De data aceasta, Lodge alege alt corifeu al literaturii engleze post-victoriene si, intr-un anumit sens, pre-moderne pentru postura de erou semi(fictional). E vorba despre H.G. Wells, creatorul (alaturi de Jules Verne) al SF-ului european, scriitor ramas in istoria culturala prin citeva capodopere cu ecou international: The War of the Worlds/Razboiul lumilor, The Time Machine/Masina timpului, The Invisible Man/Omul invizibil, The Island of Doctor Moreau/Insula Doctorului Moreau si The First Man in the Moon/Primii oameni in Luna. Titlul ales de David Lodge pentru gigantica lui poveste, de peste 500 de pagini (poveste, desi romantata, documentata acribic din autobiografiile, memoriile, jurnalele si corespondenta lui Wells), are o dimensiune simbolica, imposibil de ocolit: A Man of Parts/Barbatul facut din bucati. Conotatia ascunsa se leaga de personalitatea multipla (pina la a trada chiar o usoara schizoidie!) a marelui prozator. Daca pentru cei mai multi dintre contemporanii nostri, inventatorul (estetic) al “masinii timpului” ramine doar un (intr-adevar, fascinant) explorator al fabulosului epic, pentru societatea britanica a sfirsitului veacului al XIX-lea si, cu precadere, a primei jumatati din secolul XX, el a fost un intelectual complex (filosof de stinga, fabian, mare orator, publicist, teoretician al relatiilor de putere etc.) si un om cu existenta personala tumultoasa (Don Juan de prim rang, Wells a avut aventuri erotice rasunatoare, amante numeroase si copii nelegitimi). Romanul de fata investigheaza tocmai acest spatiu intunecat ori macar semi-obscur din biografia lui Wells, Lodge facind, in mod vizibil, un efort urias pentru a aduna “material istoric” asa-zicind si pentru a-l “fictionaliza” apoi intens.
Un Wells care devine miza intregului text
Totusi, asemenea naratiunii dedicate lui James, Autorul, la rampa!, Barbatul facut din bucati se situeaza – trebuie sa recunosc deschis! – sub valoarea obisnuita a cartilor lui David Lodge. Nu cred ca problema vine atit dintr-o diminuare a potentialului artistic lodgian, cit dintr-o rigoare limitativa a domeniului. Cind romantezi biografia unui personaj canonic (de talia lui James ori Wells), te confrunti, volens-nolens, cu restrictii in perimetrul imaginativ. Oricita flexibilitate de constructie ar oferi literatura, istoria (necesara raportare la factualitate!) restringe, auster, “deschiderile”
potentiale ale tabloului epic. Avizat asupra riscurilor unui atare demers, Lodge si-a structurat Barbatul facut din bucati intr-o alternanta de planuri, schimbind naratiunea pura (imaginata in varianta unor “amintiri” disparate ale batrinului si muribundului Wells) cu un auto-interviu (realizat de acelasi Wells, sub forma examenului ultim de constiinta). Fara a fi spectaculos, rezultatul pare cel mai bun cu putinta. Romanul se citeste cu interes, in pofida faptului ca initiatii in opera lui Lodge vor resimti absenta umorului si a vioiciunii narative din alte creatii ale fostului profesor universitar de la Birmingham. Interesant, in contextul dat, nu apare atit Wells-batrinul (asa cum poate cineva s-ar astepta sa-l vada: un personaj torturat de eventuale remuscari ori iluminat de imprevizibile revelatii la sfirsitul vietii), cit Wells-tinarul. Desi deprimat de apropierea mortii (scriitorul sufera, in ultimii sai ani, de cancer hepatic), eroul isi asuma destul de linistit (in “discutia” cu el insusi) existenta tumultoasa. In contrapartida, junele Wells se arunca in viata cu un hedonism rapace, care i-ar face invidiosi si pe cei mai inversunati senzualisti ai istoriei. Se intelege, acest Wells devine miza intregului text, iar intensitatea creionarii moral-psihologice, exersate de Lodge, se focalizeaza, aproape exclusiv, pe el. Prozatorul post-victorian se transforma astfel intr-un personaj credibil, demn de toata atentia. Pe undeva insa, am convingerea ca personajul in cauza exista deja in zonele cetoase ale istoriei, meritul lui David Lodge fiind, preponderent, acela de a-l scoate la lumina.
Realitatea transpusa prin literatura
Principalul lucru care trebuie subliniat in legatura cu “eroul” (istoric si literar) H.G. Wells este liberalismul sau radical. Scriitorul reprezinta un prototip al acestei directii ideologice euro-americane, infloritoare mai curind astazi decit la inceputul secolului XX. Wells a fost un membru marcant al Societatii Fabiene din Londra, dar viziunile lui ultraliberale (dublate de o conduita identica) au reusit sa-i contrarieze chiar si pe tovarasii sai de idei stingiste. Fabienii (iviti, in viata culturala a Regatului Unit, in 1884) au avut, initial, o orientare socialista, miscindu-se ulterior spre social-democratie. Liderii lor marcanti au pus bazele Partidului Laburist (in 1900), sustinind, cu moderatie, principiul nationalizarii si dorind o reforma a colonialismului englez (printr-o internationalizare a miscarilor de stinga). Numele societatii vine de la generalul roman Fabius Maximus, poreclit “Cunctator”/”Temporizatorul”, datorita strategiei sale de hartuire a armatei cartagineze conduse de Hannibal si de aminare a confruntarii militare propriu-zise. Aidoma lui “Cunctator”, fabienii nu urmareau o ciocnire politica directa cu inamicii conservatori, considerind, invers si, desigur, mult mai adecvat decit Marx, ca institutiile capitaliste nu-si atinsesera inca apogeul dezvoltarii in Anglia proaspat industrializata. Ei mizau, dimpotriva, pe lupta lenta, de “educare” treptata a maselor. Wells se arata dezamagit, chiar de la debutul activitatii lui in organizatie, de aceasta politica de “asteptare” a colegilor stingisti (printre care sint si figuri celebre, precum G.B. Shaw ori sotii William si Maud Reeves), polemizind, in speech-uri publice, incarcate de patetism, cu acestia. El visa (fapt confirmat si de universurile utopice, descrise in multe dintre cartile sale) la o lume complet iesita din canoanele clasice. Propovaduia amorul liber si indemna la abolirea sentimentelor religioase. A incercat sa puna in practica asemenea convingeri (de un radicalism absurd pina la urma, tiranic el insusi prin revers!) in viata personala. Se casatoreste mai intii cu verisoara Isabel Mary Wells (din marturisitul impuls obsesional-voluptuos al sexului incestuos!), iar, dupa ceva timp, cu o studenta de-a sa, Amy Catherine Robbins (cunoscuta drept Jane), pe care o manipuleaza “ideologic” sa-i accepte viziunea flexibila asupra amorului liber.
In consecinta, cu stiinta celei de-a doua sotii (si, uneori, chiar cu complicitatea ei derutanta!), scriitorul va avea zeci de relatii extraconjugale (cu femei tinere si virstnice!), aducindu-si la exasperare contemporanii. Intre altele, o seduce pe Amber Reeves, fiica prietenilor fabieni, William si Maud, absolventa stralucita a Universitatii Cambridge. In urma legaturii, Amber va naste o fata (Anna-Jane). O cucereste si pe Rebecca West, scriitoare feminista si mama a fiului nelegitim al lui Wells – Anthony (scriitor la rindul sau). Propria sotie, Jane, ii va darui, si ea, doi baieti: George Philip (Gip) si Frank Richard. Wells predica peste tot necesitatea eliberarii femeilor (le sprijina pe sufragete, pentru a caror cauza scrie chiar un roman tezist: Ann-Veronica/Ann-Veronica) si marea revolutie a emanciparii, insa, la moartea sotiei, e oripilat de gindul ca ar putea gasi – intre lucrurile ei intime – dovada vreunui adulter. La fel, amenintat de Rebecca West ca ii va plati cu aceeasi moneda infidelitatile, prozatorul cade in depresie subita, lamentindu-se, in gama unei masculinitati mai degraba mediocre, pe tema “usurintei” femeii de a ramine loiala in raport cu “dificultatea” barbatului de a face acelasi lucru. H.G. Wells nu apare, in aceste episoade stranii din existenta lui, doar inconsecvent, ci de-a dreptul fariseic. Dezgusta si, nu o data, enerveaza, reusind sa atrofieze aproape orice semn al intelectualitatii superioare din forul lui interior. David Lodge a inteles bine realitatea in cauza, revelata in infrastructura istoriei, si a incercat sa o transpuna prin literatura. De aceea, esenta romanului de fata o constituie nu atit figura (sa spunem totusi onest: stralucita!) a unei epoci, cit individul controversat din spatele ei, un H.G. Wells fictional, dar, paradoxal, tocmai prin aceasta, foarte aproape de cel real.
David Lodge, Barbatul facut din bucati, traducere din limba engleza si note de Ona Frantz, colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «David Lodge»“, Editura Polirom, 2011
Galerie foto
