• Am remarcat mai intii, si asteptam sa scriu asta, ceva ce ar trebui sa atraga atentia atit celor care se plingeau de “indolenta” romanilor, cit si sefilor de partide din opozitie. Romanului, se pare, nu-i e de-ajuns cutitul la propriul os pentru a se revolta. Are nevoie si de-o imagine pozitiva, de-un chip bun cu care sa se identifice pentru a iesi in strada. E un lucru admirabil si-l sesizez pentru prima oara de cind ma straduiesc sa privesc in ansamblu poporul roman: se revolta mai greu pentru sine, insa sare imediat in apararea altora, a oamenilor pe care-i respecta din punct de vedere moral. Abia apoi isi cere, prin asociere, si drepturile sale. Acum, a fost vorba de Raed Arafat. Privind in urma insa, vom mai descoperi destule situatii asemanatoare, incepind chiar cu momentul “Timisoara ‘89”. Ca pe urma si “eroii” pot dezamagi e deja o alta discutie.
• I-am auzit pe multi analisti intrebindu-se ce vor acesti oameni, care-s revendicarile lor explicite. Comentatorii situati de partea puterii s-au grabit chiar sa-i ironizeze, pe motiv ca nu stiu ce vor. Or, mie mi se pare spectaculos si racoritor tocmai faptul ca cei adunati in pietele publice au cerinte dintre cele mai diverse. Anii din urma au adunat nenumarate nemultumiri in urma nenumaratelor prostii facute de cei de la guvernare. Pe unele dintre acestea le credeam uitate si ma revoltam eu insumi, acuzind scurta memorie a poporului roman. Faptul ca le-am regasit acum pe toate scrise pe pancarte sau scandate mi s-a parut nemaipomenit. Si m-a facut sa-mi cer scuze, macar in fata televizorului, fata de cei pe care-i acuzasem prea usor de uitare.
• Problema numarului de participanti la demonstratii e una care mi-a oferit mie, dar care ar fi putut oferi oricui o imagine clara a partizanatului televiziunilor romanesti. Am urmarit intr-o seara, din aceasta perspectiva, a numarului de participanti, relatarile tuturor televiziunilor care prezentau evenimentul. Cel mai critic post cu actuala putere aproxima astfel: “mii de oameni”; un al doilea post critic vorbea de “peste doua mii de participanti”; al treilea, care e la rindu-i mai degraba impotriva, dar nu pare a avea totusi o constientizare foarte clara a raportului in care se afla cu guvernantii, numara “o mie de oameni”; in fine, doua posturi fidele presedintelui vedeau in Piata Universitatii fie “citeva sute”, fie “citeva grupuri de oameni revoltati”. Va las placerea sau neplacerea sa descoperiti dumneavoastra despre ce posturi de televiziune am scris mai sus.
• Merita o “bulina” aparte ministrul de Interne, Traian Igas. Care s-a autoridiculizat fara a-si da seama de asta miercuri seara, mergind in Piata Universitatii, dar cautind sa stea la peste o suta de metri distanta de manifestanti. Iar de-acolo, a impartit cuvinte presei si unui trecator revoltat. In cele citeva minute de discurs, s-au adunat o sumedenie de gogomanii, subliniate de leitmotivul prin care ministrul cauta sa se legitimeze: “In ‘89, si eu am fost in strada”. Una dintre declaratiile acestui politician merita o atentie speciala. Pedelistul din fruntea Ministerului de Interne, chestionat de trecatorul revoltat cu privire la saracie si coruptie, a raspuns, aproape candid, in felul urmator (citatul este exact): “Rezultatul celor 22 de ani de democratie il platim acum”. Mi-e greu sa inteleg cum o asemenea afirmatie a putut ramine nesanctionata.
Sigur ca as mai fi avut multe “buline”, insa spatiul nu e niciodata suficient in asemenea situatii. Abia de-mi mai ramine loc pentru una. Aceea ca, fie cu “citeva mii”, fie cu “citeva grupuri” de participanti, mitingurile au avut deja o serie de rezultate spectaculoase. Legea sanatatii, in forma prezidentiala, a fost retrasa. Raed Arafat a fost reinvitat de urgenta in functie – si chiar daca acceptul lui a dezamagit pe multi, raspunsul la acel “Ghici ghicitoarea mea” al presedintelui Basescu a devenit unul ironic. Traian Basescu insusi s-a ascuns la Cotroceni timp de-o saptamina. Dar cel mai important cistig e unul care-i vizeaza pe toti politicienii romani. De-o vreme, de multi ani, aveau tot mai puternica senzatie ca sint singuri acolo si, prin urmare, pot face orice. Pentru o buna bucata de timp de-acum inainte insa, poporul roman, prin reprezentantii sai din piete, le-a reamintit ca mai e si el pe-aici.