venit sa cumpere o teava Elmo Hand. Zicea ca are o scurgere mica la soba cu gaz si ca vrea s-o repare.
— Hai sa mergem, Harry, l-am intrerupt eu. In seara asta am putea sa ne culcam mai devreme.
— Hm, a spus meditativ Browne.
A trecut o ora, dupa care Browne s-a ridicat si a anuntat ca mergem la culcare. Dupa citeva cuvinte am iesit in aerul taios al noptii de februarie. Paseam alaturi de el, simtindu-ma cumva sprinten si fericit la gindul ca seara urmatoare, pe vremea asta, aveam sa fim in New York. Henry continua sa mearga, de-abia constient de prezenta mea. Parea sa se indrepte spre un punct anume din orasel, iar eu nu m-am aventurat sa-l intreb nimic. Browne fusese intotdeauna atit de inchis in sine, incit stiam ca n-as obtine nici un rezultat daca il chestionam.
In cele din urma ne-am oprit. Spre noi venea silueta imensa a lui Elmo Hand, inghitind pamintul cu pasi imensi si semanind cu un mamut in noapte.
— Sal’tare, a spus el.
— Te duci la Mike? a intrebat Browne dupa ce a dat scurt din cap.
— Cre’ ca da. Tocmai l-am lasat pe George acasa. Doarme zdravan. Cre’ ca o sa fie in regula pina miine-dimineata. Noapte buna.
— Noapte buna, a spus Browne.
In timp ce Hand se indeparta, Browne mi-a trintit un ghiont. M-a tras spre el si mi-a spus cu voce scazuta:
— Trebuie sa ajungem la George Hand, McNary. In casa aia se intimpla chiar acum ceva groaznic.
— Nu fi absurd! am strigat eu. Despre ce vorbesti?
— Vino, a fost raspunsul lui.
Am traversat strazile intunecoase in graba si in tacere.
CARTEA
Antologia de texte Oceanul e fratele meu include, printre altele, asa-numitul “roman pierdut” al lui Jack Kerouac, prima sa scriere de anvergura, care da si titlul volumului si care a fost descoperita recent printre hirtiile personale ale autorului. Pe linga acest roman, antologia contine primele texte in proza si dramatice ale lui Kerouac, un jurnal inedit din anii de colegiu, precum si corespondenta cu unul dintre prietenii sai din adolescenta, Sebastian Sampas, ce dezvaluie istoria unui grup literar numit Prometeicii si aduce informatii inedite despre perioada de formare si maturizare intelectuala a prozatorului american.
AUTORUL
Jean-Louis “Jack” Kerouac (1922-1969), unul dintre reprezentantii de marca ai celebrei “Generatii Beat”, se numara astazi printre cei mai apreciati scriitori americani ai secolului XX. Scrise intr-un stil spontan si necizelat, romanele sale surprind o lume fascinanta a libertatii si extazului mistic, a muzicii si saraciei, opusa unei societati conventionale. La Editura Polirom au mai aparut romanele: Si hipopotamii au fiert in bazinul lor (2009), Vagabonzii Dharma (2009) si Pe drum (2003, 2009).