Te bucura ca mergi din nou la Berlin?
Mi se pare important ca filmul sa mearga la un festival cit mai mare, din motive de marketing. De fapt, incerc sa nu ma gindesc la astfel de lucruri pentru ca mi se pare un drum spre nevroza sa incepi sa-ti faci calcule. L-am mai trimis la Sundance, unde a fost respins…
E adevarat ca a fost respins pentru ca nu erai dispus sa treci Oceanul?
Nu cred asta, cred ca nu l-au luat pentru ca li s-a parut un film prost.
Tu crezi asta?
Eu nu cred nimic.
Cind te apuci de un film te gindesti cum o sa iasa ori te duci cu capul inainte?
Da, numai ca la mine nu seamana niciodata cu ce mi-am imaginat. De multe ori nu cred ca mi se pare ca ies lucruri mult mai bune decit ce mi-am imaginat eu. S-ar parea ca hazardul e mai inteligent decit mine.
Iti permiti libertatea de a improviza odata ce ai scenariul gata? Adica regimul de filmare iti da voie?
Da, in cazul meu e esential. Nu fac niciodata repetitii lungi cu actorii, cum fac altii. Filmez intotdeauna primele repetitii pentru ca de multe ori asa ies lucruri mai interesante. Primele repetitii sint si primele duble filmate si, de cele mai multe ori, le folosesc in film. E un mod de a invita putin accidentele. Prin asta imi asum ca nu controlez chiar tot. Multe lucruri nu sint pina in ultimul milimetru de cadru, cum zici tu intr-o cronica. Dar mi s-ar parea si plicticos sa poti controla pina la ultimul milimetru de cadru.
In cazul acestui film cum a fost?
La un film de fictiune cu un scenariu prescris totul e amestecat. Sint o gramada de lucruri pre-gindite si pre-judecate, dar multe lucruri de detaliu nu sint controlate. Multe lucruri care tin de miscarea camerei sau de incadratura sint la nimereala si vin acolo, pe platou. Uneori sint bune, alteori proaste, dar macar exista un flux.
De ce ai reluat o poveste dintr-un scurtmetraj precedent?
Nu stiu daca am reluat povestea din Alexandra. Am luat o situatie. Mi s-a parut ca sint lucruri care merita explorate in continuare. Care? Nu stiu sa le spun asa.
Atunci o sa le iau din comunicatul de presa.
Nu stiu ce scrie in comunicatul de presa. Cei de la HiFilm l-au facut.
…”consecintele divortului”.
Da, de fapt e vorba despre altceva. In primul rind mi se pare importanta situatia asta in viata oamenilor care o traiesc. Divortul scoate de multe ori la iveala multe lucruri rele (dar nu numai), care de obicei zaceau in amortire in oameni. Rascoleste si lucruri care n-au legatura cu divortul. Divortul e un cuvint care acopera o realitate foarte complexa. In plus, e foarte interesant sa vezi cum intre oameni care s-au iubit lucrurile degenereaza spre ura. Iar daca e si un copil implicat, toate lucrurile astea se rasfring intr-un fel asupra lui si, chiar daca nu il ating la momentul respectiv – e psihanaliza de doi bani ce fac aici –, il vor atinge mai tirziu.
In filmul tau principala si singura victima e fetita. In capul ei se scurg toate zoaiele.
Pina la urma, da. Ce mi se mai pare interesant e ca acest tip de situatie si de interactiune dintre oameni – atunci cind te uiti din exterior – da nastere unui penibil pe care am vrut foarte tare sa-l explorez. Nu stiu cit de bine am reusit. Uneori poate ca am calcat pe linga si am dus chestia intr-un fel de satira excesiva. Nu stiu. Dar e de ajuns sa citesti forumurile de discutii, in special cele avocatesti. Multe lucruri din scenariu sint luate de aici sau din discutiile pe care le-am avut cu oameni aflati in situatia asta.
Sfaturile avocatesti nu sint totusi sfaturi de suflet.
Oamenii care isi expun problemele acolo pentru a cere sfatul avocatului spun: “Eu am facut, am dres, ea a facut asa”, si brusc totul se transforma intr-un fel de literatura nu neaparat ieftina, dar de un ridicol absolut. De exemplu, un barbat ii scria avocatului: “Am venit din America, m-am casatorit aici, avem un copil, am stat sapte ani impreuna, am divortat, copilul e mic, nu pot sa-l vad. Spuneti-mi, pentru ca sotia mea a cistigat bani multi, pot oare sa folosesc la proces faptul ca aceasta nenorocita nu si-a platit TVA-ul?”. A stat cu ea sapte ani si n-a fost o problema, chiar a beneficiat de pe urma neplatii TVA-ului. Tot felul de lucruri din astea care mi s-au parut si triste, si amuzante, si pe care am incercat sa le folosesc. La un moment dat m-am gindit daca n-ar fi mai interesant sa fac un documentar, mai ales ca-i cunoscusem pe oamenii din Asociatia Tata, care mi-au pus fisele lor la dispozitie.
Era legal sa-ti arate fisele?
Pai sint membru in asociatie. Am vazut fisele cu acceptul celor implicati.
Ai intrat in asociatie pentru film?
Da, normal! Am platit o taxa si oamenii au fost draguti sa-mi ofere un pic de consultanta. Le spusesem ca fac filmul. Acum cred ca, de fapt, ar fi fost in neregula sa fac un documentar, desi unii ar fi acceptat gindindu-se ca filmarea situatiei lor i-ar ajuta poate sa isi dezvolte juridic problema. Dar sa filmezi pe bune niste oameni care isi pun poalele-n cap, cum spui, nu stiu… Intr-un film de fictiune lucrurile functioneaza un pic altfel.
Consideri ca ai epuizat acum acele lucruri pe care vroiai sa le explorezi?
Da, nu mai vreau sa aud despre asta. M-am saturat.
Care au fost cele mai mari greutati pe care le-ai intimpinat cu filmul?
Obtinerea finantarii a fost cea mai dificila. Dificultatea e intotdeauna si sa faci ceva de calitate, ceea ce n-are legatura cu tipul de film. Eu am facut un film usor. A fost foarte usor ca productie. Ce inseamna film greu? Fitzcarraldo al lui Herzog. Sau ce inseamna cineasti curajosi? Tim Hetherington care a murit filmind revolutia din Libia dupa ce facuse un documentar in Afganistan, Restrepo, nominalizat la Oscar. Te simti si penibil cind te compari cu ei.
Pai nu poti sa compari mere cu pere.
Exista un etalon al dificultatii.
Dificultatea meseriei de mama nu e acelasi lucru cu a te duce in cosmos.
Dar dificultatea de a creste sapte copii in saracie fata de a creste unul in conditii civilizate?
Tu compari un film de fictiune pe o anumita tematica cu un documentar care se ocupa de cu totul altceva.
Vorbeam de film in general. Nu pot sa impart intre fictiune si documentar, oricum, si vorbeam despre cineva care a facut un film dificil. Cind spui: “Am facut un film foarte dificil cu doi oameni care stau de vorba in bucatarie, linga aragaz” suna a “self indulgence”.
De ce n-ai mai luat toti actorii din Alexandra?
Aici e o chestie lunga. Initial vroiam sa iau toti actorii, ca si cum povestea continua. Dar, timpul trecind, fetita Alexandra Pascu a crescut destul de mult si atunci am hotarit sa schimb ca sa nu mai fie o legatura directa cu scurtmetrajul anterior (pe care il vazuse oricum foarte putina lume). Pe Serban Pavlu l-am pastrat pentru ca scenariul era gindit foarte tare in jurul lui si in jurul felului lui de a fi ca om, de a vorbi – eu cunoscindu-l destul de bine.
Cum a decurs scrierea scenariului, mai ales ca ai lucrat cu Corina Sabau, care e scriitor, nu scenarist?
A fost un amestec si aici. Aveam nevoie de cineva care sa ma ajute mai mult la construirea detaliilor si a atmosferei, iar ea scrisese o carte care imi placuse destul de tare. Blocul 29, ap.1. O buna parte din contributia ei a venit la lucrurile astea, insa pe urma au fost multe chestii care au venit tot de la ea. Cintecelele, de pilda. Dupa ce am avut o varianta si am rescris-o cu Corina, am stat pe urma o zi intreaga pe draft cu Andrei Butica, el avind un extraordinar simt al dialogului. Multe din sugestiile lui au fost acceptate, si atunci l-am creditat colaborator la scenariu.
Spune-mi mai mult despre cum lucrezi cu actorii. Pina sa pornesc reportofonul ai spus ca cea mai dificila scena din film e trasa la prima mina, desi la faze mai simple ai lucrat mai mult cu actorii.
La scena aia grea am avut totusi doua duble!… Nu stiu, n-am o metoda de lucru cu actorii. Eu le zic ce sa faca si ei fac. In primul rind cred ca e important, cum zicea Milos Forman, castingul. Daca ai ales actorii buni, pe urma e ok. Dar daca ai ales actorii prost, poti sa ai tu cea mai buna metoda de pe pamint si sa fii cel mai tare regizor ca n-o sa poti scoate nimic de la niste actori prosti.
Am dat probe. De pilda, vroiam sa lucrez cu Mihaela Sirbu, dar nu eram convins, si am chemat-o sa dea proba. Stela si Arsinel au dat si ei probe.
Sint foarte bine Stela si Arsinel. Ea mi-a placut parca mai mult, e mai potolita.
Mie imi plac amindoi, plus ca imi doream ca personajul sa se traga din Stela si Arsinel. Dar pentru fetita ne-am chinuit cinci luni cu castingul. Sint foarte multe lucruri in film aduse de actori – mai degraba lucruri de text (unele dialoguri sint regindite impreuna cu ei), precum si unele lucruri care tin de situatie. Cu Mihaela am discutat despre personajul ei care era mult mai isteric in scenariu, dar din discutia cu ea mi-am dat seama ca nu trebuie sa fie asa.
Si totusi, de ce ai tras doar doua duble la cea mai grea scena?
Mi-am dorit si eu sa trag multe duble ca un regizor serios, ca sa dovedesc ca nu-mi bat joc de film – asta e motivul pentru care am filmat pe 16mm. O data ca e o textura mai bruta care se potrivea cu filmul, in plus ca e mai ieftin – adica la aceeasi cantitate de pelicula ai de doua ori mai mult. Mi s-a parut ca o sa pot filma foarte mult, dar, de fapt, am constatat la filmare ca in afara scenelor la care filmam prosteste, doar ca sa par serios, scenele dificile ori implicau jocul fetitei care obosea destul de repede si dupa cinci-sase duble se plictisea, ori erau scene mai intense care presupuneau oaresce efort fizic din partea actorilor, si atunci ori ieseau din prima, ori mi se parea mie nasol sa-i chinui pe oameni.
Dar asta le e meseria. Faptul ca mai lucrasei cu Serban Pavlu si Gabriel Spahiu a usurat lucrurile?
Sigur ca da. Chiar asa, am avut un sentiment… ma uitam: “Si oamenii astia cit se chinuiesc pentru ca mi-a trecut mie prin minte sa fac mizeriile astea”!…
Trebuia sa te fi gindit cind ai scris scenariul si sa faci mai bine ceva linga aragaz.
Nu, dar n-am lasat lucrurile proaste. Cind mi s-au parut bune ne-am oprit, numai ca n-am filmat cit de mult estimasem.
A fost greu de lucrat cu actorii consacrati?
Nu, a fost ok. Doamna Stela si domnul Arsinel au fost incintati ca joaca intr-un film si au fost foarte seriosi. Apropo de ridicolul asta care copleseste dramele de familie, dramele sentimentale, dramele vietii cotidiene, mi se parea ca ridicolul asta putea fi simbolizat de faptul ca personajul principal se trage din Stela si Arsinel. Simbolic, asa. In plus, imi plac actorii fata de care publicul cinefil, intelectual ridica din sprincene – ca joaca la revista. Eu nu gindesc asa. Cred ca exista actori buni peste tot si faptul ca ei fac un lucru si nu fac altceva nu inseamna ca sint actori prosti. Doamna Stela era un pic mai interesata, a citit si tot scenariul, dar domnul Arsinel mi s-a parut foarte cool. Mi-a spus: “Nu-mi-da tot scenariul! Da-mi cit am eu”. “Pai sa va spun despre ce e vorba.”. “Nu, lasa…”
Sint forme diferite de profesionalism. Ea s-a implicat, a vrut sa stie tot, iar el a vrut sa-ti arate ca n-are nevoie sa citeasca tot ca sa se descurce.
Doamna Tamara Buciuceanu-Botez mi s-a parut tot asa, un exemplu. Am admirat-o. Are o virsta relativ inaintata si, cu toate astea, a venit la toate repetitiile si a fost extrem de punctuala si de serioasa.
Cite zile de filmare au avut?
Stela si Arsinel au avut doua-trei, iar Tamara Buciuceanu-Botez sapte-opt. Cu totul am avut 24 de zile.
Deci ai dorit mai mult sa tragi spre comic decit spre tragic?
In intentia mea lucrurile sint un pic amestecate. Am vrut ca povestea asta trista, dramatica a unui scandal de familie in care e prins si un copil sa fie vazuta din unghiul in care situatia isi reveleaza si doza de penibil.
Ai vazut filme care sa te inspire in directia asta?
M-a inspirat foarte mult Maurice Pialat. La el exista melanjul asta de ridicol, dramatic si isteric. M-am raportat putin la el. Nu stiu daca asta e structura mea, dar cind am descoperit filmele lui Pialat brusc m-am simtit foarte apropiat de ele – evident nefiind eu la nivelul asta.
Dar tusa asta mai trash, cu singe pe fata de unde ti se trage?
De la Mircea Daneliuc!! La mine, finalul filmului e un fel de gluma, de “clin d’oeil” la filmele cu Steven Seagal. Sechestrat in apartament dupa Sechestrati in tren si Sechestrati in larg. Pina la urma, structura dramaturgica e destul de apropiata. Am vrut sa fie un happy end. Eu am incercat sa fac filmul cu o anumita raceala, ca sa nu-i vina spectatorului tendinta sa se ataseze de personaj, deoarece o alta tema a filmului sint egoismul, egocentrismul. Am vrut sa exprim lucrul asta cumva, sa se vada ca oamenii astia sint, de fapt, foarte egoisti.
Te regasesti in personaje?
Ma regasesc, ce sa fac. Nu sint budist zen. Dar nu stiu in care din personaje. Asta mi se pare o timpenie. Eu sint in afara, iar ei sint in film.
Dar faci un film care rezoneaza cu ceva din tine, nu?
Rezonezi cu orice faci. N-ai cum scapa de asta. Orice faci te reprezinta. Pina si spalatul vaselor te reprezinta foarte bine. Felul in care practicantii de kendo lovesc din betele alea de lemn poate sa spuna foarte multe despre ei. Sau caligrafia zen budista. Si filmul ma reprezinta, dar si reclamele pe care le fac ma reprezinta tot 100%. Mi se pare o lasitate sa spui: “Stii, ce am facut acolo nu ma reprezinta. Pe mine ma reprezinta altceva”.
A contat ca ai facut Film pentru prieteni inainte de Toata lumea din familia noastra?
Aceea a fost o productie independenta si a contat foarte mult pentru mine pentru ca vroiam foarte mult sa-l fac si pentru ca am reusit sa-l fac. Sint foarte mindru de el, chiar daca n-a avut nici un pic de succes. N-a fost luat la nici un festival, dar e ok. Nu l-au luat si cu asta, basta.
Te gindesti ca nu l-au luat pentru ca e prost?
Nu ma gindesc la nimic. Nu cred ca e un film prost. Mie, oricum, imi place mai mult procesul decit rezultatul.
Atunci ar trebui sa tragi mai multe duble.
Nu neaparat, dar procesul facerii imi place foarte mult. Dupa aia ar trebui sa existe si un rezultat, aici e drama. Dar nu stiu in ce masura m-a ajutat facerea acestui film si sint sincer cind spun asta. Nu stii cum te ajuta lucrurile. Nu stii cum te ajuta ca ai citit cartea cutare sau ca ai fost asistentul de regie al lui cutare. Nu poti sti lucrurile astea pentru ca nu stau in tine in niste sertare. Esti prins in evolutia acestui virtej.
Spre ce te orientezi in urmatorul film?
O sa fac un scurtmetraj de vreo 30 de minute cu un popa care da o ultima impartasanie. Ma rog, e o dramaturgie construita in jurul acestei situatii. Il voi filma la vara. Am deja finantare de la CNN si de la CEE Cinema Network, dar n-am actorii. Nu m-am gindit inca la asta.